Provocări literare – februarie 2021

De 3 x Agatha Christie, Hilary Mantel şi Delia Owens au fost scriitorii ale căror cărţi le-am citit în luna februarie, în cadrul provocărilor literare cărora m-am gândit să le dau curs.

În luna februarie provocările la care m-am gândit să răspund în anul 2021 m-au pus în fața următoarelor lecturi:

Oglinda spartă

1. Provocarea mea: Oglinda spartă de Agatha Christie

Titlul pe care l-am ales pentru luna februarie a fost Oglinda spartă, un roman din seria Marple a Agathei Christie, care ne prilejuiește o reîntoarcere în St Mary Meade, satul liniștit în care locuiește Miss Marple, sat pe care îl regăsim însă mult schimbat față de cum îl știam din alte cărți cărora le-a servit drept loc al acțiunii. Și locul în care este comisă prima crimă, Gossington Hall, ne este cunoscut din Cadavrul din bibliotecă, în care cadavrul unei tinere este găsit în fața șemineului din reședința familiei Bantry.

Oglinda spartă este o reușită frescă socială a satului englezesc, cu personaje interesante și credibile, dar și cu unele accente de umor britanic de bună calitate. Continuă lectura „Provocări literare – februarie 2021”

Biblioteca Marei: JANE AUSTEN – autoarea care a scris romane pline de sensibilitate

Jane Austen

Jane Austen (1775-1817) este una dintre scriitoarele engleze foarte cunoscute în întreaga lume, fiind cea mai importantă romancieră a perioadei romantice pre-victoriene.

A scris șase romane (două dintre ele publicate post-mortem), ficțiune scurtă, povestiri.


O carte din biblioteca Marei despre care vreau să vă povestesc azi se numește Jane Austen. Autoarea care a scris romane pline de sensibilitate și a apărut la Editura Litera, în seria Micii mei eroi. Continuă lectura „Biblioteca Marei: JANE AUSTEN – autoarea care a scris romane pline de sensibilitate”

WOLF HALL de Hilary Mantel – intrigi la curtea lui Henric al VIII-lea

Wolf Hall

Despre autoare:

Dame Hilary Mary Mantel (n. , Marea Britanie) este o scriitoare engleză, critic și jurnalist. Familia din care provine are origini în Irlanda, dar părinții ei sunt englezi. Numele Mantel este al bunicului ei și Hilary îl poartă de la 11 ani. A început să scrie în 1974. S-a căsătorit în 1972 cu Gerald McEwen, împerună cu care a locuit în Botswana în 1977 și apoi patru ani în Jeddah.

În anul 2009, romanul Wolf Hall a câștigat premiul Booker Prize, cel mai important premiu literar pentru opere scrise în limba engleză.

Despre carte:

Anglia, 1520. Henric al VIII-lea dorește să anuleze căsătoria cu Caterina de Aragon și să o ia de soție pe Anne Boleyn. Poporul și Europa catolică se opun. Un singur om îndrăznește să-și pună în joc viața pentru a câștiga bunăvoința regelui: Thomas Cromwell, un personaj original, deopotrivă fermecător și ticălos, idealist și oportunist, fin cunoscător al caracterului uman și cu o energie fără seamăn.

Politician desăvârșit, de neclintit în ambiția sa, Cromwell își croiește cu abilitate drum într-o lume ostilă. Opunându-se parlamentului, politicii de stat și papalității, Cromwell este pregătit să redefinească Anglia conform voinței lui Henric și propriilor sale dorințe. Dar Henric este schimbător: binevoitor într-o zi, gata să ucidă în alta.

