Să mă oprească cineva!

bannerSpringSB18

Cum stăteam eu așa și bântuiam prin blogosferă, urmăream cu oarecare detașare pregătirile pentru ediția de primăvară Superblog. Și mă bucuram în sinea mea că, de data asta, n-o să fie nici termene limită, nici cuvinte cheie, nici link-uri, nici SEO, MeMeO sau alte chestii din chineza veche (sau din mandarină, că așa mi-a zis ieri o junioară de la mine de la școală, că nu există chineză, doar mandarină :)). Dar cum am ajuns să vorbesc despre mandarină?

În sinea mea îmi ziceam că, de data asta, n-o să mă mai las ispitită de nimic. Convingerea mea s-a cam clătinat însă când am văzut lista sponsorilor și am început să-mi imaginez cam ce probe ar putea să fie (mai ales că lipseau unii sponsori cu care nu m-am împrietenit prea tare – sau ei cu mine :)). Nu s-a clătinat prea tare, însă. Chiar și atunci mă gândeam la vorbele pe care se zice că le-ar fi spus Brâncuși: „A face lucruri nu e greu; a te pune în starea de a vrea să faci lucruri este foarte greu”. Și eram convinsă că nu, nu mă pot pune în starea de a vrea să particip iar la SuperBlog. M-a ținut până a venit prima probă :). Una fix pe gustul meu.

Așa că m-am trezit că vreau să scriu iar pentru SuperBlog. De unde se vede că boala asta n-are leac. O s-o fac, la fel ca la ultimele ediții, doar pentru probele care-mi plac și, evident, cât o să mă lase noua membră a familiei, pe care o așteptăm la început de aprilie. Știu că sunt super-bloggeri părinți (unii deveniți chiar prin preajma concursului, din câte știu :)), dar bunic(ă) e cineva?

Dacă vrei să devii și tu super-blogger, găsești toate detaliile pe site-ul oficial al competiției.

Ce să mai zic? Mult succes tuturor concurenților și multe premii (dar doar la probele la care nu particip eu, să ne-nțelegem :))!

Ospăț, odihnă și taifas într-o mare casă boierească

Hai recunoaște că te gândești uneori cum ar fi să poposești într-o casă boierească, să te delectezi cu bucate alese, să-ți savurezi cafeaua lângă șemineu, iar apoi să zăbovești la un pahar de vorbă cu prietenii! Iar când zeul somnului începe să-ți dea târcoale, să te retragi într-o cameră confortabilă, ca să-ți încarci bateriile pentru a doua zi.

Ospăț, odihnă și taifas într-o mare casă boierească. Acesta este îndemnul pe care Conacul Zăicești îl face tuturor celor care vor să-i treacă pragul. Continuă lectura

SuperBlog – dragoste cu năbădăi

Stăteam eu pe creanga canapeaua mea și observam de la distanță și cu detașare concursul SuperBlog 2017. Cu maximă detașare, ca una ferm hotărâtă să nu se mai lase ispitită de vreo probă interesantă, ca-n primăvară de Momondo :). Ei bine, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, nici socoteala pe care mi-o făcusem nu s-a potrivit cu proobele SuperBlog și iar m-am lăsat ispitită de una dintre probe, ca Ulise de cântecul sirenelor.

Așa că, după modelul testat deja în primăvară (înscris în competiție, scris articol, câștigat un premiu, nu cel mare, ci exact cel pe care mi l-am propus :)), încerc iar marea cu degetul. Să vedem dacă-mi iese și de data asta.

7 motive pentru care să alegi Hotelul Bohemia din Bacău

Hotelul Bohemia din Bacău  este un reper pentru călătorii dornici de servicii turistice la cele mai înalte standarde, fie ei oameni de afaceri sau turiști aflați în vacanță. Hotelul este situat pe Str. Gh. Donici, aproape de gară şi de aeroport.

Apropierea de gară sau o distanță de 10 minute de aeroport nu sunt însă motive suficiente care să determine alegerea unui hotel. Nici măcar faptul că e o construcție nouă cu arhitectură clasică. Călătorii experimentați (așa cum sunt, cu siguranță, cititorii acestor rânduri :)) au nevoie de mai multe argumente. Continuă lectura

3 probleme cu care se confruntă VÂRSTNICII și cum pot fi rezolvate

Indiferent de vârsta pe care o are, fiecare om se confruntă cu diverse probleme și situații în fața cărora se simte neputincios. Având în vedere că persoanele în vârstă reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de oameni, problemele acestora ar trebui să îi preocupe și pe cei din jurul lor. Astfel, dacă și tu ai în familia ta astfel de membri, ar trebui să cunoști ce griji au aceștia și cum îi poți ajuta să își rezolve problemele.

