Femei remarcabile în ficțiunea istorică: Katherine Parr

Katherine Parr (1512-1548) a fost una dintre reginele Angliei despre care se vorbește destul de puțin și e păcat, fiindcă a fost o personalitate remarcabilă, și nu doar pentru că a fost a șasea soție a lui Heniric al VIII-lea și a reușit să-i supraviețuiască, fără să fie repudiată. Dintre cele cinci predecesoare ale sale, doar una, Anne de Cleves, mai trăia în 1547, anul morții regelui. Prima soție, Katherine de Aragon, a fost repudiată și a murit exilată într-un castel izolat, alte două soții, Anne Boleyn și Katherine Howard, au fost decapitate, iar Jane Seymour, a murit dând naștere mult așteptatului moștenitor regal.

10 lucruri de reținut despre Katherine Parr

1. A fost botezată Katherine după prima soție a lui Henric al VIII-lea

Mama ei, Maud Green, era doamnă de companie a reginei Katherine de Aragon și și-a botezat prima fiică, născută la trei ani după ce Katherine de Aragon s-a căsătorit cu Henric al VIII-lea, în cinstea reginei. Așa se face că atât prima, cât și ultima soție a regelui au avut același nume, Katherine.

Continuă lectura „Femei remarcabile în ficțiunea istorică: Katherine Parr”

Cum s-a făcut de a scris Charles Dickens minunatul „Colind de Crăciun”?

Scopul lui Dickens nu era, deci, să creeze capodopera vieții sale, ci doar să câștige niște bani, o mie de lire, după socoteala sa. Dar, unde dai și unde crapă, dintr-o nevoie acută de bani, a ieșit cea mai citită poveste de Crăciun de până acum. Poate sunt și scriitori contemporani în lipsă de bani și mai iese o capodoperă, cine știe?

Colind de Crăciun de Dickens
Una dintre cele mai reușite ediții în limba română

Dickens era impresionat de soarta acestor copii cu atât mai mult cu cât, în copilărie, muncise și el în fabrică, din cauza condițiilor precare în care trăia familia sa.

Inițial, în primăvara anului 1843, Charles Dickens intenționa să publice un pamflet intitulat „Un apel către poporul englez în numele copilului omului sărac”. S-a răzgândit însă, pentru că descoperise un alt mod mult mai eficient de protest.

Ideea i-a venit după ce a ținut un discurs la Manchester Athenaeum, o organizație caritabilă – unde a urcat pe scenă și politicianul Benjamin Disraeli și a vizitat o școală pentru copii săraci. Cu ocazia vizitei la Manchester, l-a vizitat și pe nepotul său, un băiat cu dizabilități, care a fost una dintre sursele de inspirație pentru Tim Degețelul. Celălalt a fost fratele mai mic a lui Dickens, și el un băiat cu probleme fizice.

Din nefericire, cu tot felul de nedreptăți ne întâlnim și astăzi (inclusiv cu exploatarea copiilor). Vreun scriitor contemporan ar vrea să-și facă auzită vocea în acest context? Și să scrie o carte care să fie citită și peste aproape 100 de ani?

Christmas Carol
O reeditare a primei ediții

Toate exemplarele primei ediții s-au vândut până la Crăciun

Prima ediție a Colindului de Crăciun a fost pusă în vânzare pe 19 decembrie și, o săptămână mai trâziu, toate cele 6000 de exemplare erau vândute. E drept că a beneficiat și de o conjunctură favorabilă, în care bradul de Crăciun era popularizat de regina Victoria și soțul ei, prințul Albert.

Prima ediție a fost foarte reușită, luxoasă de-a dreptul, cu legături de pânză roșii, litere aurii ștanțate pe copertă și, de asemenea, margini aurii. O carte perfectă de Crăciun. Edițiile în limba română sunt departe de a fi reușite, din punct de vedere al aspectului, ba unele dintre ele sunt de-a dreptul urâte. Na, c-am zis-o și pe asta!

Primele recenzii au fost favorabile, dar deloc entuziaste. Cu toate astea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, cititorii nuvelei lui Dickens erau depășiți numeric doar de cei ai Bibliei.

