3 sfaturi SMART ca să te îmbraci CHIC fără să cheltuiești o avere

Noi, femeile, avem obiceiul să ne plictisim repede. De culoarea părului, de ultimul job, de canapeaua pe care am cumpărat-o luna trecută și care parcă nu ne mai place așa mult, dar mai ales ne plictisim de hainele care se revarsă din șifonier (sau din dressing, după caz).

Care e primul lucru pe care-l faci dimineața? Ei bine, al doilea, că primul e să-ți verifici FB, să vezi ce lucruri importante s-au mai întâmplat cât ai fost tu ocupată cu zeul Morfeu. Nu-i așa că stai minute în șir în fața șifonierului și-ți pui eterna întrebare: „Eu cu ce mă îmbrac azi?”  Iar șifonierul, care ar trebui să fie prietenul tău, dar care-ți pare uneori că aparține unei persoane din alt secol, șifonierul îți răspunde plictisit: „Nici azi n-ai ce să-mbraci”. Răspunsul pare să fie același, chiar dacă ușile șifonierului nu se închid prea bine de burdușit ce e. Tot n-ai ce să îmbraci. Continuă lectura

Povestea celor trei purceluși repovestită

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Au fost odată trei purceluși care s-au cam săturat să locuiască cu părinții, așa că au plecat în lume să-și facă un rost în viață.

Și cum mergeau ei așa, au dat de o căpiță de fân, iar purcelușul cel mic a zis: „Frățiori, eu am obosit să tot merg. Îmi place căpița asta de fân, uite și niște paie, așa că rămân aici să-mi construiesc o căsuță.” Degeaba au încercat ceilalți doi să-l convingă să meargă mai departe cu ei. El o ținea una și bună: „Când vine vorba de izolații, paiele sunt alegerea cea mai bună, știm asta de la bunicii noștri care aveau case din chirpici.”  Continuă lectura

Cum l-am chemat în ajutor pe Omul Mercur

Sărbătorim femeia în fiecare zi. Mă număr printre cei care cred cu tărie că nu avem nevoie de o zi anume în care să ne amintim de femeile care fac parte din viața noastră, ca să le arătăm ce mult înseamnă pentru noi. Începând cu mama care ne-a dat viață, continuând cu învățătoarea care ne-a pus, pentru prima dată, creionul în mână (asta-i versiunea clasică sau poate mouse-ul, în versiunea contemporană), și până la șefa pe care soarta organigrama firmei ne-a scos-o în cale. Continuă lectura

Cum ar arăta casa visurilor mele

Am adunat, de-a lungul anilor, atât de multe cărți încât uneori am impresia că o să mă dea afară din casă. Mai exact Sotzul (aka soțul) are impresia asta :). Am cărți peste tot, aproape în fiecare încăpere. În bucătărie încă nu, fiindcă mobila de bucătărie nu e dotată cu rafturi pentru cărți. În rest, sunt peste tot.

Am încercat să micșorez locul pe care îl ocupă în casă, dar degeaba. Mă tot îndemn să citesc pe e-book reader, dar nu-mi iese niciodată. Sunt cam conservatoare, ce să fac. Un ecran nu se poate compara cu foșnetul filelor de carte sau cu mirosul inconfundabil al unei cărți. Am mai avut (palide) tentative să scap de unele cărți. După fiecare mi-a părut rău ca unui copil care și-a pierdut jucăria preferată. Continuă lectura

Cum s-a făcut de mi-a rămas inima în Granada

Granada

Granada. Dintre toate orașele pe care le-am vizitat, Granada a rămas cel mai aproape de sufletul meu. De fapt, așa am și descoperit-o, cu sufletul și cu inima. Dacă celelalte orașe prin care m-au purtat pașii, le-am explorat cu mintea largă deschisă, să aflu, să mă informez, să recunosc, Granada e locul în care m-am plimbat doar cu sufletul. Rațiunea a rămas închisă undeva, în camera de hotel.

Toate călătoriile mele sunt de neuitat, dintr-un motiv sau altul – locuri frumoase, mâncare delicioasă, oameni deosebiți – dar cele mai frumoase amintiri rămân cele andaluze. Continuă lectura

Pornesc în aventura vieții mele

Mă uit pe geam la zăpada care a acoperit curtea. N-am mai avut atâta zăpadă de vreo șase ani. Zici că vine Crăciunul, cam cu vreo zece luni mai devreme.

O fi ea frumoasă, dar eu m-am săturat deja de zăpadă. Așa că mă duc să-mi fac bagajele. Plec la soare. Singura problemă e că trebuie să termin bagajele în cinci ore. Și mă hotărăsc așa de greu ce să arunc în valiză!

Peste cinci ore îmi iau zborul spre destinații exotice, pornesc în aventura vieții mele: Japonia, Iordania și Umbria. Ei, Umbria nu e chiar așa de exotică cum pare, dar are un nume bun ca să te lauzi pe unde ai umblat. Când le-am spus prietenilor unde vreau să merg, au zis: Wow! Thailanda? Indonezia? Nu, doar Italia :).