Sursa foto: phillygaylawyer.com

Află care sunt cele 3 probleme PRINCIPALE ale vârstnicilor și cum pot fi rezolvate:

Continuă lectura

Iți dorești o vacanță de vis? Iată 3 pași ESENȚIALI în planificarea unei escapade!

Sezonul estival se apropie cu pași repezi de final, așa că ar trebui să profiți de ocazie pentru a planifica o ultimă vacanță de vară. Pentru că organizarea acestui concediu va avea loc într-un timp destul de scurt, trebuie, neapărat, să fii foarte atentă la anumite lucruri, care pot face din această escapadă o vacanță de vis. De asemenea, având în vedere că această vacanță este una relativ spontană, trebuie să ai și mai multă grijă la detaliile care ți-ar putea ruina concediul.

Dacă îți dorești o vacanță spontană la sfârșitul acestei veri, citește acest articol pentru a afla care sunt cei mai importanți pași de care trebuie să ții cont în planificarea ei.

bagaj
Sursa foto: ABCnews

Continuă lectura

Cum alegi jucăria potrivită pentru copilul tău?

Jucăriile sunt foarte importante pentru dezvoltarea fizică, intelectuală și emoțională a unui copil, așa că alegerea lor trebuie făcută cu multă grijă. O jucărie trebuie să fie sigură, să nu pună în pericol sănătatea copilului și să aibă și un caracter educativ. Chiar de la cele mai mici vârste, copilul trebuie să învețe ceva din fiecare joc.

Așa că alegerea celei mai potrivite jucării pentru un copil nu e o „întreprindere” ușoară. Și atunci cum procedezi? Probabil că primul răspuns care-ți vine în minte ar fi: merg la magazinul de jucării și aleg jucăria potrivită. E o variantă. Dar când dezavantaje are cumpărarea unei jucării dintr-un magazin fizic te-ai gândit? Ce părere ai de jucării online de calitate? Adică să cumperi jucării de calitate de la un magazin online?

6 motive ca să cumperi o jucărie dintr-un magazin online

Continuă lectura

O oază în alb-negru pentru 5 categorii de turiști

Când vine vorba de alegerea destinației perfecte de vacanță, opțiunile sunt foarte diferite. Fiecare are propriile criterii de selecție. Dacă printre cuvintele-cheie în funcție de care alegi locul în care-ți vei petrece vacanța sau măcar cele câteva zile libere pe care ai reușit (în sfârșit!) să le obții se regăsesc: relaxare, aer curat, locuri interesante de vizitat, mâncare bună, confort, atunci cred că am o sugestie pentru tine. Continuă lectura

Top 3 site-uri pe care orice MANAGER de restaurant trebuie să le acceseze!

Rolul unui manager este extrem de important, indiferent de domeniul în care lucrează. Bineînțeles, sunt anumite industrii care au nevoie de atenția deosebită a administratorilor, întrucât de aceasta depinde succesul business-ului. In această categorie intră și managerii de restaurante, întrucât ei trebuie să știe mereu tot ceea ce se întâmplă cu afacerea pe care o conduc, dar și să aibă o relație extraordinar de bună cu angajații. Cu siguranță, succesul unui astfel de local depinde de deciziile pe care el le ia.

Iată care sunt site-urile pe care un manager de restaurant ar trebui să le acceseze:

Presupunând că și tu conduci un restaurant și vrei ca acesta să meargă cât mai bine și să atragi clienți continuu, atunci citește lista de mai jos cu site-urile de accesat și află ce anume ar trebui să faci.

1. Site-uri cu produse proaspete și naturale

Fără îndoială, dacă conduci un restaurant, știi deja că cei care vin să mănânce o dată și constată că mâncarea e excepțională, vor reveni. De aceea, e important să accesezi și să fii la curent cu magazinele online care îți pun la dispoziție cele mai bune produse și preparate. De exemplu, poți intra aici pentru a descoperi produse de calitate, pe care ai posibilitatea să le achiziționezi chiar din București. Toate sunt făcute după rețete tradiționale, iar gusturile sunt intense, amintind oricărui consumator de preparatele din copilărie. Alege produsele naturale și, sigur, te vei deosebi de concurență.