Te-ar mai putea interesa și: Cu furculița literară prin lume – Crăciun în epoca victoriană

A reușit Dickens să obțină suma de bani la care se aștepta?

Din păcate, nu, cu tot succesul imediat de care s-a bucurat cartea. Autorul a câștigat doar 250 de lire sterline din vânzarea primei ediții, o sumă care l-a dezamăgit profund. Explicația pentru care s-a întâmplat asta e simplă: cheltuielile de tipărire, într-o ediție luxoasă, au fost mult  prea mari, așa că n-a rămas prea mult din banii încasați din vânzări. I-ar fi trebuit, cu siguranță, un consultant de marketing și un contabil.

Lecturi publice ale lui Dickens din Colind de Crăciun

Între 1853 și 1870, Charles Dickens a oferit nu mai puțin de 127 de lecturi publice din cartea Colind de Crăciun. Prima lectură a fost în scop caritabil, dar celelalte au fost lecturi din care autorul a câștigat bani sau diverse obiecte. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în urma lecturii publice în beneficiul Institutului Mecanic din Sheffield, din 24 decembrie 1855, când Dickens a venit special de la Paris ca să citească din Colind de Crăciun. În semn de recunoștință, primarul orașului Sheffield i-a dăruit scriitorului un serviciu de tacâmuri, două lame de ras și două cuțite de curățat peștele, toate acestea fiid produse realizate pe plan local.

În urma unei asemenea „reprezentații”, un om de afaceri din Boston, care producea jucării, și-a închis fabrica și a dăruit fiecărui muncitor câte un curcan, la fel ca Scrooge.

Alte povești de Crăciun scrise de Charles Dickens

Charles Dickens a mai scris și alte povești despre Crăciun, The Chimes (1844, un an după Colind de Crăciun) și The Cricket on the Hearth (1845), The Battle of Life (1846) și The Haunted Man and the Ghost’s Bargain (1848).The Cricket on the Hearth, dar acestea nu s-au bucurta de popularitatea Colindului de Crăciun și sunt aproape uitate astăzi.

Colind de Crăciun a fost subiectul a zeci de filme, piese și chiar parodii, care au contribuit, fără îndoială la popularitatea nuvelei.

Recomandare de lectură

Calendar de Advent: 13 decembrie – cum face Sfânta Lucia lumea un loc mai bun

Tradiții. Sezonul sărbătorilor de Crăciun începe, în Suedia, pe 13 decembrie, când este celebrată Sfânta Lucia. Celebrarea Sfintei Lucia a început în Suedia, apoi s-a răspândit în Danemarca şi Finlanda, pe la mijlocul secolului al 19-lea. Fiind considerată începutul sezonului de sărbători este, uneori, menționată ca Micul Yule. Continuă lectura „Calendar de Advent: 13 decembrie – cum face Sfânta Lucia lumea un loc mai bun”

Calendar de Advent: 11 decembrie – despre colinde și despre un ritual dedicat merilor

În Australia, în seara de Ajun, oamenii iau parte la Colinde la lumina lumânărilor. Evenimentul a fost organizat pentru prima dată la Melbourne, în 1938. Începând de atunci, mulțimi de oameni se adună în parcuri sau pe stadioane pentru a cânta colinde și a asculta cântăreți consacrați, la lumina lumânărilor aprinse. Banii adunați sunt destinați acțiunilor caritabile. Continuă lectura „Calendar de Advent: 11 decembrie – despre colinde și despre un ritual dedicat merilor”

Calendar de Advent: 10 decembrie – e timpul pentru joacă!

Dintotdeauna oamenii au avut și o (mai mult sau mai puțin) accentuată parte ludică. Cu atât mai antrenante deveneau jocurile, cu cât au existat perioade în care multora le era interzis să se joace. Iar când venea vorba de jocuri de noroc, unii nu ezitau să apeleze la zaruri măsluite, chiar dacă pe capul lor stătea o coroană regală. Și când zarurile sau jocurile de cărți nu le mai ajungeau, treceau la Căscatul brânzei, Mușcă dragonul sau Guiță, purcelule, guiță!

