Când zic ce cărți nu ne-au plăcut mă refer la mine și la cititorii paginii de Facebook a blogului, unde le-am lansat provocarea să ne spună ce cărți nu le-au plăcut și de ce. Vezi mai jos ce cărți au fost nominalizate și ce motive le-au adus un loc pe listă.
Am lăsat fiecărui răspuns și câte un comentariu, că așa e frumos, nu? (Comentariile mele pot fi citite în paranteză.)
A existat, desigur, și o recompensă pentru cel mai interesant răspuns, dar asta e altă poveste.
Poate că anul 2018 n-a fost atât de spornic în număr de cărți citite comparativ cu 2017 sau cu target-ul pe care mi l-am propus pe Goodreads, dar mă declar mulțumită cu ceea ce am citit și cred că asta e important, la urma urmei, să fim mulțumiți cu lecturile noastre și nu neapărat campioni planetari la citit viteză.
Se pare că nici tematica n-a fost la fel de diversificată ca în anii anteriori și că anul 2018 a fost pentru mine anul romanelor polițiste. Nu e ca și cum mi-aș fi propus asta sau l-aș fi declarat înainte, cum am văzut că a fost 2019 declarat, cu surle și trâmbițe, Anul Cărții, s-a întâmplat, pur și simplu, să constat asta acum, după ce anul s-a terminat.
Dacă ar fi să mă iau după bilanțul Goodreads, am citit 57 de cărți din 70 propuse (bine, între timp am mai terminat una, așa că s-au făcut 58), puțin peste 18 000 de pagini. Continuă lectura
Fiecare dintre noi avem colțul nostru de relaxare, locul în care ne refugiem când vrem să evadăm din agitația cotidiană. Pentru mine, asta înseamnă un loc care emană o stare de bine, de confort și veselie, un loc în care pot să-mi petrec timpul în compania unei cărți bune, iar dacă e însoțită de o ceașcă de cafea, cu atât mai bine (alții preferă ceaiul sau chiar un pahar cu vin, de ce nu?).
Avem obiceiuri diferite de citit. Unii citesc așezați, alții în pat, în baie, pe bancă în parc, în tramvai, în metrou sau pe unde se mai nimerește. Și eu sunt printre cei care au mereu la ei o carte și citesc pe unde apucă. Dacă e vorba de locul preferat de citit însă, mie îmi plăcea să citesc în pat, dar de ceva vreme, am prostul obicei să adorm, așa că a trebuit să mă reorientez :). Cum nu mi se pare comod nici să stau prea mult așezată pe scaun (deh, vin și astea la pachet odată cu vârsta!), cred că o variantă intermediară ar fi perfectă. Și ghici ce? Am dat o căutare pe net și am găsit fotoliul perfect :). Unde mai pui că are și o culoare veselă!
Unii sărbătoresc Halloween-ul în cluburi, alții fac petreceri tematice unde îmbracă costume haioase, hidoase sau kitschoase – după imaginație și buget – iar alții spun că e pur și simplu o sărbătoare păgână care n-ar trebui să existe. Un cititor pasionat ce face de Halloween? Ce știe el mai bine. Pune mâna pe o carte bună, se înfășoară într-o pătură pufoasă și se cufundă în lumea magică a poveștilor.
Cum nu puteam să lipsesc de la petrecerea asta, am făcut și eu o listă cu propuneri de lecturi pentru un Halloween ca la carte. Se află printre ele și câteva alegeri surprinzătoare, la prima vedere.
Pentru fanii Agathei Christie (printre care mă număr și eu), lista nu putea fi deschisă decât de o carte a celei mai vândute scriitoare din toate timpurile.
Un grup de adolescenți sărbătoresc Halloween-ul la un conac din sat. Ca la orice petrecere tematică, n-au lipsit concursurile (cea mai frumoasă mătură), jocurile (cu merele, cu făina sau cu stafidele flambate) și personajele fantastice (vrăjitoarea de Halloween și pețitorul său). Una dintre participantele la petrecere este o tânără binecunoscută pentru poveștile ei despre crime și intrigi. Doar că se pare că una dintre poveștile ei a supărat atât de tare pe cineva încât s-a hotărât s-o reducă la tăcere. De tot. Dezlegarea misterului s-a dovedit o misiune tare dificilă pentru Hercule Poirot, micul detectiv belgian.
„- Știi ce e o petrecere de Halloween? întrebă doamna Oliver.
– Știu ce e Halloweenul, răspunse Poirot. Este pe 31 octombrie. Îi licăriră ochii și adăugă: Când vrăjitoarele zboară pe mături.
