Alegerile vestimentare pe care le facem transmit, cu sau fără voia noastră, mesaje celor cu care relaționăm. Sunt suficiente 20 de secunde ca să facem o primă impresie, și cum vestimentația și accesoriile sunt printre primele lucruri pe care cineva le observă, ar fi bine să facem alegerile potrivite. Mai ales, dacă vrem să impresionăm în mod deosebit persoana respectivă, de exemplu, la un interviu de angajare sau la o întâlnire de afaceri. Continuă lectura
comunicare
Pastila de vorbă: Î sau Â?
Folosirea acestor litere pare să dea tot mai mari bătăi unor conaționali, deși regulile de folosire sunt relativ simple și ușor de ținut minte:
- în interiorul cuvintelor, se folosește întotdeauna â (din a): ex. român, hotărât
- la începutul și la sfârșitul cuvintelor, întotdeauna î (din i): ex. înțelegere, a hotărî.
Fac excepție de la aceste reguli, substantivele proprii (nume de familie sau de localități, de exemplu) care au păstrat scrierea cu (î din i). Exemplu: Mîndru, Mînz.
Nu e prea complicat, nu? Atunci de ce oare unii sciitori în limba română (nu autori, ci oameni care scriu, da?) întâmpină greutăți să le folosească? De ce fac exces de zel și folosesc â (din a) și la începutul cuvintelor? Iar dacă aleg să scrie fără diacritice, pot rezulta texte ca acesta (dacă un comentariu pe FB poate fi numit text :)):
„Ma simt bine ambracata cand ma simt comod an ceea ce port. Niciodata nu m-au tentat brendurile modei, a-mi plac dintotdeauna accesoriile si sa-mi pregatesc ambracamintea pt. a doua zi de cu seara. Ioana, esti minunata, a-mi plac postarile, astept cu nerabdare urmatoarele.”
N-am putut să mă abțin și i-am răspuns. „Îmi plac, nu a-mi plac. Îmbrăcăminte, nu ambracaminte! Nu e chiar așa greu să scriem corect”.
Drept urmare, am devenit subiectul unui articol pe un blog, în care mi se reproșa că nu sunt politicoasă, că vreau să-mi arăt știința (da, nare știință să scrii corect!), că modul în care am răspuns e „răspicat, rece și fără eleganță”. Fără supărare, dar chiar nu pot fi elegantă cu cineva care siluiește limba română în halul ăsta. Ne tot facem că nu vedem, ca să nu se supere lumea, dar cred că deja e prea mult. M-am săturat să văd cum limba română devine treptat o limbă necunoscută. În ritmul ăsta, în curând, vom avea nevoie de o aplicație de traducere. Și nu e vorba doar de scriitorii de pe FB, am întâlnit dificultăți de scriere corectă și la case mai mari (aka mass-media).
Oare era mai elegant dacă-i răspundeam „Bravo, ai stil!”, cum am fost tentată prima dată?
Imaginea zilei #11
Mereu fascinanta limbă română
Vorbe de divă
Pe bulevard, o divă, tocuri interminabile, picioare bronzate, dezgolite până în gât, salopetă cu pantaloni mini-mini, stil doamna aia franțuzoaică pe care cică ar trebui s-o admirăm cu toții, de culoarea peștelui prăjit, pardon saumon fumé, geantă-n cot, telefon de fițe la ureche. Ce mai, o apariție pe bulevardul arădean abia trezit de dimineață!
Trece pe lângă mine și o aud glăsuind șăgalnic în telefonul de divă: „Măi, mergi la Mărioara și-i tragi două pălmi (!!) și gata!” Gizzz!!!
Un fel de concluzie: Arad, my love!
