Dacă vă întrebați ce-mi veni să mă gândesc tocmai acum la bradul de Crăciun, răspunsul este unul simplu: cutia enormă care blochează aproape jumătate de balcon a bradului pe care l-am cumpărat la repezeală înainte de Crăciunul perfect. Tot la repezeală l-am cumpărat și pe cel dinaintea lui, într-o dimineață geroasă de iarnă, cu mulți ani în urmă, după o goană disperată după bradul natural perfect.
Pe vremea aia, oferta de brazi artificiali era mult mai săracă decât cea de azi, așa că am luat un brad care ni s-a părut cel mai apropiat de ceea ce ne doream. Anii au trecut, bradul și-a făcut datoria, dar a venit timpul să fie înlocuit de unul nou. Vorba-ceea: maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece. Ușor de zis, mai greu de făcut. Așa încât vreo doi-trei ani ne-am tot gândit să cumpărăm un brad nou, dar nu știu cum se făcea că operațiunea brad nou era mereu amânată pentru anul următor. De fapt, cred că știu. eram prea ocupați cu operațiunea cadoul perfect. Continuă lectura „Cum și când să alegi bradul artificial perfect de Crăciun”→
„Becky Brandon (născută Bloomwood) se dovedeşte şi în cel de-al nouălea roman al seriei acelaşi personaj adorabil, care iubeşte cumpărăturile (chiar şi online), iar pe cele pentru Crăciun, în mod special. Viaţa ei, care curge lin şi plăcut în fermecătorul sat Letherby, unde Becky lucrează împreună cu Suze în magazinul de suvenire al acesteia, e dinamitată însă de vestea dată de părinţi, care o anunţă că se mută o vreme în Shoreditch (cea mai hipsterească zonă a Londrei) şi că îi revine sarcina de a organiza petrecerea de Crăciun a familiei. Din acest moment începe o cursă nebună (sursa unora dintre cele mai comice şi mai emoţionante pagini ale cărţii) după cel mai potrivit cadou pentru Luke, pentru Minnie şi pentru toţi cei dragi, amestecată cu eforturile disperate ale lui Becky de a ţine totul sub control şi, într-un final, de a le oferi invitaţilor săi cea mai frumoasă petrecere de Crăciun.” (carturesti.ro) Continuă lectura „La cumpărături de Crăciun de Sophie Kinsella – o ironie amuzantă la adresa societății contemporane”→
Colind de Crăciun a fost scris în doar șase săptămâni
Doar șase săptămâni i-a luat lui Charles Dickens (1812-1870) să scrie una dintre cele mai citite opere ale sale și, probabil, cea mai cunoscută poveste de Crăciun, chiar dacă e una atipică, cu stafii, așa cum se precizează în subtitlul primei ediții.
Rapiditatea cu care a fost scrisă cartea – peste 30000 de cuvinte în șase săptămâni – a fost neobișnuită pentru stilul în care scria Dickens. Celelalte romane au fost scrise în câteva luni sau chiar în câțiva ani.
Aflat în mare criză financiară, Dickens a început să scrie Colind de Crăciun (prefer să-i spun așa și să nu folosesc mai puțin inspiratul, după mine, titlu Poveste de Crăciun, de altfel doar un subtitlu în prima ediție) în octombrie 1843, iar în decembrie apărea deja prima ediție. Chiar dacă spera ca povestea lui să se vândă bine, ca să câștige ceva bani, nici în visele lui cele mai optimiste n-ar fi putut să vadă succesul de care se va bucura cartea.
Probleme financiare pentru Charles Dickens
Din cauza problemelor financiare cu care e confrunta, Dickens era hotărât, în toamna anului 1843, să scoată o carte până la Crăciun. Cariera lui era, la momentul respectiv, într-un impas, deoarece ultimul lui roman, Martin Cuzzlewit, nu se vindea prea bine.
Dickens scrisese deja câteva romane care se bucuraseră de succes, Oliver Twist, Clubul Pickwick și Nicholas Nickelby, dar editorii lui se gândeau să-i micșoreze leafa lunară (probabil că de la ei s-a inspirat Dickens când l-a creat pe Scrooge :)), de la 200 de lire la 150 de lire, sumă cu care îi era imposibil să se descurce. Famelie, remunerație după buget mică, vorba unui clasic de-al nostru. Dickens nu doar că avea de întreținut o soție, patru copii și un tată, dar soția lui era din nou însărcinată.
Aflați în această situație, unii scriitori s-au apucat de băut, alții s-au apucat să predea sau s-au recalificat în alte meserii. Dickens s-a apucat să scrie Colind de Crăciun. Nu înainte să facă un tur de un an prin America, unde a reușit să-i înfurieze pe localnici după ce a declarat public că americanii nu respectă nici cele mai elementare reguli de igienă.