2. Site-uri cu produse pentru igienă

Un restaurant care își respectă clienții și care vrea să facă o impresie deosebită asupra lor are mare grijă ca totul să arate impecabil, mai ales grupurile sanitare. Pentru ca băile să strălucească trebuie ca personalul angajat să fie în permanență atent și să curețe atunci când este cazul, însă și produsele puse la dispoziția clienților au o mare importanță. Astfel, o baie completă trebuie să aibă dispenser, hârtie igienică, săpun lichid, dar și coș de gunoi. Dacă ești interesat de achiziționarea lor, vezi aici cele mai bune oferte pentru coșurile de gunoi, dar și pentru alte produse dedicate curățeniei și igienei. Fără îndoială, o să constați că acestea sunt de cea mai buna calitate!

3. Site-uri cu produse de birotică și papetărie

Cu siguranță, dacă ești administratorul unui restaurant, știi că organizarea este totul. De aceea, ar trebui să fii extrem de atent cu fiecare detaliu și să îți notezi absolut totul, întrucât memoria îți poate juca feste, mai ales când ai o mulțime de lucruri de făcut și de ținut minte.

De altfel, ar trebui să te orientezi și către cumpărarea unei table magnetice pe care să scrii ofertele zilnice ale restaurantului. Găsesti LINK aici cu cele mai bune oferte pentru acestea, astfel incât să achiziționezi cea mai avantajoasă ofertă. In acest mod, îi vei informa pe potențialii clienți, care trec prin fața localului, cu privire la meniurile și preturile speciale ale fiecărei zile in parte.

Așadar, acestea sunt cele mai importante site-uri pe care, în calitate de manager de restaurant, trebuie să le accesezi, astfel încât business-ul administrat să meargă ca pe roate!

Surse foto:  http://www.absolutoffice.ro, www.arli.ro, www.bacaniarod.ro.

Review: cremă de față pentru umplerea ridurilor și serul anti-îmbătrânire pentru față și gât Aoliv

În urmă cu vreo două luni am început să folosesc crema de față pentru umplerea ridurilor și serul anti-îmbătrânire pentru față și gât OlivAloe, în speranța că o să reduc cumva ridurile inestetice de pe frunte. Nu-mi făceam iluzii prea mari pentru că până la urmă, vorba unei prietene, CNP-ul își spune cuvântul, la un moment dat :). Dar, încercarea moarte n-are, așa că mi-am zis: de ce nu?

Sigur că, la o anumită vârstă, e nevoie de mai mult timp și de perseverență, dacă vrei să obții niște rezultate. Cu toate astea, m-am bucurat să descopăr, dimineața, la trezire, o față mai luminoasă, un ten mai elastic și mai neted. Iar ridurile de dimineață își fac apariția mai rar. Și încă n-a venit vacanța.

Crema de fata Aoliv

Ce sunt? 

Crema are un puternic efect  de întinerire a pielii feței prin umplerea ridurilor profunde prezente la nivelul frunții, în jurul ochilor sau în jurul buzelor. Refacerea elasticității și fermității pielii prin stimularea producției de colagen readuce aspectul tineresc pierdut prin distrugerea straturilor profunde ale pielii.

Serul are capacitatea de a hidrata și de a proteja pielea la nivel celular. Extractele de ceai verde elimină radicalii liberi din piele și lasă țesuturile să se regenereze prevenind astfel îmbătrânirea prematură a tenului.

Ce conțin?

Crema – ulei de măsline organic, aloe vera, tătăneasă, vitamina E.

Serul – ulei de măsline organic, Aloe vera, calciu, extract de ceai verde, aminoacizi de bază.

Ser anti-imbatranire OlivAloe

Ce efecte au? 

Crema – umplerea ridurilor, hrănire, hidratare, refacerea elasticității și fermității pielii.

Serul – efect anti-îmbătrânire, netezire, hidratare, hrănire, regenerare, eliminare a radicalilor liberi, tonifiere, refacere a fermității și elasticității naturale.

Cum se utilizează?

Serul se aplică dimineața și seara înainte de hidratare, apoi crema, evitând zona ochilor.

Ce mi-a plăcut mie?

Crema se întinde ușor, intră repede în piele, fiind suficientă o cantitate mică de cremă. Și că nu are mirosul acela neplăcut de ulei de măsline pe care îl au multe creme cu acest ingredient. Cât privește serul, sunt suficiente câteva picături, aplicate în zonele cu probleme – pe frunte, în zona gurii și a nasului.

Ce am observat eu? 

Ridurile de pe frunte cu care mă trezeam dimineața s-au atenuat puțin. Sper că efectul o să fie și mai evident după o utilizare mai îndelungată.

De unde poți cumpăra crema și serul OlivAloe

Din magazinul online Aoliv, unde poți găsi multe produse interesante pentru îngrijirea feței, părului sau corpului tău.

Sfatul meu:

Folosește serul împreună cu crema pentru umplerea ridurilor, ca să obții rezultate mai bune.