Este foarte important să știi cum să te îmbraci în funcție de siluetă. Alegând croiala potrivită în funcție de morfologie, de silueta ta, vrei crea o anumită armonie corporală.
Dacă vrei să știi care sunt diferitele tipuri de croieli de ales în funcție de siluetă, vei reuși să te pui cel mai bine în valoare și să îți exprimi cel mai bine în valoare feminitatea.
Ai un corp mai degrabă cu o siluetă mai voluptoasă și dominată de forma unui cerc? Alege în acest caz, mai degrabă haine care au gulerul rotund, croieli mulate, precum cele de la blugi slim fit sau piese vestimentare cu mânecile trei sferturi.
Deşi prefer fructele în stare proaspătă şi nu în prăjituri sau în alte preparate, când am dat peste rețeta lui Jamie Oliver de caise coapte în cuptor, nu am putut rezista tentației. Mai ales că e extrem de simplă, rapidă, iar rezultatul delicios, după cum am putut constata.
Caise coapte în cuptor
Se taie caisele jumătăți, se îndepărtează sâmburii și se așează într-o tavă. Se stropesc cu zeama de la o portocală, se adaugă coaja de portocală și zahăr vanilinat, după gust, și se adaugă puțină apă.
Se bagă la cuptorul încălzit în prelabil și se lasă cam 30 de minute. Apoi se lasă la răcorit și se consumă.
Sugestii de servire
Se unge o felie de pâine prăjită (sau mai multe) cu crema de brânză preferată și se așează deasupra o jumătate de caisă coaptă. Un deliciu, vă garantez!
Într-un bol se pune granola, se adaugă iaurt grecesc și se pune deasupra una (sau două, după preferințe) jumătate de caisă coaptă. Un mic dejun sănătos și gustos!
Se zdrobesc caisele coapte, iar piureul obținut se pune într-o cupă și se adaugă Prosseco (se recomandă să fie păstrate câteva ore la frigider, atât caisele, cât și vinul). Se obține, astfel, un cocktail delicios și răcoros, perfect pentru o seară fierbinte de vară. Se consumă cu moderație :).
Persil este, de multă vreme, detergentul meu preferat, din motive despre care am mai vorbit. Cu atât mai mult m-am bucurat când am văzut că gama lor de produse s-a îmbogăţit cu un produs nou, Persil Deep Clean Active Fresh, disponibil în trei variante: gel universal, pudră şi discs (capsule) 4 în 1.
Apropo de capsule, trebuie să vă spun că Persil Discs 4 în 1 este primul produs de pe piață cu patru compartimente de dozare care oferă patru beneficii într-o singură capsulă: putere mare de îndepărtare a petelor și grija față de țesături.
Coletul primit de la BuzzStore
Le-am văzut, le-am testat (gelul şi capsulele) în cadrul campaniei BuzzStore, mi-au plăcut. Motiv pentru care o să vă spun şi vouă de ce le voi folosi în continuare.
1. Curăţă în profunzime
Noul detergent Persil Deep Clean Active Fresh are o tehnologie unică de curățare, cu o combinație de enzime care pătrund în profunzimea fibrelor textile și îndepărtează chiar și cele mai încăpățânate pete. E sezonul cireșelor și al vișinelor, așa că am avut ocazia să verific treaba asta. Ca să nu mai zic de înghețată, preferata mea fiind cea de ciocolată, perfectă pentru producerea unor pete de toată frumusețea.
2. Consum redus de energie
Persil Deep Clean Active Fresh are aceeași eficacitate de spălare atât în apă caldă cât și în apă rece, curățind rufele chiar la temperaturi scăzute, de până la 20 grade Celsius, economisind astfel energia necesară încălzirii apei. Și, evident, și timpul necesar spălării. Dacă folosiți capsule, vă recomand să folosiți două dacă aveți apă dură (cum e apa noastră la Arad) sau haine foarte murdare.
3. Mediu mai puțin poluat
Detergentul Persil Deep Clean Active Fresh este prietenos cu mediul înconjurător, ambalajele sunt reciclabile, fiind obținute cu cantitate redusă de material plastic, iar învelișul capsulelor 4 în 1 este 100% solubil în apă (important de știut, pentru că la alte capsule, o parte din înveliș nu se dizolvă și rămâne lipit pe rufe, așa că trebuie să le speli din nou).
Vă recomand, deci, să încercați noul detergent de la Persil și, de ce nu, să împărtățiți și cu noi părerile voastre.
Voice detergent folosiţi? Aţi încercat Persil Deep Clean Active F?