Sau cum a ajuns o sclavă din harem în high-life-ul britanic
Originea
Judecând după nume, Lady Florence Baker provenea din aristocrația britanică. De fapt, s-a născut Florica Maria Sas în 1841, în Aiud. A devenit Lady Florence Baker după ce s-a căsătorit cu exploratorul britanic Sir Samuel White Baker, devenind a doua lui soție.
La vremea nașterii ei, Aiud, localitatea sa natală făcea parte din multiculturalul imperiu austriac, așa că nu e de mirare că a fost cunoscută și cu numele de Barbara Sass, Marbara Maria Sass, Sass Flora sau Maria Freiin von Sass. Nu se cunosc originile familiei sale – secuiești, săsești sau românești – dar se știe că a rămas orfană la 7 ani, după ce părinții ei și-au pierdut viața în Revoluția de la 1848.
Sclavă în harem
Mai târziu, a ajuns într-o tabără de refugiați din Vidin, de unde a fost răpită pentru a fi dusă într-un harem, unde a petrecut câțiva ani, fiind bine tratată și având parte de educație, așa încât nici nu realiza că era, de fapt, o sclavă. Asta până în ziua în care stăpânul haremului a vândut-o în piața de robi din Vidin, în 1859. Apropo, de ce nu se vorbește și despre sclavii albi, ci doar despre cei cu altă culoare a pielii? Dacă tot vrem să fim corecți politic.
Frumusețea fetei cu ochi albaștri n-a trecut neobservată în piața din Vidin. Au licitat pentru ea Pașa din Vidin și un tânăr și înstărit aventurier englez, Samuel Baker. Pașa a câștigat licitația, dar Baker l-a mituit pe eunucul care se ocupa de fată, a răpit-o și a fugit cu ea la București. Din acea zi, cei doi au fost nedespărțiți.
Agathei Christie se pare că nu i-a prea plăcut să scrie Misterul Trenului Albastru şi că a făcut-o mai mult din interese financiare decât din inspiraţie. Și nu numai că nu i-a plăcut să-l scrie, dar unul dintre criticii cei mai mari ai acestuia. Intriga i se părea neinteresantă, iar romanul banal, plin de clișee. Mie, în schimb, mi-a plăcut să citesc romanul şi, mai mult decât atât să-mi imaginez o călătorie pe ruta pe care au parcurs-o personajele cărţii.
LONDRA
În gara Victoria, pasagerii s-au îmbarcat în luxoasele vagoane Pullman ale Trenului Albastru, care urma să-i ducă din mohorâta Londra până la însorita Rivieră franceză. Printre ei, se aflau şi Ruth Kettering, fiica unui milionar american şi Katherine Grey, o tânără care tocmai moştenise o mare sumă de bani.
Londra nu părea să ofere călătorilor decât „peisajul aparent fără sfârșit al străzilor deprimante și al caselor din suburbii.”
Gara Victoria din Londra. Sursa foto: wikipedia.ro
DOVER – CALAIS
Traversarea Canalului Mânecii a fost, probabil, cea mai puțin plăcută parte a călătoriei.
„Ruth nu avea rău de mare, însă nu-i plăcea frigul, așa că fu bucuroasă să ajungă la adăpostul cabinei private pe care o rezervase telegrafic.”
CALAIS – PARIS
Imediat după plecarea din Calais, în drum spre Paris, pasagerii trenului s-au îndreptat spre vagonul-restaurant, unde au servit cina.
„Lângă ele apăru un chelner, cu acea viteză admirabilă, caracteristică angajaților de la Compagnie Internationale de Wagons-Lits, care le puse în față două cești cu supă. Până când li se servi omleta, care urmă supei, cele două discutau prietenos.”
Omleta, mereu prezentă în cărțile Agathei Christie – chiar în combinație cu supă, după cum se vede – pare să fi fost unul dintre felurile de mâncare preferate ale autoarei.
Ajunși la Paris, „călătoria lentă pe ceinture, cu interminabilele opriri și așteptări, era foarte obositoare.”
PARIS – CANNES
După plecarea din Gare de Lyon, călătorilor li s-a servit cina, „anunțată prin sunetul zgomotos al clopotului”. Atunci și-a făcut apariția și Hercule Poirot, care a mâncat împreună cu Katherine Grey, a cărei companioană de la prânz părea că preferă să cineze în compartiment.
Riviera franceză. Photo by Vincent Gerbouin on Pexels.com
CANNES – NISA:
Când trenul a ajuns pe Riviera, era o dimineață însorită. Norocul lor fiindcă „întotdeauna călătorii sunt foarte dezamăgiți când ajung într-o dimineață cenușie”, după părerea însoțitorului de tren.
„Rămase lângă fereastră, încântată de panorama însorită. Palmierii, albastrul profund al mării, mimozele de un galben strălucitor aveau farmecul și noutatea firești pentru o femeie care, timp de paisprezece ani, nu cunoscuse decât iernile monotone ale Angliei.”