Cum luptă Dexonline cu elevii care copiază
Na, c-am trăim s-o auzim și pe asta! Cei de la Dexonline au schimbat, pentru o vreme, definițiile unor cuvinte din dicționar cu unele eronate. Observând o creștere a căutărilor pentru cuvintele pretutindeni/pretutindenea și a zări/zărit, în intervalul orar în care se desfășura simularea examenelor naționale, au tras concluzia că de vină pentru asta sunt neapărat elevii, care ar fi încercat „să se inspire” cu ajutorul telefonului mobil. Cum au ajuns la concluzia că elevii au făcut accesările respective, numai zeii Internetului și ai Dexonline-ului ar putea să ne spună. Sau poate au vreo dovadă, pe care s-ar cuveni s-o facă publică. #numazic
Așa că, sătui de toți trișorii și plagiatorii din țara asta, au decis să-i pedepsească. Și laolaltă cu ei, pe toți cei care ar fi avut nefericita idee să caute cuvintele cu pricina pe Dexonline. Plus cuvântul felonie, care a căzut și el victimă vajnicilor apărători ai corectitudinii. Probabil credeau că, de plictiseală, elevii s-au apucat să citească blogul domnului Pleșu. Acolo se pare că ar fi fost folosit cuvântul felonie, în ziua respectivă. Noroc că nu citesc blogul ăla, că aș fi căutat și eu cuvântul și dădeam, Doamne ferește, peste cine știe ce :)!
Să răspunzi la o pretinsă lipsă de etică cu altă lipsă de etică, fără echivoc, de data asta, mi se pare o lipsă totală de bun simț, ca s-o zic pe șleau. Să-i acuzi pe unii că trișează și s-o faci chiar tu, înlocuind definițiile înainte de a vedea subiectele, mi se pare culmea tupeului și a lipsei de respect față de cititorii tăi, alții decât pretinșii „plagiatori”. Cred că au întrecut chiar și aplicația cutremurătoare a lui Guran.
Nu-mi dau seama cum a ajuns ministrul educației la concluzia „că cei care au supervizat examenul respectiv nu şi-au făcut datoria”. Tare aș vrea să văd dovada că accesările respective s-au făcut de pe telefoane aflate în sălile de examen.
Și două sugestii:
- Ministerul Educației ar putea să renunțe la exercițiul ăsta inutil – cel puțin pentru elevii din a XI-a – și mare consumator de resurse materiale, umane și de timp, pe care elevii nu prea-l iau în serios. Noroc cu Dexonline, că rămânea altfel nebăagt în seamă.
- Domnu’ Pleșu, nu mai scrieți, domnle, pe blog, în ziua cu examenele, că derutați admin-ul de la Dexonline! Lăsați și dvs. pe-a doua zi, că n-o fi foc :)!
Pastila de vorbă: Ce înseamnă „face sens”?
Mă uit la televizor și aflu din „gura” unui om important, vremelnic cel mai puternic om din țărișoară, că „grațierea face sens„. Nu, nu te lega de cuvântul grațiere, nu vreau să mai aud nimic despre asta. Întrebarea mea e: ce înseamnă face sens?
Mai aud câteodată expresia asta de la fiică-mea cea mică, plecată din țară de câțiva ani, și o corectez de fiecare dată. Ea are o scuză (hm, să zicem), citește mult în limba engleză, nu prea are cu cine vorbi românește în afară de convorbirile cu părinții pe Skype și atunci probabil că începe să gândească în altă limbă. Așa s-ar putea explica traducerea expresiei make sense în face sens.
Dar pentru cineva care vorbește zilnic limba română și care, se presupune, gândește în limba română, care e explicația folosirii acestui face sens?
Niște răi și niște fameni, vorba poetului, ar putea zice că domnul cu pricina avea în gând un text în limba engleză și că așa s-ar explica treaba. Eu știu ce să zic? În limba germană, oare cum se zice face sens?
Pastila de vorbă: A DESCOPERI – descoperire
Eu descoperii (perfectul simplu) o adevărată inflație de i-uri pe site-uri, pe bloguri și pe unde mai scrie lumea – care zice știe să scrie :). Deși nu prea înțeleg de ce să te apuci să scrii pe un blog, dacă tu habar n-ai să scrii corect. Și te mai înscrii și la concursuri de blogging! E ca și cum aș concura eu la Masterchef. Adică ridicol. Dar se pare că unii nu au simțul ridicolului :(.
Tu vei descoperi (viitor) cât mai repede, sper, că nu e nevoie de 2 de i ca să scrii asta. Nu știu cum se face, dar tot mai mulți, inclusiv bloggeri cu blazon și cu premii la concursuri de blogging creativ, par să creadă că e corect să scrie „vei descoperii” :(.
