Cred că am o figură de tzepară, dacă ar fi să mă iau după doamnele de la Cărtureşti Arad. Deşi m-am uitat atent în oglindă şi mi se pare că aduc mai degrabă cu o fraieră, care tot insistă să-şi cheltuie banii pe piaţa de carte din România.
Am comandat alaltăieri pe Cărtureşti onlain două cărţi. Le-am şi plătit, căci singura modalitate de plată era banii jos, ochii la uşă. Chiar aşa, oare de unde vine expresia asta? Continuă lectura „Cărtureşti Arad sau arta de a-ţi bate joc de client”
Dacă tot e să stăm în casă zilele astea – şi sper că vor înţelege cât mai mulţi că trebuie să facem asta – cred că avem la dispoziţie multe modalităţi în care să ne umplem timpul liber.
Mi-am întrebat prietenii cu ce se mai îndeletnicesc zilele astea şi am primit multe răspunsuri interesante.
Din sugestiile lor – şi ale mele, of course 🙂 – am întocmit o listă care o să te ajute, poate, să treci mai uşor peste zilele astea de distanţare socială.
1. In aşteptarea zilelor în care vom putea călători din nou în siguranţă – „călătoreşte” prin intermediul filmelor documentare transmise pe DigiLife, DigiWorld, Travel sau Netflix. Eu azi am fost în Corsica, în Elveţia, Hong-Kong şi pe insula Burano. Continuă lectura „21 de activităţi de făcut în casă în vremuri de izolare socială”
Am fost aseară la lansarea unei cărţi apărute la Editura Polirom. Viaţa şi întoarcerea unui Halle pe numele ei, carte scrisă de timişoreanul Alexandru Potcoavă. Locul faptei: primitorul spaţiu al Librăriei Corina. Participanţii: câţiva – foarte puţini – rătăciţi prin zonă, dacă e să mă iau după viteza cu care s-au făcut nevăzuţi la sfârşit.
N-am simţit bucuria de a participa la un astfel de eveniment, niciun vibe care să te facă să te rupi de lumea de afară şi să te conectezi la lumea imaginată de autor, mai ales că acţiunea se întâmplă (şi) în zona noastră geografică. Şi cum să te rupi de lumea de afară când năvăleşte ea peste tine sub forma unei doamne cu telefonul dat pe difuzor? Trebuie să fii arădean să dai buzna într-o librărie cu zgomotul la purtător!
Participarea restrânsă şi grăbită a confirmat, o dată în plus, că nu există în Arad o comunitate a iubitorilor de carte. Una care să zăbovească la o vorbă (plus ceva de-ale gurii, cu generozitate oferite de gazdă). Şi nu mă refer aici la comunitatea scriitorilor arădeni, despre care am auzit că există, ci la cititorul obişnuit, cel care face din lectură o pasiune.
Aradul se laudă cu două universităţi, şcoli, are o bibliotecă plus câteva instituţii culturale. Unde era toată lumea aseară?
Nu e de mirare că lansările de carte sunt atât de rare în Arad, din moment ce publicul nu prea e doritor să participe. Şi chiar cei care o fac, e pentru că se cunosc cu autorul. De data asta, cred că autorul e prea tânăr ca să trezească curiozitatea arădenilor preocupaţi şi ocupaţi cu cartea, uşor trecuţi nu doar de prima tinereţe pe care i-am văzut la alte lansări.
Despre carte o să vă povestesc după ce o citesc (sigur nu atât de amănunţit cum a făcut-o doamna care a prezentat-o aseară), deocamdată vă invit să treceţi pragul librăriei Corina şi s-o cumpăraţi. Nu uitaţi să luaţi înainte telefonul de pe difuzor! Nu e nimeni curios să vă audă conversaţiile.
O să încep cumva didactic, cu definițiile celor doi termeni, ca să știm de unde pornim discuția.
Conform Dexonline, literatura este:
1. o formă de creație artistică în care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; artă a cuvântului.
2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei țări etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problemă sau într-un anumit domeniu; bibliografie. Continuă lectura „Literatură versus maculatură”
Când zic ce cărți nu ne-au plăcut mă refer la mine și la cititorii paginii de Facebook a blogului, unde le-am lansat provocarea să ne spună ce cărți nu le-au plăcut și de ce. Vezi mai jos ce cărți au fost nominalizate și ce motive le-au adus un loc pe listă.
Am lăsat fiecărui răspuns și câte un comentariu, că așa e frumos, nu? (Comentariile mele pot fi citite în paranteză.)
A existat, desigur, și o recompensă pentru cel mai interesant răspuns, dar asta e altă poveste.
Poate că anul 2018 n-a fost atât de spornic în număr de cărți citite comparativ cu 2017 sau cu target-ul pe care mi l-am propus pe Goodreads, dar mă declar mulțumită cu ceea ce am citit și cred că asta e important, la urma urmei, să fim mulțumiți cu lecturile noastre și nu neapărat campioni planetari la citit viteză.
Se pare că nici tematica n-a fost la fel de diversificată ca în anii anteriori și că anul 2018 a fost pentru mine anul romanelor polițiste. Nu e ca și cum mi-aș fi propus asta sau l-aș fi declarat înainte, cum am văzut că a fost 2019 declarat, cu surle și trâmbițe, Anul Cărții, s-a întâmplat, pur și simplu, să constat asta acum, după ce anul s-a terminat.