Cu un stil inimitabil, Hilary Mantel înfățișează tabloul unei societăți în prag de schimbare, în care indivizii luptă cu propriul destin sau îl acceptă cu pasiune și curaj. Romanul recreează o perioadă în care succesul oferă puteri nelimitate, dar o singură greșeală aduce moartea.” (©Litera)


Henric al VIII-lea și Anne Boleyn
Henric al VIII-lea și Anne Boleyn. Sursa foto: Wikipedia.ro

Wolf Hall este o carte pe care n-aș fi citit-o probabil niciodată, dacă n-ar fi fost Reading Room a Ducesei de Cornwall, care ne-a propus spre lectură The Mirror and The Light, a treia carte din trilogia scrisă de Hilary Mantel, o autoare, înțeleg, apreciată și bine vândută în Marea Britanie, dar de care eu n-am auzit până acum. Cum cartea propusă pentru Reading Room nu s-a tradus încă în România, am zis că, în așteptarea ei, ar fi bine s-o iau de la început cu trilogia. Prima dată am dat de O regină pe eșafod, de la Humanitas Fiction, care e volumul II. Să nu mă întrebați cum de a publicat Humanitas doar volumul II dintr-o trilogie, că n-aș ști să vă spun. Apoi am descoperit primul volum, Wolf Hall (de la Cartea pentru toți, Editura Litera), dar mi-a luat ceva până mi-am dat seama că există și ediția în limba română, cu coperta identică cu cea în limba engleză. M-am dumirit abia când i-au atașat o banderolă galbenă, pe care scria în limba română. Apropo de titlu, nici până la final nu am priceput de ce se numește cartea asta Wolf Hall, care apare abia la final, până atunci fiind menționat de două ori, în trecere, ca reședință a familiei Seymour, din care provine Jane Seymour, a treia soție a lui Henric al VIII-lea. Continuă lectura „WOLF HALL de Hilary Mantel – intrigi la curtea lui Henric al VIII-lea”

Secretele din Strada Portului de Ann Cleves (Vera Stanhope #6)

Secretele din Strada Portului

Despre autoare:

Ann Cleves (n.1954, Anglia) este o autoare engleză. A renunțat la facultate și a lucrat ca asistent social pentru copii, ajutor de salvamar, bucătar la un centru de observare a păsărilor și ofițer pentru eliberarea condiționată. Probabil că experiența acumulată în aceste posturi a inspirat-o să scrie romanele pe care le-a publicat mai târziu.

A început să scrie când soțul ei, un cunoscut ornitolog a primit un post pe o insulă mică, iar Ann l-a însoțit. 

Până în prezent a publicat, începând cu 1986, peste douăzeci de romane, traduse în peste douăzeci de limbi. Are două serii de succes, Vera Stanhope și Shetland, care au fost ecranizate pentru televiziune.

Intriga

În Newcastle, câteva zile înainte de Crăciun, detectivul Joe Ashworth se întoarce acasă cu metroul, împreună cu fiica sa, Jessie. Călătoria lor este întreruptă din cauza vremii (o furtună de zăpadă neașteptată) și toată lumea este nevoită să coboare. Cu excepția unei singure persoane care nu face nicio mișcare. Este Margaret Krukowski, o femeie de 70 de ani, care fusese înjunghiată, fără ca nimeni să observe. Joe este polițist în echipa Verei Stanhope, din care mai fac parte Holly și Charlie. Imediat după descoperirea crimei, Vera și echipa sa încep cercetările. Primele indicii îi duc în Mardle, un orășel din apropiere, la pensiunea de pe Strada Portului, unde Margaret locuia într-un mic apartament la ultimul etaj. Lucrurile se complică și mai mult când, după câteva zile, este ucisă încă o femeie, o prostituată, alcoolică care mai avea și obiceiul să se drogheze. Iar toți cei de pe Strada Portului par că ascund un secret, cei vii ca și cei morți deopotrivă. Continuă lectura „Secretele din Strada Portului de Ann Cleves (Vera Stanhope #6)”

3 locuri care au găzduit scriitori celebri în trecut și care pot fi închiriate în prezent

Casa Jane Austin din Bath
Casa Jane Austin din Bath. Sursa foto: thespaces.com

1. Casa din Bath în care a locuit Jane Austen

Dacă vrei un loc în care să te retragi în căutarea inspirației artistice (literare sau de altfel) o idee bună ar fi închiriezi casa în care a locuit scriitoarea Jane Austen în Bath, în perioada 1801-1805. Bine, ideal ar fi să aștepți să se termine cu pandemia, fiindcă e cam complicat cu călătoritul în Marea Britanie în perioada asta.

Casa este disponibilă prin AirBnb și poate fi închiriată pentru 152 lire sterline pe noapte.

