Adventul este perioada de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Nașterii lui Iisus și începe în duminica dinaintea Sfântului Andrei, sărbătorit pe 30 noiembrie. 

Originea termenului advent este în limba latină (adventus înseamnă venire) și se întoarce în timp până în secolul al IV-lea. Un secol mai târziu, în Galia, Adventul era o perioadă de penitență, cu trei zile de post pe săptămână, și începea 11 noiembrie, de ziua Sfântului Martin. În Roma, adventul dura mai puțin și avea un caracter festiv. În secolul al XIII-lea, Adventul era deja o perioadă de post de patru săptămâni, în care erau interzise căsătoriile, jocurile sau ospețele. În secolul al XX-lea, s-a renunțat la aceste restricții, Adventul devenind, mai degrabă, o perioadă a pregătirilor spirituale.

Cununa de Advent. Casele sunt împodobite cu coronițe de Advent, cu patru lumânări, care se aprind, pe rând, în cele patru duminici care preced Crăciunul, astfel încât, în ultima duminică sunt aprinse toate cele patru lumânări. De obicei, trei dintre lumânări sunt purpurii, culoarea penitenței, iar a patra este roz, culoarea bucuriei. După Crăciun se înlocuiesc cu lumânări albe.

Lumânările simbolizează venirea lui Iisus și, mai demult, se obișnuia să fie aprinse de o persoană cu numele Ioan sau Ioana, de la Ioan Botezătorul, care a fost primul care a recunoscut natura divină a lui Iisus.

Sfeșnicul cu șapte brațe este o variantă germană a coroniței de Advent. In sud-vestul SUA, se confecționează și cununi de Advent din ardei roșu, iar în provinciile din estul Canadei, cununile de Advent au formă de cruce și sunt așezate în biserică, în fața altarului.

În Munster, Germania, se află cea mai mare cunună de Advent din lume și are dimensiunile unui cvartal.

Calendarul de Advent marchează zilele rămase până la sărbătoarea Nașterii Domnului, numărând de la 1 până 24 decembrie.

Adventul în lume. În diverse locuri din lume, Adventul este un bun prilej pentru diverse ceremonii. În regiunea Twente, Olanda, pentru a alunga spiritele rele și a întâmpina Crăciunul, oamenii cântă la instrumente de suflat, făcute din trunchiuri de brazi tineri. În multe țări, se pun în scenă mici reprezentații teatrale, cum ar fi Herbergsuchen în Germania, Pastores în Filipine sau Pastorhinas în Brazilia.

În America Latină, Las Posadas (înseamnă han) este o celebrare care durează nouă zile și rememorează călătoria lui Iosif și a Mariei către Bethleem, unde li s-a refuzat cazarea la han. Inițial, sărbătoarea se ținea în biserici, unde se rosteau rugăciuni numite novenas, apoi s-a mutat în aer liber. La lăsarea întunericului, începe o procesiune, condusă de un copil îmbrăcat în înger, urmat de alți copii care poartă imagini cu Maria și Iosif și o mulțime de oameni cu lumânări în mână. Când ajung la casa aleasă să fie gazdă, inițial li se refuză intrarea, se rostesc rugăciuni, apoi sunt poftiți înăuntru și începe petrecerea. În fiecare seară, este aleasă altă casă să fie gazdă.

Desertul tradițional de Crăciun în Anglia este o budincă umplută cu prune, deseori servită flambată cu brandy și decorată cu o rămurică de laur.

Scurt istoric. Originile budincii de Crăciun se găsesc în terciul medieval, un preparat gros, fiert și care conținea carne și fructe, când se afla pe masa celor bogați.

Până în secolul al XIX-lea, budinca de prune era deja un simbol important al Crăciunului iar în timpul persecuțiilor puritane, era nelipsită de la masa de Crăciun.

Regina Victoria și familia ei au făcut din budinca de prune un adevărat  preparat național.  

Atât de importantă devenise budinca de Crăciun încât și-a făcut loc și în celebra O poveste de Crăciun a lui Charles Dickens.

Ia uite! Un norișor de abur! Budinca fu scoasă din cuptor. Mirosea ca în ziua de spălat rufe! De la șervetul care acoperea minunăția. Mirosul de la birt și de la patiseria de alături! În câteva clipe, doamna Crachit se întoarse – îmbujorată, dar zâmbind cu mândrie – cu budinca tare și vârtoasă ca o ghiulea pestriță arzând în jumătate de sfert de brandy și având în vârf o crenguță de brad.

Ah, ce budincă minunată!

(Charles Dickens – O poveste de Crăciun, Editura Arthur, pag.85)

Superstiții. Toată familia participa la pregătirea budincii de Crăciun, membrii familiei amestecând cu rândul în ea (de la est la vest, după unele  superstiții), după care o puneau într-un sac de pânză pentru a fi fiartă.

Nu doar sensul în care se învârtea în budincă era un subiect de superstiții. Se credea că cel care găsea amuleta ascunsă în budincă va avea parte de un eveniment (fericit sau nefericit) în anul care va veni. Altă superstiție era legată de numărul ingredientelor cu care trebuia gătită budinca (nici mai mult, nici mai puțin de 13). 

Clubul budincii. În Anglia, în secolul al XIX-lea exista un așa numit „club al budincii”. În săptămânile sau chiar lunile care precedau Crăciunul, familiile nevoiașe depuneau o sumă mică la băcanul local, ferind-o astfel de tentațiade a o cheltui și având astfel posibilitatea să pregătească o budincă de Crăciun.

Budincile uriașe. În 1859, în cinstea noii căi ferate, localnicii din Paignton, Anglia, au preparat o budincă din 250 kg de făină, 92 kg de fructe de pdure, 48 kg de zahăr, 320 de lămâi, 360 l de lapte, 200 kg de seu, 150 de semințe de nucșoară. Au numit-o Budinca Monstru și au transportat-o cu o căruță trasă de opt cai. Budinca trebuia să fie mâncată de 850 de oameni nevoiași și de 300 de muncitori de la căile ferate, dar n-a mai apucat, fiindcă a fost distrusă de o gloată imensă de spectatori, „bine-dispuși” de cidul local, cu care se trataseră în așteptarea budincii. 

Dacă credeți că budinca din Paignton era uriașă, ce ziceți de cea de trei tone preparată în Aughton, Lancashire, în 1992? 

Budinca de Crăciun în lume. Nu doar în Anglia budinca este un preparat important pentru sărbătorile de Crăciun. Budinca de orez are locul ei pe mesele scandinavilor, iar kutya este un preparat tradițional în Rusia și Ucraina, preparat din cereale fierte, miere, semințe de susan și nuci. În trecut, în Rusia existau întotdeauna câte trei vase de Kutya, alb, gălbui și negru, ca simbol al celor trei Magi.