Dacă ar fi să mă iau după bilanțul Goodreads, am citit 57 de cărți din 70 propuse (bine, între timp am mai terminat una, așa că s-au făcut 58), puțin peste 18 000 de pagini. Continuă lectura „Ce-am citit în 2018”
Fiecare dintre noi avem colțul nostru de relaxare, locul în care ne refugiem când vrem să evadăm din agitația cotidiană. Pentru mine, asta înseamnă un loc care emană o stare de bine, de confort și veselie, un loc în care pot să-mi petrec timpul în compania unei cărți bune, iar dacă e însoțită de o ceașcă de cafea, cu atât mai bine (alții preferă ceaiul sau chiar un pahar cu vin, de ce nu?).
Avem obiceiuri diferite de citit. Unii citesc așezați, alții în pat, în baie, pe bancă în parc, în tramvai, în metrou sau pe unde se mai nimerește. Și eu sunt printre cei care au mereu la ei o carte și citesc pe unde apucă. Dacă e vorba de locul preferat de citit însă, mie îmi plăcea să citesc în pat, dar de ceva vreme, am prostul obicei să adorm, așa că a trebuit să mă reorientez :). Cum nu mi se pare comod nici să stau prea mult așezată pe scaun (deh, vin și astea la pachet odată cu vârsta!), cred că o variantă intermediară ar fi perfectă. Și ghici ce? Am dat o căutare pe net și am găsit fotoliul perfect :). Unde mai pui că are și o culoare veselă!
Unii sărbătoresc Halloween-ul în cluburi, alții fac petreceri tematice unde îmbracă costume haioase, hidoase sau kitschoase – după imaginație și buget – iar alții spun că e pur și simplu o sărbătoare păgână care n-ar trebui să existe. Un cititor pasionat ce face de Halloween? Ce știe el mai bine. Pune mâna pe o carte bună, se înfășoară într-o pătură pufoasă și se cufundă în lumea magică a poveștilor.
Cum nu puteam să lipsesc de la petrecerea asta, am făcut și eu o listă cu propuneri de lecturi pentru un Halloween ca la carte. Se află printre ele și câteva alegeri surprinzătoare, la prima vedere.
Pentru fanii Agathei Christie (printre care mă număr și eu), lista nu putea fi deschisă decât de o carte a celei mai vândute scriitoare din toate timpurile.
Un grup de adolescenți sărbătoresc Halloween-ul la un conac din sat. Ca la orice petrecere tematică, n-au lipsit concursurile (cea mai frumoasă mătură), jocurile (cu merele, cu făina sau cu stafidele flambate) și personajele fantastice (vrăjitoarea de Halloween și pețitorul său). Una dintre participantele la petrecere este o tânără binecunoscută pentru poveștile ei despre crime și intrigi. Doar că se pare că una dintre poveștile ei a supărat atât de tare pe cineva încât s-a hotărât s-o reducă la tăcere. De tot. Dezlegarea misterului s-a dovedit o misiune tare dificilă pentru Hercule Poirot, micul detectiv belgian.
– Știi ce e o petrecere de Halloween? întrebă doamna Oliver.
– Știu ce e Halloweenul, răspunse Poirot. Este pe 31 octombrie. Îi licăriră ochii și adăugă: Când vrăjitoarele zboară pe mături.
– Da, au fost mături. S-au dat premii pentru ele.
Asta e o întrebare care zguduie din când în când blogosfera literară și, mai ales, social-media aferentă. Cu referire, în special, la tineret. Tinerii din ziua de azi nu mai citesc, vezi Doamne, cum citeau părinții lor la vârsta respectivă. Cum apare întrebarea, cum încep să curgă explicațiile, argumentele și chiar acuzațiile. De fapt, întrebarea e incompletă, fiindcă în cele mai multe situații, ea vizează cărțile și nu alte „materiale” de citit. Deci, de ce nu citesc tinerii cărți? Continuă lectura „De ce nu mai citește lumea?”
Dacă te trezeşti dimineaţa şi constaţi că iar „ai dormit cu riduri”, ar trebui să iei asta ca pe un semn că n-ai cum să te mai califici la naţionala de tineret, oricât de „din spate liceu” ai arăta. Nici la naţionala de senioare nu ai loc deocamdată, plantaţia are mare nevoie de muncitori vrednici, iar pensia e…hăt, dincolo de Un pod prea îndepărtat. Şi din ce în ce mai îndepărtat, pe măsură ce trece timpul, pe câte se pare.
Asta nu înseamnă deloc că trebuie să neglijezi felul în care arăţi, ba dimpotrivă trebuie să-ţi acorzi mai multă atenţie şi să-i dai o mână de ajutor Mamei Natură. La urma urmei, nu e nimic rău să-ţi doreşti o Tinereţe fără bătrâneţe, cu condiţia să nu te crezi chiar Albă-ca-Zăpada, că s-ar putea ca cei şapte pitici s-o ia la fugă mâncând pământul.
Şi fiindcă azi-dimineaţă am numărat până la trei (riduri pe frunte) când m-am uitat în oglindă, am întrebat repede oamenii care se pricep – ce noroc cu nenea Google! – şi am primit câteva sfaturi, zic eu foarte utile. Continuă lectura „5 sfaturi pentru o cititoare cu FARMEC la +50”