Katherine Grey admirând Riviera
Doar că, odată ajunși la destinație, Ruth Kettering a fost descoperită moartă în compartimentul ei, părând să fi fost ucisă cu brutalitate. Iar camerista care o însoțea părea să fi dispărut.
Ghinionul criminalului că, printre pasagerii din tren se afla și Hercule Poirot, care și-a pus în funcțiune micile celule cenușii.
Călătoriile cu trenul se pare că au inspirat-o pe Agatha Christie, Misterul Trenului Albastru nefiind singura carte de genul. Mai sunt și: Trenul din Paddington sau Crima din Orient Express. Le-ați citit?
Alhambra din Granada este unul dintre cele mai prestigioase monumente de arhitectură islamică, o dovadă importantă a prezenței musulmane în Spania, din secolul al VIII-lea până în secolul al XV-lea. Este un ansamblu de clădiri care domină orașul Granada, de pe înălțimea pe care se află, fiind una dintre cele mai vizitate atracții turistice din Europa. Așa încât nu e de mirare că a fost o sursă de inspirație pentru scriitori.
Margaret Pole, contesă de Salisbury, despre Caterina de Aragon, infantă spaniolă și prințesă de Wales al vremea respectivă (1502)
Casa Darvas-LaRoche din Oradea a fost, pentru mine, o surpriză foarte plăcută. Recunosc că nu mă așteptam să găsesc în orașul în care m-am născut și am copilărit o casă-muzeu asemănătoare celor din Amsterdam.
Fațada principală a Casei Darvas-La Roche
O bijuterie arhitectonică
Casa Darvas-La Roche este situată în Oradea, pe strada Iosif Vulcan nr. 11 și este o clădire originală și extrem de frumoasă. A fost construită între anii 1909-1912, în stil Secession vienez cu forme geometrice simplificate. Clădirea are două fațade, cea principală pe strada Iosif Vulcan și cea secundară spre râul Crișul Repede, cu vedre spre Sinagoga Neologă Zion.
Fațada principală atrage imediat atenția trecătorului, fiind placată cu marmură și având trei zone diferite. Foarte interesanți sunt butonii din ceramică de Zsolnay, de culoare verzui-albăstruie, cu reflexe metalice. Interesant este și balconul, cu un parapet metalic frumos decorat și motive vegetale, și „păzit” de o statuie spectaculoasă. Aș mai menționa și vitraliile și benzile din mozaic colorat de pe coloanele dintre ferestre.
Scurt istoric
Numele casei vine de la doi oameni de afaceri, evreul Darvas Imre și elvețianul Alfred La Roche.
Imre Darvas (1864-1913) a fost inițiatorul exploatării forestiere moderne în județul Bihor. De-a lungul timpului, avut afaceri în domeniul forestier, bancar, construcții de mașini și fabricarea de geamuri și pictură pe sticlă, oglinzi și sticlă șlefuită (aceasta din urmă în asociere cu frații Neumann).
Alfred La Roche (1867-1944) era bancher și avocat, originar din Basel, fiind reprezentantul firmei La Roche & Comp. (cu activitate în domeniul bancar și în transporturi) în județul Bihor. În 1907, împreună cu Imre Darvas a înființat Antrepriza Forestieră La Roche & Darvas S.A., reorganizată după moartea lui Darvas, în 1913, în La Roche Întreprindere Forestieră S.A.
În anii ’30, casa a fost vândută familiei evreiești Simon. În perioada comunistă, o parte a casei a fost naționalizată, iar trei încăperi au rămas proprietarilor. O perioadă, în clădire a fost sediul echipei FC Bihor, care a fost evacuată în 2010, când administrația locală a cumpărat spațiile private și a devenit proprietara întregii clădiri.
Muzeul
Peretele vitrat de la intrare
Dincolo de spectaculoasa fațadă, pătrunzi în interiorul unei case care ascunde multe comori. Cele mai spectaculoase sunt vitraliile. Chiar la intrare se află un superb perete vitrat, iar la etaj, un alt perete cu vitralii delimitează o mică seră de flori. Și ferestrele casei sunt decorate cu vitralii.
Oglindă vitrată
La parter, la momentul vizitei noastre (iulie 2021), putea fi admirată o expoziție temporară de superbe oglinzi vitrate. Apropo de expoziția temporară, e probabil momentul să spun că muzeul Darvas-La Roche nu e un spațiu mort, ci unul în care se organizează diverse evenimente, cu tot felul de tematici, menite să anime locul. Motiv pentru care sunt invidioasă pe orădeni, fiindcă au parte de o asemenea comoară.
Tot la parter, sunt expuse bijuterii și costume și accesorii vestimentare de epocă.
La etaj, sunt amenajate, în stilul începutului de secol XX, câteva încăperi cu diverse funcțiuni: dormitor, cameră de zi, bucătărie, baie, camera copiilor și chiar camera servitoarei.
În bucătărie
În bucătărie, din dotările originale s-au păstrat o sobă de gătit cu plăci de faianță și plită tuci, dar și faianța și pavimentul decorate cu motive geometrice. Pentru o atmosferă cât mai autentică, le-au fost adăugate piese de mobilier de epocă și ustensile specifice de bucătărie.
Dormitorul în stil neo-roccoco
Preferatul meu a fost dormitorul, cu mobilierul original, în stil neo-roccoco, din paltin vopsit alb și frumos decorat. Foarte interesant patul cu baldachin, de fapt, paturile, că sunt două, dispuse unul în prelungirea celuilalt, nu alăturate, cum se face de obicei.
Fântâna
Peretele vitrat de la etaj
Tot la etaj poate fi admirată o fântână decorată cu ceramică de Zsolnay și două măști de calorifer, din aramă ștanțată, în stil Secession vienez. Tot în stil Secession sunt și stucaturile care decorează tavanele.
În sala de proiecție
Tot la etaj e și o sală de proiecție, unde poți petrece câteva minute admirând o animație interesantă.
Nu în ultimul rând, vreau să menționez magazinul muzeului, probabil cel mai profesionist pe care l-am văzut în România (până acum), cu suveniruri interesante, fără kitsch-urile obișnuite prin alte părți. Nici n-am știut ce să aleg: bijuterii din sticlă Murano (am deja acasă suficieente), magneți de frigider (aproape că se demolează frigiderul sub greutatea lor) sau evantaie? Până la urmă, m-am hotărât pentru semne de carte (astea niciodată nu-s destule!) și o oglindă de poșetă. Recunosc că mi-a rămas gândul la albumele cu palatele orădene și la cărțile de colorat (perfecte pentru Mara). Un bun motiv să revin la Oradea.
Cimitirul Vesel de la Săpânța e unul dintre cele mai vizitate locuri din Maramureș. Unii turiști vin special în zonă ca să vadă această vacă mov a cimitirelor. Pentru cei nefamiliarizați cu limbajul de marketing, o vacă mov e un produs care se deosebește de alte produse similare prin ceva deosebit. Ca o vacă de culoare mov într-o cireadă de vaci obișnuite. Mult mai puțin cunoscută e Mănăstirea Săpânța-Peri, o adevărată bijuterie arhitecturală în lemn.
Dintre toate locurile pe care le-am văzut până acum, cred că Mănăstirii Bârsana din Maramureș i se potrivesc cel mai bine aceste versuri.
Odată ce treci poarta (în stil maramureșean) a Mănăstirii Bârsana, simți că ai pătruns într-un tărâm de poveste. Clădiri din lemn, construite în stilul inconfundabil maramureșean, vegetație superbă, bine îngrijită și liniște, foarte multă liniște. E ca și cum toate problemele lumii au rămas undeva în urmă, pe șoseaua de pe care tocmai ai venit. E drept că indicatorul care-ți arată unde s-o iei la stânga e în intersecție și ascuns cumva după un gard, așa că ai toate șansele să ratezi intrarea. Tipic pentru multe atracții turistice din România.
Ați văzut indicatorul? Când sunteți în mașină, e deja prea târziu să virați la stânga.
Și heterosexuali, pe deasupra. Cel puțin aparent. Dacă vă întrebați ce-mi veni să fac o listă pe tema asta, lucrurile sunt simple. În zilele noastre, cred că acest segment de populație e cel mai nedreptățit. Cândva am făcut o listă cu cărți preferate scrise de femei, așa că doamnele nu au a se plânge, din pucntul ăsta de vedere. Ideea acestei liste mi-a venit, de fapt, de la Instagram, unde, dacă vrei să adaugi la story un gif, de exemplu, fie vezi negru, da’ negru, în fața ochilor, fie curcubeu. Așa că m-am gândit că e momentul să echilibrăm puțin balanța. Mai ales că am văzut-o și pe Anne Boleyn după (prea) multe ședințe la salonul de bronzat.
Casa Jane Austin din Bath. Sursa foto: thespaces.com
1. Casa din Bath în care a locuit Jane Austen
Dacă vrei un loc în care să te retragi în căutarea inspirației artistice (literare sau de altfel) o idee bună ar fi închiriezi casa în care a locuit scriitoarea Jane Austen în Bath, în perioada 1801-1805. Bine, ideal ar fi să aștepți să se termine cu pandemia, fiindcă e cam complicat cu călătoritul în Marea Britanie în perioada asta.
Casa este disponibilă prin AirBnb și poate fi închiriată pentru 152 lire sterline pe noapte.
Cetatea Câlnic se află în localitatea cu același nume din județul Alba, în vestul Depresiunii Apoldului, într-o zonă de coline. Dacă în localitate e relativ ușor de ajuns, cu localizarea cetății e cu totul altă poveste. Nu există niciun indicator la șoseaua principală, apare unul doar după ce ai părăsit șoseaua și ai luat-o deja spre drumul care duce la cetate. Când vii dinspre Sebeș, cum am venit noi, nici măcar nu e vizibilă de la drumul principal – de care e destul de aproape, de fapt – fiind mascată de copaci. Continuă lectura „Cetatea din Câlnic – o bijuterie bine ascunsă”→
Dorina Danila 