– Da, au fost mături. s-au dat premii pentru ele.”
Asta e o întrebare care zguduie din când în când blogosfera literară și, mai ales, social-media aferentă. Cu referire, în special, la tineret. Tinerii din ziua de azi nu mai citesc, vezi Doamne, cum citeau părinții lor la vârsta respectivă. Cum apare întrebarea, cum încep să curgă explicațiile, argumentele și chiar acuzațiile. De fapt, întrebarea e incompletă, fiindcă în cele mai multe situații, ea vizează cărțile și nu alte „materiale” de citit. Deci, de ce nu citesc tinerii cărți? Continuă lectura
Dacă te trezeşti dimineaţa şi constaţi că iar „ai dormit cu riduri”, ar trebui să iei asta ca pe un semn că n-ai cum să te mai califici la naţionala de tineret, oricât de „din spate liceu” ai arăta. Nici la naţionala de senioare nu ai loc deocamdată, plantaţia are mare nevoie de muncitori vrednici, iar pensia e…hăt, dincolo de Un pod prea îndepărtat. Şi din ce în ce mai îndepărtat, pe măsură ce trece timpul, pe câte se pare.
Asta nu înseamnă deloc că trebuie să neglijezi felul în care arăţi, ba dimpotrivă trebuie să-ţi acorzi mai multă atenţie şi să-i dai o mână de ajutor Mamei Natură. La urma urmei, nu e nimic rău să-ţi doreşti o Tinereţe fără bătrâneţe, cu condiţia să nu te crezi chiar Albă-ca-Zăpada, că s-ar putea ca cei şapte pitici s-o ia la fugă mâncând pământul.
Şi fiindcă azi-dimineaţă am numărat până la trei (riduri pe frunte) când m-am uitat în oglindă, am întrebat repede oamenii care se pricep – ce noroc cu nenea Google! – şi am primit câteva sfaturi, zic eu foarte utile. Continuă lectura
Afară plouă.
Se apropie week-end-ul.
Nu am chef azi, aş zice dacă aş fi Tudor Chirilă. Nu numai că nu sunt, dar nici măcar nu ar fi adevărat. Nu am chef de câteva zile să citesc, iar de scris nici atât. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să vină o zi când n-o să am chef de citit, nu l-aş fi crezut. Poate că e de vină toamna asta, care ziua-i vară, noaptea-i iarnă sau poate or fi cărţile pe care le tot încep, una mai plictisitoare ca alta … Cine ştie?
Cheful meu de citit o fi dispărut odată cu coletele mele, în Camera Bermudelor de la Poşta Română.
Dan Brown, Ken Follett şi Igor Bergler au făcut o monstruoasă coaliţie şi şi-au lansat cărţile deodată. Cam bate vânt de toamnă prin buzunarele mele şi, fiindcă nu mă pot hotărî pe care-o vreau prima, o să rămână toate în aşteptare până revin la gânduri mai bune faţă de cititori (a se citi preţuri mai prietenoase :)).
RAO a bătut Litera. Biblia a bătut Testamentul. Mă refer la cărţile lui Igor Bergler, desigur. De fapt, nu la cărţi în sine, ci la campaniile de marketing folosite cu ocazia lansării cărţilor pe piaţă. În timp ce Biblia pierdută a avut o lansare Wow!, Testamentul lui Abraham zace pe o gondolă, împreună cu multe alte titluri (cel puţin aşa era azi, la o librărie din Arad).
Cred că lucrătorii de la Poşta Română au devenit cititori pasionaţi, altfel nu se explică cum au dispărut trei colete – nici la mine n-au ajuns, nici la destinatar nu s-au întors. Şi al patrulea se pare că le calcă pe urme, fiindcă a trecut ceva vreme de când l-au trimis prietenii de la Libmag
Kauro Ishiguro a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură. Nu ştiu ce să zic despre asta. Am început Rămăşiţele zilei, cu ceva vreme în urmă dar am abandonat-o. Probabil nu venise (sau poate trecuse deja) momentul ei.
Oare cu ce s-o fi tratând lipsa de chef de citit? Ca să nu mai zic de cheful de scris … Ai vreo idee?
UPDATE: Părerea mea despre campaniile de marketing este una absolut subiectivă desigur (ca tot ce scriu pe blog, de altfel). Aud că cifrele vânzărilor mă contrazic și că vânzările Testamentului lui Abraham sunt mai mari cu 40% decât ale Bibliei pierdute, în perioada similară. Foarte bine! Mă bucur să aud asta!