În această casă, în care familia s-a mutat în 1801, după pensionarea tatălui, Jane Austen a început să lucreze la romanul, The Watsons, pe care însă nu l-a terminat, așa că e posibil să nu fi găsit în casa din Bath cine știe ce inspirație. De altfel, Bath a fost un loc care nu i-a plăcut deloc lui Jane. Continuă lectura „3 locuri care au găzduit scriitori celebri în trecut și care pot fi închiriate în prezent”

Cum s-a făcut de a scris Charles Dickens minunatul „Colind de Crăciun”?

Scopul lui Dickens nu era, deci, să creeze capodopera vieții sale, ci doar să câștige niște bani, o mie de lire, după socoteala sa. Dar, unde dai și unde crapă, dintr-o nevoie acută de bani, a ieșit cea mai citită poveste de Crăciun de până acum. Poate sunt și scriitori contemporani în lipsă de bani și mai iese o capodoperă, cine știe?

Colind de Crăciun de Dickens
Una dintre cele mai reușite ediții în limba română

Dickens era impresionat de soarta acestor copii cu atât mai mult cu cât, în copilărie, muncise și el în fabrică, din cauza condițiilor precare în care trăia familia sa.

Inițial, în primăvara anului 1843, Charles Dickens intenționa să publice un pamflet intitulat „Un apel către poporul englez în numele copilului omului sărac”. S-a răzgândit însă, pentru că descoperise un alt mod mult mai eficient de protest.

Ideea i-a venit după ce a ținut un discurs la Manchester Athenaeum, o organizație caritabilă – unde a urcat pe scenă și politicianul Benjamin Disraeli și a vizitat o școală pentru copii săraci. Cu ocazia vizitei la Manchester, l-a vizitat și pe nepotul său, un băiat cu dizabilități, care a fost una dintre sursele de inspirație pentru Tim Degețelul. Celălalt a fost fratele mai mic a lui Dickens, și el un băiat cu probleme fizice.

Din nefericire, cu tot felul de nedreptăți ne întâlnim și astăzi (inclusiv cu exploatarea copiilor). Vreun scriitor contemporan ar vrea să-și facă auzită vocea în acest context? Și să scrie o carte care să fie citită și peste aproape 100 de ani?

Christmas Carol
O reeditare a primei ediții

Toate exemplarele primei ediții s-au vândut până la Crăciun

Prima ediție a Colindului de Crăciun a fost pusă în vânzare pe 19 decembrie și, o săptămână mai trâziu, toate cele 6000 de exemplare erau vândute. E drept că a beneficiat și de o conjunctură favorabilă, în care bradul de Crăciun era popularizat de regina Victoria și soțul ei, prințul Albert.

Prima ediție a fost foarte reușită, luxoasă de-a dreptul, cu legături de pânză roșii, litere aurii ștanțate pe copertă și, de asemenea, margini aurii. O carte perfectă de Crăciun. Edițiile în limba română sunt departe de a fi reușite, din punct de vedere al aspectului, ba unele dintre ele sunt de-a dreptul urâte. Na, c-am zis-o și pe asta!

Primele recenzii au fost favorabile, dar deloc entuziaste. Cu toate astea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, cititorii nuvelei lui Dickens erau depășiți numeric doar de cei ai Bibliei.

Te-ar mai putea interesa și: Cu furculița literară prin lume – Crăciun în epoca victoriană

A reușit Dickens să obțină suma de bani la care se aștepta?

Din păcate, nu, cu tot succesul imediat de care s-a bucurat cartea. Autorul a câștigat doar 250 de lire sterline din vânzarea primei ediții, o sumă care l-a dezamăgit profund. Explicația pentru care s-a întâmplat asta e simplă: cheltuielile de tipărire, într-o ediție luxoasă, au fost mult  prea mari, așa că n-a rămas prea mult din banii încasați din vânzări. I-ar fi trebuit, cu siguranță, un consultant de marketing și un contabil.