Scopul lui Dickens nu era, deci, să creeze capodopera vieții sale, ci doar să câștige niște bani, o mie de lire, după socoteala sa. Dar, unde dai și unde crapă, dintr-o nevoie acută de bani, a ieșit cea mai citită poveste de Crăciun de până acum. Poate sunt și scriitori contemporani în lipsă de bani și mai iese o capodoperă, cine știe?
Una dintre cele mai reușite ediții în limba română
Dickens era impresionat de soarta acestor copii cu atât mai mult cu cât, în copilărie, muncise și el în fabrică, din cauza condițiilor precare în care trăia familia sa.
Inițial, în primăvara anului 1843, Charles Dickens intenționa să publice un pamflet intitulat „Un apel către poporul englez în numele copilului omului sărac”. S-a răzgândit însă, pentru că descoperise un alt mod mult mai eficient de protest.
Ideea i-a venit după ce a ținut un discurs la Manchester Athenaeum, o organizație caritabilă – unde a urcat pe scenă și politicianul Benjamin Disraeli și a vizitat o școală pentru copii săraci. Cu ocazia vizitei la Manchester, l-a vizitat și pe nepotul său, un băiat cu dizabilități, care a fost una dintre sursele de inspirație pentru Tim Degețelul. Celălalt a fost fratele mai mic a lui Dickens, și el un băiat cu probleme fizice.
Din nefericire, cu tot felul de nedreptăți ne întâlnim și astăzi (inclusiv cu exploatarea copiilor). Vreun scriitor contemporan ar vrea să-și facă auzită vocea în acest context? Și să scrie o carte care să fie citită și peste aproape 100 de ani?
O reeditare a primei ediții
Toate exemplarele primei ediții s-au vândut până la Crăciun
Prima ediție a Colindului de Crăciun a fost pusă în vânzare pe 19 decembrie și, o săptămână mai trâziu, toate cele 6000 de exemplare erau vândute. E drept că a beneficiat și de o conjunctură favorabilă, în care bradul de Crăciun era popularizat de regina Victoria și soțul ei, prințul Albert.
Prima ediție a fost foarte reușită, luxoasă de-a dreptul, cu legături de pânză roșii, litere aurii ștanțate pe copertă și, de asemenea, margini aurii. O carte perfectă de Crăciun. Edițiile în limba română sunt departe de a fi reușite, din punct de vedere al aspectului, ba unele dintre ele sunt de-a dreptul urâte. Na, c-am zis-o și pe asta!
Primele recenzii au fost favorabile, dar deloc entuziaste. Cu toate astea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, cititorii nuvelei lui Dickens erau depășiți numeric doar de cei ai Bibliei.
A reușit Dickens să obțină suma de bani la care se aștepta?
Din păcate, nu, cu tot succesul imediat de care s-a bucurat cartea. Autorul a câștigat doar 250 de lire sterline din vânzarea primei ediții, o sumă care l-a dezamăgit profund. Explicația pentru care s-a întâmplat asta e simplă: cheltuielile de tipărire, într-o ediție luxoasă, au fost mult prea mari, așa că n-a rămas prea mult din banii încasați din vânzări. I-ar fi trebuit, cu siguranță, un consultant de marketing și un contabil.
Lecturi publice ale lui Dickens din Colind de Crăciun
Între 1853 și 1870, Charles Dickens a oferit nu mai puțin de 127 de lecturi publice din cartea Colind de Crăciun. Prima lectură a fost în scop caritabil, dar celelalte au fost lecturi din care autorul a câștigat bani sau diverse obiecte. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în urma lecturii publice în beneficiul Institutului Mecanic din Sheffield, din 24 decembrie 1855, când Dickens a venit special de la Paris ca să citească din Colind de Crăciun. În semn de recunoștință, primarul orașului Sheffield i-a dăruit scriitorului un serviciu de tacâmuri, două lame de ras și două cuțite de curățat peștele, toate acestea fiid produse realizate pe plan local.
În urma unei asemenea „reprezentații”, un om de afaceri din Boston, care producea jucării, și-a închis fabrica și a dăruit fiecărui muncitor câte un curcan, la fel ca Scrooge.
Alte povești de Crăciun scrise de Charles Dickens
Charles Dickens a mai scris și alte povești despre Crăciun, The Chimes (1844, un an după Colind de Crăciun) și The Cricket on the Hearth (1845), The Battle of Life (1846) și The Haunted Man and the Ghost’s Bargain (1848).The Cricket on the Hearth, dar acestea nu s-au bucurta de popularitatea Colindului de Crăciun și sunt aproape uitate astăzi.
Colind de Crăciun a fost subiectul a zeci de filme, piese și chiar parodii, care au contribuit, fără îndoială la popularitatea nuvelei.