În loc să stau să pierd vremea pe-aici, aș face mai bine să mă pregătesc. Sunt atâtea de făcut: bagaje de împachetat, liste de obiective de vizitat și de bunătăți de degustat de întocmit, pașaport de verificat, device-uri de pregătit … Deja am obosit, doar gândindu-mă la ce am de făcut. A, și mai am de ceva de făcut: de activat vibe-ul de călătorie. Sau e deja activat de ceva vreme? Cam de pe când am găsit oferta de circuite Christian Tour, dacă mă gândesc bine. Continuă lectura

Să mă oprească cineva!

bannerSpringSB18

Cum stăteam eu așa și bântuiam prin blogosferă, urmăream cu oarecare detașare pregătirile pentru ediția de primăvară Superblog. Și mă bucuram în sinea mea că, de data asta, n-o să fie nici termene limită, nici cuvinte cheie, nici link-uri, nici SEO, MeMeO sau alte chestii din chineza veche (sau din mandarină, că așa mi-a zis ieri o junioară de la mine de la școală, că nu există chineză, doar mandarină :)). Dar cum am ajuns să vorbesc despre mandarină?

În sinea mea îmi ziceam că, de data asta, n-o să mă mai las ispitită de nimic. Convingerea mea s-a cam clătinat însă când am văzut lista sponsorilor și am început să-mi imaginez cam ce probe ar putea să fie (mai ales că lipseau unii sponsori cu care nu m-am împrietenit prea tare – sau ei cu mine :)). Nu s-a clătinat prea tare, însă. Chiar și atunci mă gândeam la vorbele pe care se zice că le-ar fi spus Brâncuși: „A face lucruri nu e greu; a te pune în starea de a vrea să faci lucruri este foarte greu”. Și eram convinsă că nu, nu mă pot pune în starea de a vrea să particip iar la SuperBlog. M-a ținut până a venit prima probă :). Una fix pe gustul meu.

Așa că m-am trezit că vreau să scriu iar pentru SuperBlog. De unde se vede că boala asta n-are leac. O s-o fac, la fel ca la ultimele ediții, doar pentru probele care-mi plac și, evident, cât o să mă lase noua membră a familiei, pe care o așteptăm la început de aprilie. Știu că sunt super-bloggeri părinți (unii deveniți chiar prin preajma concursului, din câte știu :)), dar bunic(ă) e cineva?

Dacă vrei să devii și tu super-blogger, găsești toate detaliile pe site-ul oficial al competiției.

Ce să mai zic? Mult succes tuturor concurenților și multe premii (dar doar la probele la care nu particip eu, să ne-nțelegem :))!

SuperBlog – dragoste cu năbădăi

Stăteam eu pe creanga canapeaua mea și observam de la distanță și cu detașare concursul SuperBlog 2017. Cu maximă detașare, ca una ferm hotărâtă să nu se mai lase ispitită de vreo probă interesantă, ca-n primăvară de Momondo :). Ei bine, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, nici socoteala pe care mi-o făcusem nu s-a potrivit cu proobele SuperBlog și iar m-am lăsat ispitită de una dintre probe, ca Ulise de cântecul sirenelor.

Așa că, după modelul testat deja în primăvară (înscris în competiție, scris articol, câștigat un premiu, nu cel mare, ci exact cel pe care mi l-am propus :)), încerc iar marea cu degetul. Să vedem dacă-mi iese și de data asta.

De unde mă trag?

La ultima ediție Spring SuperBlog am participat la o singură probă, penultima. În primul rând pentru că mi-a plăcut provocarea și apoi pentru că mi-au plăcut premiile oferite de Momondo. Unii zic că participă de dragul competiției, alții ca să se „antreneze”, să vadă ce pot și alte blabla-uri. Nu pentru premii, nuuu … Ei bine, eu participat ca să câștig un kit Ancestry DNA (după cum se vede DNA e-n toate :)), cu ajutorul căruia să descopăr prin ce zone ale lumii trăiau strămoșii mei. N-ai fost tentat niciodată să afli de unde te tragi?

Așa că, după modelul „Veni, vidi, vinci”, m-am înscris, am publicat articolul și am câștigat kitul. Continuă lectura

Din ciclul „Ce trăznăi mai face un superblogger”

Să ne-nțelegem, un superblogger, nu un mega-extra-nemaipomenit blogger, da? Un supeblogger, adică un participant la competiția SuperBlog, care se-ntâmplă în fiecare an, primăvara – Spring SuperBlog – și toamna, SuperBlog-ul adevărat, cum ar veni.

Am participat la vreo două ediții-jumate și când a început Springul de anul ăsta, am zis să stau o tură pe margine. Muza Inspirației era plecată în vacanță, cheful de scris bântuia și el nu știu pe unde, așa că am urmărit din afară competiția.

Sponsori noi și vechi, concurenți cu experiență dar și începători, nimic deosebit până ieri. Adică până când a ajuns competiția la antepenultima probă, cea cu numărul 14, cred. Adică aproape de linia de sosire, ca să fie mai clar. Mi-a plăcut atât de mult provocarea, încât am decis să nu mai stau pe margine și să încerc și eu marea cu degetul, că tot se ține Gala SuperBlog la mare.

Ai mai auzit trăznaie ca asta? Să te înscrii la un concurs, când a ajuns aproape la final. Eu nu, dar ce să faci dacă te mănâncă degetele și tastatura te-ndeamnă la scris? Csf? N-ai csf :), vorba feisbuciliștilor.