Provocarea lunii februarie – o carte în miniatură

Cărțile lui Cupidon – ziua 15

mic-dejun-la-tiffany

Dintre miniaturile livrești din biblioteca mea, am ales o carte foarte cunoscută, Mic dejun la Tiffany de Truman Capote, roman apărut la Editura Polirom. O carte bună (și care arată foarte bine), pe care o poți ține într-o mână și o citești cât ai clipi (mai ales că are și litere mari și o nuanță odihnitoare a paginii, elemente importante de care mulți editori nu țin seama).

Reclame

Provocarea lunii februarie – o carte după care ar trebui să se facă un FILM

Cărțile lui Cupidon – ziua 12

Provocarea lunii februarie, ajunsă în ziua a douăsprezecea, ne întreabă care e cartea care ar merita un film? Ca să fiu sinceră, sunt pregătită să spun și după ce carte n-ar trebui să se facă niciodată un film :). Prea târziu, fiindcă fapta e consumată deja.

Deci, cartea pe care aș vrea s-o văd ecranizată este Cină cu Picasso de Camille Aubray. Dacă n-ai citit-o încă, zic că e cam cazul să te apuci!

Provocarea lunii februarie – un volum de poezii

Cărțile lui Cupidon – ziua 11

poezii-dragoste

Dacă tot e luna iubirii, am ales Cele mai frumoase poeme de dragoste alese și culese de Grete Tartler, volum apărut în 2007 la Editura Humanitas. Volumul cuprinde poezii în franceză, engleză, italiană, germană și greacă, precum și traducerile lor în limba română. Poezii de  Dante, Ovidiu, Yeats, Rilke, D.H. Lawrence, Hermann Hesse, Anna de Noailles și mulți alții. O adevărată bijuterie literară.

Provocarea lunii februarie – CARTEA ROMANTICĂ preferată

Cărțile lui Cupidon – ziua 9

Nu sunt neapărat o cititoare de cărți romantice, deși n-aș putea să spun de ce. Totuși le citesc, din când în când, cu mare plăcere.

Preferata mea e Julieta de Anne Fortier, o carte care m-a captivat de la început până la sfârșit, cu mistere, intrigi și cu numeroase răsturnări de situație. Nu e genul acela de carte romantică siropoasă. dar cred că tocmai de aceea mi-a plăcut mult.

carti-rosii

Provocarea lunii februarie – o carte pe care ai citit-o de două ori

Cărțile lui Cupidon – ziua 8

Lumea e plină de cărți bune, așa încât nu prea obișnuiesc să recitesc cărțile (cu câteva excepții, desigur). Una dintre ele este cartea mea favorită, Pe aripile vântului, pe care am citit-o și apoi am recitit-o nici nu mai țin minte de câte ori.

Tema zilei este, însă, o carte pe care am citit-o de două ori (deocamdată), nu mai multe, așa că o să nominalizez Zece negri mititei de Agatha Christie, „regina” romanelor polițiste.

zece-negri-mititei

Cu furculița literară prin lume – Marsilia, Franța

Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.


Furculița literară ia cina în compania a doi chefi francezi de trei stele Michelin, la restaurantul Chez Pierre din Marsilia, „un restaurant de modă veche, amenajat fără fast, cu mese solide, acoperite cu fețe de masă albe, pe care se aflau tacâmuri de argint”.

„Am început, evident, cu o cană de supă de pește tradițională, apoi am trecut la o mâncare delicată cu scoici minuscule, nu mai mari decât unghiile unui bebeluș; crustaceele transparente erau crescute în peștera restaurantului de sub faleza izbită de valuri. Ca fel principal am avut loup de mer prăjit la gril, pe tulpini de fenicul și apoi stropit cu Pernod; ospătarul, cu un prosop pe braț, a flambat spectaculos lavracul în fața noastră folosindu-se de un chibrit lung, iar tulpinile de fenicul și bucățile de lămâie din jurul peștelui încă ardeau mocnit când ne-a pus farfuriile în față.”

Totul stropit din belșug cu șampanie Krug din 1928, proaspătă și spumoasă „ca o mireasă care roșește, și nu își trăda deloc vârsta. Datorită ei îmi venea să cânt, să dansez, să mă îndrăgostesc.”

Desertul a fost un tort cu migdale ușor și „o dușcă de coniac, ca să ne curățăm sinusurile.”

Pentru alte delicii culinare, îți recomand cartea Madame Mallory și micul bucătar indian de Richard Morais.


Furculița literară e o răsfățată la Marsilia ea a luat cina și împreună cu trei personaje ale lui Peter Mayle.

din-nou-in-marsilia

Pentru că la masă se afla și o tânără spaniolă, cina a început cu tapas.

„În acea seară de mai erau cincisprezece feluri din care puteau alege: pata negra – șuncă de la porci hrăniți cu ghinde,” provenind din Spania, icre de ton stropite cu ulei de măsline, pătlăgele prăjite presărate cu mentă, tartar de somon cu miere și mărar, flori de zuchini pane, anghinare, pește-undițar, anșoa – o selecție de bunătăți care-i făcu să suporte cu greu agonia indeciziei. Se hotărâră în cele din urmă să comande fiecare câte trei feluri de tapas, urmate, la insistențele lui Philippe, de speciallitatea casei: sepie cu paste negre.”

„Specialitatea casei sosi în toată gloria ei întunecată. Tentaculele și feliile subțiri de sepie se odihneau pe un pat de paste negre. Într-o parte, pentru o schimbare a texturii, fsrfuria era ornată cu ceea ce Philippe considera o revelație pentru cerul gurii – un sos alb și crems din brânză de capră.”

Iar la desert, profiterol cu cremă Chantilly sau „brânză Manchego – tăiată în felii subțiri, ca la carte – cu gem de gutui și un pahar de vin roșu de Languedoc.”  După preferințe.

Dacă vrei să afli cu te mai poți răsfăța în Provence, citește Din nou în Marsilia de Peter Mayle.

Carte sau film?

carte-sau-film

O întrebare care apare uneori în lumea pasionaților de literatură și la care am fost invitată să răspund în emisiunea Joy Talk, moderată de Alina Fabri la postul de radio JoyFM. Discuția mi s-a părut interesantă, așa că m-am gândit s-o reiau aici.

Ce preferi – carte sau film?

– Fără îndoială, cartea. Atunci când citesc, îmi place să-mi imaginez personaje sau locuri, să călătoresc în alte spații și chiar în alte timpuri. În afară de asta, citesc fiecare carte în ritmul ei, așa cum se cere ea citită. Am citit cărți bune foarte rapid, am „devorat” pagină după pagină, ca să aflu mai repede ce se întâmplă, după cum am citit și pe îndelete, încet, ca să pot savura fiecare pagină și ca și cum n-aș fi vrut să termin cartea niciodată. Filmul nu-mi oferă libertatea asta și, în afară de asta, are și o doză consistentă de viziune regizorală, care s-ar putea să nu coincidă cu cea a scriitorului, dar nici cu a mea :). Continuă lectura