De sute de ani, jocurile sunt o parte integrantă a Crăciunului. Dintr-un poem de la începutul secolului al XVI-lea aflăm că cei care nu participau la jocuri trebuiau să plătească o amendă. Un fel de distracție cu de-a sila, din câte se pare. 

În Evul Mediu târziu, legislația engleză permitea oamenilor de rând să participe de Crăciun la jocuri care, în restul anului, le erau interzise, dar nu oriunde și oricum, ci numai în casa stăpânului și cu permisiunea lui. Continuă lectura „Calendar de Advent: 10 decembrie – e timpul pentru joacă!”

Calendar de Advent: 7 decembrie

O murătură este ascunsă în bradul de Crăciun frumos împodobit și cel care o găsește primul, în dimineața de Crăciun, va avea noroc tot anul care vine și, poate, va primi și o mică recompensă. Nu e chiar o murătură adevărată, cum probabil v-ați dat seama, ci o decorațiune în formă de castravete murat. Continuă lectura „Calendar de Advent: 7 decembrie”

Calendar de Advent: 4 decembrie

În Australia, Tata Crăciun este așteptat cu fețe de pernă în loc de șosete, chilienii sărbătoresc Crăciunul dansând pe muzică cu influențe asiatice, în timp ce columbienii fac petreceri zgomotoase. Egiptenii copți sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, iar neo-zeelandezii fac grătare și picnicuri pe plajă.

În Australia, copiii lasă la picioarele patului o față de pernă (varianta australiană de ciorăpel), pentru cadourile mici, cele mari urmând să fie așezate sub brad. Afară sunt lăsate prăjiturele și lapte (uneori bere) pentru Tata Crăciun, care aduce cadourile și apă pentru cangurii care îi trag sania. Cum nu prea există coșuri la case, Tata Crăciun intră, de obicei, pe fereastră. Continuă lectura „Calendar de Advent: 4 decembrie”

Calendar de Advent: 3 decembrie

Bușteanul de Crăciun nu este altceva decât o bucată mare de lemn care se pune pe foc în ziua de Crăciun. Alegerea și așezarea bușteanului în foc se face, adesea, cu mare ceremonie fiindcă se consideră că ce rămâne în urma arderii are puteri miraculoase.

Tradiția bușteanului de Crăciun este foarte răspândită și este foarte veche. Prima dată, acest obicei a fost menționat în 1184, în Germania, după care s-a împrăștiat prin toată Europa, din Alpii italieni până în Balcani și în Peninsula Scandinavă. În Anglia, obiceiul a fost menționat abia în secolul al XVII-lea, după care a traversat Atlanticul și ajuns și în casele din SUA și Canada. Continuă lectura „Calendar de Advent: 3 decembrie”

Calendar de Advent: 2 decembrie

Adventul este perioada de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Nașterii lui Iisus și începe în duminica dinaintea Sfântului Andrei, sărbătorit pe 30 noiembrie. 

Originea termenului advent este în limba latină (adventus înseamnă venire) și se întoarce în timp până în secolul al IV-lea. Un secol mai târziu, în Galia, Adventul era o perioadă de penitență, cu trei zile de post pe săptămână, și începea 11 noiembrie, de ziua Sfântului Martin. În Roma, adventul dura mai puțin și avea un caracter festiv. În secolul al XIII-lea, Adventul era deja o perioadă de post de patru săptămâni, în care erau interzise căsătoriile, jocurile sau ospețele. În secolul al XX-lea, s-a renunțat la aceste restricții, Adventul devenind, mai degrabă, o perioadă a pregătirilor spirituale.

Cununa de Advent. Casele sunt împodobite cu coronițe de Advent, cu patru lumânări, care se aprind, pe rând, în cele patru duminici care preced Crăciunul, astfel încât, în ultima duminică sunt aprinse toate cele patru lumânări. De obicei, trei dintre lumânări sunt purpurii, culoarea penitenței, iar a patra este roz, culoarea bucuriei. După Crăciun se înlocuiesc cu lumânări albe.