Recomandare de lectură
Christmas Bookde Charles Dickens, o carte în care apar toate cele șase povești de Crăciun scrise de Dickens.
Subiectul provocării: O carte care ți-a plăcut foarte mult luna aceasta
Vă invit să faceţi o fotografie cu cartea care v-a plăcut cel mai mult luna aceasta. Da, știu, poate fi o alegere dificilă, dar haideți să facem exercițiul acesta, doar așa, de dragul jocului! Continuă lectura „O provocare fotografică: O carte pe lună”→
Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Astăzi, furculița literară a fost invitată la masa de Crăciun, împreună cu Ebenezer Scrooge și cu Spiritul-Crăciunului-de-Acum. În perioada victoriană, mesele de Crăciun erau adevărate festine la casele celor avuți, în afară de curcan și tradiționala budincă de Crăciun, o mulțime de alte bucate se revărsau pe mese. Cei mai puțin înstăriți se mulțumeau cu friptură de gâscă, piure de cartofi, sos de salvie și budinca de Crăciun.
În întreaga lume, masa de Crăciun, servită oricând în intervalul dintre seara de Ajun și seara de Crăciun, este o masă bogată, în vechea tradiție a sărbătorilor creștine și este un prilej de adunare a membrilor familiei și a prietenilor în jurul mesei, într-un moment de sărbătoare. Meniul diferă de la țară la țară, în funcție de bucătăria națională sau regională. În țările fără o tradiție creștină îndelungată, masa de Crăciun este influențată mai mult de cultura populară.
Anglia. Masa de Crăciun are un ritual special. Curcanul a luat locul gâștei și este servit (ca nicăieri în altă parte) cu varză de Bruxelles și sos de pâine, plus garnitură de mazăre și cartofi copți. Meniul conține obligatoriu plăcintă cu carne și desertul tradițional: budincă de prune flambată în brandy sau prăjitură cu fructe la gheață. Budinca poate avea ascunse monede sau mici talismane.
Australia. Vremea caldă de afară îi determină pe foarte mulți să facă grătar pe plajă sau să mănânce gustări reci, deși alții preferă obiceiurile de origine britanică, pe masa lor aflându-se curcan, budincă de prune și, Pavlova, o prăjitură locală. Continuă lectura „O călătorie culinară de Crăciun”→
Cum anul acesta nici nu s-a pus problema unei călătorii într-o altă țară, fie ea și apropiată, iar posibilitatea uneia este încă improbabilă în viitorul apropiat, am zis că, dacă nu putem noi să mergem, măcar să vină câteva țări la noi, sub forma unor preparate culinare pe masa de Crăciun. Dacă nu merge Mahomed la munte, să vină muntele la Mahomed!
Acestea fiind zise, cu ajutorul neprețuit al mamei mele și al Lidl România, pe masa noastră de Crăciun vor fi, printre multe altele, câteva bunătăți de prin lumea largă (europeană, mai precis).
Oratoriul de Crăciun BWV 248 de Johann Sebastrian Bach este una dintre capodoperele muzicii clasice și a fost compus pentru a fi interpretat în cele două biserici importante din Leipzig, cu ocazia Crăciunului din 1734. Apoi nu a mai fost cântat până în 1857.
Nu este un oratoriu în sensul baroc al cuvântului, ci un set de șase cantate, fiecare cu durata de 25-30 de minute. Fiecare dintre ele portretizează diverse momente ale Nașterii:
prima parte descrie nașterea lui Iisus (pentru Ziua Crăciunului)
a doua, vestirea păstorilor (26 decembrie)
a treia, adorarea păstorilor (27 decembrie)
a patra, tăierea împrejur a Domnului (pentru Anul Nou)
a cincea, călătoria Magilor (prima duminică după Anul Nou)
a șasea, botezul lui Isus în râul Iordan (Boboteaza).
Biserica Sfântul Nicolae din Leipzig. Sursa foto: Pinterest
Povești. Spărgătorul de nuci a apărut prima dată într-o povestire scrisă de E.T.A. Hoffman (1776-1822) și publicată în 1816. Spărgătorul de nuci și regele-șoarece era o poveste sumbră, despre Marie, o fată nefericită care iubea un spărgător de nuci sub formă de păpușă.
Stille Nacht, cel mai cunoscut colind de Crăciun din lume a fost la început o poezie scrisă de preotul austriac Josef Mohr (1792-1848), în anul 1816. În 1818, pregătindu-se pentru slujba din seara de Ajun de la biserica Sfântul Nicolae din Oberndorf, preotul a descoperit că nu funcționa orga. Probabil că orga avusese de suferit din cauza umidității și a ruginei, deși povestea spune că de vină erau niște șoricei care îi roseseră tuburile.Continuă lectura „Calendar de Advent: 22 decembrie – cum s-a transformat o poezie în cel mai celebru colind din lume”→