Lecturi publice ale lui Dickens din Colind de Crăciun

Între 1853 și 1870, Charles Dickens a oferit nu mai puțin de 127 de lecturi publice din cartea Colind de Crăciun. Prima lectură a fost în scop caritabil, dar celelalte au fost lecturi din care autorul a câștigat bani sau diverse obiecte. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în urma lecturii publice în beneficiul Institutului Mecanic din Sheffield, din 24 decembrie 1855, când Dickens a venit special de la Paris ca să citească din Colind de Crăciun. În semn de recunoștință, primarul orașului Sheffield i-a dăruit scriitorului un serviciu de tacâmuri, două lame de ras și două cuțite de curățat peștele, toate acestea fiid produse realizate pe plan local.

În urma unei asemenea „reprezentații”, un om de afaceri din Boston, care producea jucării, și-a închis fabrica și a dăruit fiecărui muncitor câte un curcan, la fel ca Scrooge.

Alte povești de Crăciun scrise de Charles Dickens

Charles Dickens a mai scris și alte povești despre Crăciun, The Chimes (1844, un an după Colind de Crăciun) și The Cricket on the Hearth (1845), The Battle of Life (1846) și The Haunted Man and the Ghost’s Bargain (1848).The Cricket on the Hearth, dar acestea nu s-au bucurta de popularitatea Colindului de Crăciun și sunt aproape uitate astăzi.

Colind de Crăciun a fost subiectul a zeci de filme, piese și chiar parodii, care au contribuit, fără îndoială la popularitatea nuvelei.

Recomandare de lectură

Cu furculița literară prin lume – Crăciun în epoca victoriană

Furculița literară

Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.

Astăzi, furculița literară a fost invitată la masa de Crăciun, împreună cu Ebenezer Scrooge și cu Spiritul-Crăciunului-de-Acum. În perioada victoriană, mesele de Crăciun erau adevărate festine la casele celor avuți, în afară de curcan și tradiționala budincă de Crăciun, o mulțime de alte bucate se revărsau pe mese. Cei mai puțin înstăriți se mulțumeau cu friptură de gâscă, piure de cartofi, sos de salvie și budinca de Crăciun.


Poveste de Crăciun de Charles Dickens

poveste-craciun

Continuă lectura „Cu furculița literară prin lume – Crăciun în epoca victoriană”

Calendar de Advent: 5 decembrie

Cel mai cunoscut obicei din perioada Crăciunului în care încălțămintea are un rol important este cel în care, în ajun de Sfântul Nicolae, de Crăciun sau de Epifanie, copiii își lustruiesc ghetuțele și la așează la ușă sau la fereastră, pentru ca să fie umplute cu mici daruri. Uneori, în ghete se pun iarbă sau o mână de grăunțe pentru animalele cu care vine cel care aduce daruri celor mici. Alteori, de Moș Nicolae, în ghetuțe se lasă o scrisoare pentru Moș Crăciun.

În Grecia, există obiceiul de a arde încălțările vechi, pentru a alunga ghinionul în anul următor. La popoarele scandinave, există credința că, dacă membrii familiei își așează frumos pantofii unul lângă altul în Ajun de Crăciun, nu se vor certa tot anul care vine.

Pantofii pot servi, după unii, și ca instrument pentru un ritual de divinație. Astfel, dacă o fată reușește să-și arunce pantoful într-un copac sau spre ușă  și cade cu vârful spre ușă (variantă pentru cele mai neîndemânatice, probabil) va primi o cerere în căsătorie în anul următor.

În multe țări, în ajun de Epifanie, se obișnuiește să se consume o prăjitură specială, în care este ascunsă o boabă de fasole sau o amuletă. Cel care o găsește primește titlul de rege/regină al/a festivităților, iar toți ceilalți trebuie să i se supună.

În Franța, prăjitura este celebra gâteau des Rois, denumită în onoarea celor trei Magi. Prima ei menționare datează de la începutul secolului al XIV-lea. În 1792, revoluționarii francezi au încercat s-o interzică pentru că o asociau cu regalitatea: În Bordeaux, numele desertului a fost schimbat în „prăjitura libertății”, pentru a fi în concordanță cu noua orânduire politică. La Paris, în Ajunul anului 1794, primarul a ordonat arestarea patiserilor, deoarece manifestau „tendințe liberticide”.