Dacă nu te pricepi la conjugare, nu e nevoie decât să pronunți cu voce tare și o să vezi că nu se aude decât un singur i.
Deci, verbul a descoperi se conjugă la viitor așa:
eu voi descoperi
tu vei descoperi
el/ea va descoperi
noi vom descoperi
voi veți descoperi
ei/ele vor descoperi.
Cum promovezi online creditul rapid?
În ultimul timp, publicitatea online a luat un avânt la care poate nu ne-am fi gândit. Nu trebuie să mă crezi pe mine, deschide calculatorul sau conectează-te de pe orice device și vei fi asaltat de bannere și alte forme de reclamă.
Nu e totuși de mirare, dacă ne gândim ce avantaje are publicitatea online față de publicitatea tradițională. Și că, dacă nu ești în online, înseamnă că nu exiști. La advertiseri mă refer, desigur. Așa că tot mai multe companii integrează în startegia de marketing campanii de promovare online, esențiale pentru creșterea notorietății brandului dar și pentru creșterea vânzărilor.
E valabil și când vrei să promovezi un credit? Evident, așa cum promovezi ciocolată, echipament sportiv, cărți sau orice ți-ar mai trece prin cap, la fel procedezi și cu produsele bancare.
Să ne imaginăm că vrem să promovăm online creditul rapid oferit de AVBS. Cum ar arăta o astfel de campanie? Cu siguranță, originală, creativă și ingenioasă, dar o campanie ca la carte, care presupune parcurgerea următorilor pași: Continuă lectura
Arrival: un film despre comunicare
E de la sine înțeles că atunci când vrei să transmiți cuiva un mesaj, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să te gândești cum ar fi cel mai bine să faci asta. În limbaj de specialitate, să codifici mesajul. Pentru asta poți alege cuvinte, simboluri, gesturi, culori, imagini. Orice cod ai alege, el trebuie să fie neapărat unul pe care receptorul mesajului tău îl înțelege. Imaginează-ți pentru o clipă că ajungi în Japonia și vrei să-l întrebi ceva pe primul japonez care-ți iese în cale. Și alegi să faci asta în limba română. Ghici ce? Îți răcești gura de pomană. Dar dacă pui întrebarea în limba engleză, de exemplu, s-ar putea să ai șanse să capeți un răspuns.
Probabil te gândești că poți folosi gesturile, dacă nu cunoști limba celui cu care vrei să comunici. Așa e, dar ce se întâmplă dacă vrei să-l aprobi pe un bulgar și dai din cap de sus în jos? Știi că el ar intrepreta asta ca pe o negație? Va să zică nici „limba gimnastică” nu e întotdeauna utilă, decât dacă o stăpânim la perfecție. Și asta e cam greu. O să te descurci, pînă la urmă, nu e chiar atât de dificil să găsești un cod comun cu un japonez. Hmm, sau e?
Ce te faci însă când mergi zilnic la job (unii zic că ăsta nu e job, e o vocație, dar nu poți să zici că mergi zilnic la vocație, nu?) și trebuie să comunici cu zeci, în unele zile chiar cu sute cu persoane care, deși tu crezi că ar trebui să înțeleagă ce le spui sau le desenezi, se poartă ca și cum n-ar pricepe ce vrei tu de la ei.
Ce n-o să-ți spună niciodată Wikipedia despre un eveniment black-tie
Atunci când ești invitată la un eveniment black-tie, fie el nuntă, botez, cocktail, deschiderea unui hotel nou, o cină formală pe un vas de croazieră, o seară la operă sau whatever, cele mai mari bătăi de cap ți le dă întrebarea: ce să port?
Lucrurile nu sunt așa de complicate cum par. O întrebare, mai multe răspunsuri. Uite aici câteva:
1. Invitația
Mai întâi citește cu atenție invitația. E diferență între „de preferat black-tie”, „opțional black-tie” sau „obligatoriu black-tie”. Dacă nu scrie nimic din toate astea, ține cont că un eveniment de seară e mai formal decât unul de zi (o nuntă de zi sau un botez), la fel și unul care are loc iarna față de unul de vară. N-ar strica să afli și detalii din culise. De exemplu, ce așteptări are mireasa de la invitații ei. Cine are chef să supere o bridezilla? Continuă lectura