Lumânările simbolizează venirea lui Iisus și, mai demult, se obișnuia să fie aprinse de o persoană cu numele Ioan sau Ioana, de la Ioan Botezătorul, care a fost primul care a recunoscut natura divină a lui Iisus.

Sfeșnicul cu șapte brațe este o variantă germană a coroniței de Advent. In sud-vestul SUA, se confecționează și cununi de Advent din ardei roșu, iar în provinciile din estul Canadei, cununile de Advent au formă de cruce și sunt așezate în biserică, în fața altarului.

În Munster, Germania, se află cea mai mare cunună de Advent din lume și are dimensiunile unui cvartal.

Calendarul de Advent marchează zilele rămase până la sărbătoarea Nașterii Domnului, numărând de la 1 până 24 decembrie.

Adventul în lume. În diverse locuri din lume, Adventul este un bun prilej pentru diverse ceremonii. În regiunea Twente, Olanda, pentru a alunga spiritele rele și a întâmpina Crăciunul, oamenii cântă la instrumente de suflat, făcute din trunchiuri de brazi tineri. În multe țări, se pun în scenă mici reprezentații teatrale, cum ar fi Herbergsuchen în Germania, Pastores în Filipine sau Pastorhinas în Brazilia.

În America Latină, Las Posadas (înseamnă han) este o celebrare care durează nouă zile și rememorează călătoria lui Iosif și a Mariei către Bethleem, unde li s-a refuzat cazarea la han. Inițial, sărbătoarea se ținea în biserici, unde se rosteau rugăciuni numite novenas, apoi s-a mutat în aer liber. La lăsarea întunericului, începe o procesiune, condusă de un copil îmbrăcat în înger, urmat de alți copii care poartă imagini cu Maria și Iosif și o mulțime de oameni cu lumânări în mână. Când ajung la casa aleasă să fie gazdă, inițial li se refuză intrarea, se rostesc rugăciuni, apoi sunt poftiți înăuntru și începe petrecerea. În fiecare seară, este aleasă altă casă să fie gazdă.

Desertul tradițional de Crăciun în Anglia este o budincă umplută cu prune, deseori servită flambată cu brandy și decorată cu o rămurică de laur.

Scurt istoric. Originile budincii de Crăciun se găsesc în terciul medieval, un preparat gros, fiert și care conținea carne și fructe, când se afla pe masa celor bogați.

Până în secolul al XIX-lea, budinca de prune era deja un simbol important al Crăciunului iar în timpul persecuțiilor puritane, era nelipsită de la masa de Crăciun.

Regina Victoria și familia ei au făcut din budinca de prune un adevărat  preparat național.  

Atât de importantă devenise budinca de Crăciun încât și-a făcut loc și în celebra O poveste de Crăciun a lui Charles Dickens.

Ia uite! Un norișor de abur! Budinca fu scoasă din cuptor. Mirosea ca în ziua de spălat rufe! De la șervetul care acoperea minunăția. Mirosul de la birt și de la patiseria de alături! În câteva clipe, doamna Crachit se întoarse – îmbujorată, dar zâmbind cu mândrie – cu budinca tare și vârtoasă ca o ghiulea pestriță arzând în jumătate de sfert de brandy și având în vârf o crenguță de brad.

Ah, ce budincă minunată!

(Charles Dickens – O poveste de Crăciun, Editura Arthur, pag.85)

Superstiții. Toată familia participa la pregătirea budincii de Crăciun, membrii familiei amestecând cu rândul în ea (de la est la vest, după unele  superstiții), după care o puneau într-un sac de pânză pentru a fi fiartă.

Nu doar sensul în care se învârtea în budincă era un subiect de superstiții. Se credea că cel care găsea amuleta ascunsă în budincă va avea parte de un eveniment (fericit sau nefericit) în anul care va veni. Altă superstiție era legată de numărul ingredientelor cu care trebuia gătită budinca (nici mai mult, nici mai puțin de 13). 