Unii francezi obișnuiau să pună deoparte primele două felii ale prăjiturii pentru  Fecioara Maria și Le Bon Dieu, și le ofereau oamenilor nevoiași în ziua de Epifanie.

JOYEUX NOEL!

King cake

În SUA, mai exact în Louisiana, se pregătește king cake, tot o prăjitură a regelui. Între 6 ianuarie, sărbătoarea celor trei Magi și Mardi Gras, brutarii din New Orleans fac mii de prăjituri decorate cu violet, verde și auriu, culorile Carnavalului de Mardi Gras. O boabă de fasole sau o amuletă este ascunsă în fiecare prăjitură, iar cel care o găsește trebuie să găzduiască următoarea petrecere.

MERRY CHRISTMAS!

Rosca de Reyes

În Mexic este tot o prăjitură a regilor, rosca de reyes (inelul regilor), un desert în formă de inel, în care este ascunsă o figurină reprezentându-l pe pruncul Iisus, iar cel care o găsește trebuie să dea o petrecere pe 2 februarie, de Intâmpinarea Domnului. Și în Spania, prăjitura de Epifanie are același nume, rosca de reyes.

FELIZ NAVIDAD!

Ceva mai sobri, scoțienii celebrau Epifania cu o chiflă neagră (Black Bun), o prăjitură  cu cacao, fructe și migdale, adesea îmbibată în whisky sau brandy și coaptă în aluat nedospit. În zilele noastre, chifla neagră se servește în noaptea de Anul Nou.

Calendar de Advent: 4 decembrie

În Australia, Tata Crăciun este așteptat cu fețe de pernă în loc de șosete, chilienii sărbătoresc Crăciunul dansând pe muzică cu influențe asiatice, în timp ce columbienii fac petreceri zgomotoase. Egiptenii copți sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, iar neo-zeelandezii fac grătare și picnicuri pe plajă.

În Australia, copiii lasă la picioarele patului o față de pernă (varianta australiană de ciorăpel), pentru cadourile mici, cele mari urmând să fie așezate sub brad. Afară sunt lăsate prăjiturele și lapte (uneori bere) pentru Tata Crăciun, care aduce cadourile și apă pentru cangurii care îi trag sania. Cum nu prea există coșuri la case, Tata Crăciun intră, de obicei, pe fereastră. Continuă lectura „Calendar de Advent: 4 decembrie”

Bucuria vieţii de Irving Stone – o călătorie în căutarea destinului (1)

Bucuria vieții este povestea unei părți din viața lui Vincent van Gogh, mai exact de la vârsta de 22 de ani, când lucra la Galeriile Goupil la Londra până la sinuciderea sa, când avea 37 de ani.

Este o carte a cărei lectură poate avea mai multe abordări. Poate fi citită de cei care vor să afle povestea vieții lui van Gogh, de cititorii pasionați de romanele psihologice sau de cei cărora le place ficțiunea istorică.

Pentru că eu cunoșteam foarte bine povestea vieții lui Vincent van Gogh, am avut o altă abordare, am ales să o citesc ca pe o carte de călătorie și să mă concentrez mai mult asupra locurilor prin care a trecut marele pictor.

Zundert, Olanda – locul în care a început călătoria

Călătoria lui Vincent van Gogh în căutarea destinului său a început în 1853, Zundert, un sătuc din regiunea Brabant, unde tatăl său era paroh.

Casa de lemn a parohului din Zundert, în care venise pe lume Vincent, se înălța în piață și avea în spate o grădină cu salcâmi, tăiată de câteva poteci ce despărțeau straturile de flori întreținute cu grijă. Biserica, o clădire mică de lemn, se găsea chiar în fundul grădinii, ascunsă printre pomi. Zidurile laterale aveau câte două ferestruici gotice, din sticlă obișnuită, iar înăuntru, pe podeaua de lemn, se înșirau vreo douăsprezece bănci tari și câteva tipsii pentru jar, prinse în pardoseală, ca să se încălzească enoriașii. era un lăcaș de închinăciune simplu și auster, pătruns de spiritul lui Calvin și al reformei lui.

Continuă lectura „Bucuria vieţii de Irving Stone – o călătorie în căutarea destinului (1)”

%d blogeri au apreciat: