Cartea ca marfă

Mi se pare cumva bizar că unii autori îşi tratează cărţile ca pe mărfuri. Aşa încât aflăm chestii despre costurile de producţie, de redactare, de tipărite, de promovare, cât revine librarului, cât editurii şi, mai ales, praful de pe tobă cu care se pare că rămâne autorul în persoană.

Toate astea sunt, de fapt, un fel de reproş cititorilor nerecunoscători, care nu apreciază timpul, emoţiile şi munca investită într-o carte şi nu sunt dispuşi să plătească un preţ apreciat de ei ca ridicat, dacă nu le aduce nicio bucurie cartea respectivă. I-auzi ce pretenţie! Şi că, din cauza asta, autorul, săracul, trebuie să-şi ia un job ca să-şi poată plăti facturile. Continuă lectura

Zece edituri, o bibliotecă şi concurenţa neloială

Se pare că zece edituri (private) s-au supărat tare pe o bibliotecă, privată şi ea. Atât de tare s-au supărat că au dat-o în judecată. Cică le face concurenţă neloială, abonaţii bibliotecii, corporatişti plini de bani, nu mai cumpără cărţi, ci se mulţumesc să le împrumute. Crecă până să apară biblioteca cu pricina, ca Afrodita din spuma mării, rupeau uşile editurilor în foamea lor după cărţi. Şi-acuma au descoperit că pot împrumuta şi, da calici ce sunt, nu mai cumpără ci reciclează. Oare Greta ce părere are de plângerea editurilor?

Alţi calici, mai puţin potenţi financiar, ar putea, zic unii, să mai renunţe la o chiftea, la o măslină şi să-şi cumpere cărţi. Că doar tre’ să mănânce şi gura editurilor ceva. Nu prea contează ce publică, important e să vândă. Cu cât mai scump, cu atât mai bine. Pentru ei, nu pentru cititori, evident.

Se mai plâng editurile că Bookster, că despre biblioteca asta e vorba, cumpără cărţi de la librării, nu de la ei, şi de-aia e concurenţă neloială. De parcă librăriile nu cumpără tot de la edituri, ci au o tiparniţă secretă în subsol! Bine, nu că bibliotecile statului n-ar cumpăra şi ele de la librării, dar nu ne mai împiedicăm în detalii.

Au apărut tot felul de argumente pro şi contra, imediat ce s-a aflat de acţiunea editurilor. Apropo, Bookster e pe piaţă de vreo şapte ani, ce li se căşună tocmai acum?

Cum ziceam, sunt tot felul de argumente. Cum că Bookster nu plăteşte drepturi de autor, de exemplu. Intrebarea firească e: celelalte biblioteci plătesc? Nu, dar nu contează, Bookster să plătească, fiindcă nu e decât un rahat de business prăjit, cum zicea cineva. Mai apoi s-a aflat că, de fapt, Bookster plăteşte, dar n-a mai nici ăsta decât un detaliu nesemnificativ.

Eu nu am acces la Bookster, fiindcă angajatorul meu, statul, rupt în fund şi plin de praf, nu-şi permite abonament la Bookster. Ne-a dat cândva un fel de subvenţie pentru cumpărarea de cărţi, dar, la fel de brusc cum a apărut a şi dispărut. N-am auzit vreo editură atunci să facă lobby în sensul ăsta. Nu suntem corporatişti, nu intrăm în grupul ţintă, se pare.

Nici la edituri n-am vreo pişcotăreală, aşa că pot să mă dau imparţială, ca tot românul, de altfel.

In plus, mi-a plăcut şi-mi place să cumpăr cărţi, nu să le împrumut de la bibliotecă. Aşa se face că, de-a lungul anilor, am adunat ceva cărţi. Atât de multe, încât, în curând, nu mai am loc în apartament de ele. Pe cele mai multe nu le voi reciti niciodată, fiindcă mereu apar cărţi noi şi interesante. Pe cele vechi le şterg de praf şi mai duc, din când în când, din ele la biblioteca şcolii. Aşa că ideea de book-sharing nu mi se mai pare la fel de proastă ca înainte – recunosc că n-am prea fost încântată să împrumut cărți, preferam să fie ale mele. Problema e că n-am la îndemână o bibliotecă pe gustul meu (în primul rând, cărţile să nu pară că vin direct din primul război mondial, fizic vorbind).

Fiindcă veni vorba de asta, uite o idee de afacere pentru edituri. Din partea casei (mele :)). Ce-ar fi să pună mână de la mână toate cele zece – plus altele, dacă doresc – și să înființeze o bibliotecă privată, cu un alt grup țintă decât corporațiile, că mai sunt și alți cititori pe lumea asta. Cine știe, poate primesc primesc și subvenție de la stat, după modelul școlilor particulare. Poate și librăriile, dacă au spațiu suficient, ar putea face o extensie a activității lor. Dacă tot e la modă economia circulară și vrem să salvăm pădurile patriei, nu? Cu studierea și respectarea legislației privind bibliotecile, desigur.

Nu cred că le-ar dăuna o activitate ceva mai intensă în domeniul campaniilor sociale, dacă tot vor să se bată cu Bookster. Numa’ zic.

Apropo de cele zece edituri, e pe undeva o listă completă cu toate? Că eu n-am văzut decât o parte dintre ele.

Și altă întrebare: oare Poșta Română de ce nu s-a gândit să dea în judecată Gmail sau Yahoo Mail pentru concurență neloială?

România amuzantă

Unii îi spun România normală. Alţii, mai pretenţioşi, cred în România educată. Mie, în ultimul timp, mi se pare din ce în ce mai amuzantă.

România normală?

1. Premierul desemnat caută voturi împotriva guvernului copy-paste.

2. Oameni care, în urmă cu câteva luni, pretindeau că nu pot creşte salariile  fiindcă nu e de unde, sunt acum uimiţi că nu le-a crescut leafa (mai pe modul silenţios, aşa, totuşi). Continuă lectura

Curățenie de toamnă în biblioteca mea

M-am întors de la Varșovia cu o dorință nebună să fac ordine în bibliotecă. Varșovia și biblioteca mea par să aibă tot atâta legăturâ cât baba cu mitraliera 😊. Și totuși, biblioteca regală din castelul din capitala Poloniei, cu cărțile ei frumos aranjate pe rafturi, m-a dus cu gândul la cărțile mele de acasă, aranjate în bibliotecă sau pe diverse rafturi, în fiecare cameră. Și mi-am dat seama că, în ultimul timp, aranjamentul a devenit cam haotic. Continuă lectura

10 coperte frumoase din biblioteca mea

coperte-carti

Se zice că ultima modă în materie de decorațiuni livrești e să așezi cărțile în bibliotecă cu cotorul spre interior și cu paginile spre exterior. Cică în felul nu te mai deranjează vizual diversitatea de culori. Așa o fi, dacă zic unii, dar pentru mine e o adevărată plăcere să zăbovesc minute în șir asupra cărților din bibliotecă. Fiecare îmi spune ceva: fie îmi amintește o poveste pe care am citit-o cândva, fie că ar fi, în sfârșit, cazul s-o scot din bibliotecă și să mă apuc s-o citesc. Chiar nu-mi dau seama ce șansă ar avea o carte să-mi amintesc de ea, dacă ar fi întoarsă cu … dosul la mine? Probabil că zero. În afară de asta, chiar și vizual, cred că m-ar deranja să văd șiruri nesfârșite de diverse nuanțe de alb/gălbui. În fine, fiecare cu gusturile lui.

books

Continuă lectura

Ce-am citit în 2017

Nu prea obișnuiesc să fac bilanțuri, în general, și cu atât mai puțin al cărților pe care le citesc. Nu fac nici planuri de lectură, fiindcă știu că oricum nu o să mă țin de ele. Sigur că am în cap un fel de listă (interminabilă) de cărți de citit, dar săraca suferă atât de des modificări, că nu știu ce ar rămâne de capul ei dacă ar fi s-o aștern pe hârtie.

Revenind la cărțile citite în 2017, Goodreads (noroc că s-a inventat,că altfel habar n-aveam) zice că au fost 62 la număr. E mult, e puțin, habar n-am. Cert e că am depășit cu două ceea ce mi-am propus la începutul anului.

Au fost cărți scrise de autori străini și români (da, marea surpriză a anului au fost pentru mine autorii români), clasici (mai puțini) și contemporani, cărți cu tematică diversă aș zice (se pare că m-au preocupat o grămadă de subiecte anul trecut).

Cărțile preferate în 2017

Am ezitat între mai multe titluri, mi-au plăcut aproape toate cărțile pe care le-am citit (timpul e scurt, așa că încerc să le aleg cu grijă) dar m-am oprit în cele din urmă la În țara norului alb, prima carte din trilogia scrisă de Sarah Lark. Dintre autorii români, cel mai mult mi-a plăcut (aici nu am ezitat nicio secundă) Hanul lui Manuc de Simona Antonescu.

Surprizele anului 2017

Continuă lectura

Cărți, politică şi ipocrizie

Bibliotecara unei şcoli americane a refuzat o donație de carte fācută de Melanie Trump, pe motiv cā ar fi cărți de propagandă rasistă. Soția preşedintelui american a decis să doneze câte un pachet de cărți câte unei şcoli din fiecare stat american. In Massachussets, cărțile lui Dr. Seuss au fost refuzate, fiind considerate rasiste de către bibliotecara școlii. In plus, a apreciat că şcoala are deja 9000 de cărți în bibliotecă, aşa că n-ar mai avea  nevoie de altele. Hmm … şi eu care credeam că o bibliotecă n-are niciodată suficiente cărți! Eu n-aş refuza o carte nici dacă ar veni de la … completați voi linia  punctată cu numele cui vreți! Cu atât mai mult cu cât ar fi pentru o bibliotecă. Continuă lectura

Întrebarea zilei #5

Se ridică o nouă statuie la Arad?

Așa s-ar zice dacă judecăm după râurile de lacrimi (ipocrite, aș zice) care se revarsă după debarcarea directorului Bibliotecii Județene Arad. Zic unii că procedura, că comisia (:)), c-o fi, c-o păți. Că nu judecăm persoana și performanța, ci procedura de evaluare, urmată de înlăturarea din funcție. Păi procedura de debarcare a fost ca cea de îmbarcare, dar pe dos. Același sistem care l-a pus, l-a și înlăturat acum. După modelul „eu te-am făcut, eu te omor”. Și nu-mi amintesc să fi fost înfierată procedura și sistemul în urmă cu 16 ani (mai avea puțin și-l ajungea pe guvernator :)), așa că nu înțeleg agitația stârnită acum.

Nu pricep, în ruptul capului, de ce unii cred că o instituție stă într-un singur om, the only one, și că totul se prăbușește fără el. Se întâmplă și la „case” mai mari, nu doar la biblioteca noastră, ce-i drept.

În rest, mă amuză maxim că au sărit în apărarea fostului de-acum director unii, care după cum scriu, nu cred că aveau habar de existența bibliotecii până acum.  Mai puneți mâna pe-o carte, chiar una din aia rablagită de la bibliotecă, cu siguranță nu vă mușcă :). Parol, mon cher! Dacă tot e să ne franțuzim.