Clubul budincii. În Anglia, în secolul al XIX-lea exista un așa numit „club al budincii”. În săptămânile sau chiar lunile care precedau Crăciunul, familiile nevoiașe depuneau o sumă mică la băcanul local, ferind-o astfel de tentațiade a o cheltui și având astfel posibilitatea să pregătească o budincă de Crăciun.

Budincile uriașe. În 1859, în cinstea noii căi ferate, localnicii din Paignton, Anglia, au preparat o budincă din 250 kg de făină, 92 kg de fructe de pdure, 48 kg de zahăr, 320 de lămâi, 360 l de lapte, 200 kg de seu, 150 de semințe de nucșoară. Au numit-o Budinca Monstru și au transportat-o cu o căruță trasă de opt cai. Budinca trebuia să fie mâncată de 850 de oameni nevoiași și de 300 de muncitori de la căile ferate, dar n-a mai apucat, fiindcă a fost distrusă de o gloată imensă de spectatori, „bine-dispuși” de cidul local, cu care se trataseră în așteptarea budincii. 

Dacă credeți că budinca din Paignton era uriașă, ce ziceți de cea de trei tone preparată în Aughton, Lancashire, în 1992? 

Budinca de Crăciun în lume. Nu doar în Anglia budinca este un preparat important pentru sărbătorile de Crăciun. Budinca de orez are locul ei pe mesele scandinavilor, iar kutya este un preparat tradițional în Rusia și Ucraina, preparat din cereale fierte, miere, semințe de susan și nuci. În trecut, în Rusia existau întotdeauna câte trei vase de Kutya, alb, gălbui și negru, ca simbol al celor trei Magi.

Simboluri ale Crăciunului – Bradul

Copacii, în sine, sunt obiecte sacre. Gândiți-vă la mărul din Grădina Edenului, la Frasinul lumii, Yggdrasil, venerat în mitologia nordică și germanică, la Stejarul druidic. În filmul Avatar a lui James Cameron apare un copac al zeiței, iar în opera lui Tolkien enții, copacii ce vorbesc și merg, sunt tăiați brutal deSaruman și de Orci, dușmani ai pădurii sacre.

Zile de Crăciun – Jeanette Winterson

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun, așa cum îl cunoaștem astăzi, își are originea în Germania, tocmai în secolul al XVI-lea, după unii chiar cu un secol mai devreme. La început, brazii erau decorați cu podoabe comestibile (nuci și mere) și, eventual, cu trandafiri din hârtie colorată. Lumânările au fost așezate în brad în secolul al XVIII-lea, fiind înlocuite mai apoi de luminițele de Crăciun care funcționau cu ajutorul curentului electric.

Există însă diverse teorii privind originea reală a acestui obicei. Utilizarea arborilor veșnic verzi pentru coroane sau jerbe care simbolizau viața veșnică era un obicei al vechilor egipteni, chinezi și evrei. A fost frecventă în rândul europenilor păgâni și a supraviețuit convertirii lor la creștinism. Popoarele din nordul Europei își decorau casele și hambarele, de Anul Nou, cu plante veșnic verzi, pentru a-l speria pe diavol, iar în timpul Crăciunului amenajau un copac pentru păsări.

În reprezentațiile medievale, puse în scenă în 24 Decembrie, în unele culturi, copacul era identificat cu Copacul Paradisului. În aceste piese, el era decorat cu mere, reprezentând fructul interzis și cu napolitane, ca simbol al Euharistiei și răscumpărării. Mai târziu, Copacul Paradisului a pătruns în casele oamenilor, iar merele au fost înlocuite cu bile roșii strălucitoare.

O, brad frumos!

Obiceiul decorării bradului de Crăciun a devenit foarte popular în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Este deja de notorietate faptul că prințul Albert, soțul de origine germană al reginei Victoria, a adus la obiceiul împodobirii bradului de Crăciun. Se pare că cei doi au fost primele celebrități care au pozat în fața bradului lor de Crăciun, la castelul Windsor, în 1848. E drept că n-a fost o fotografie, ci doar un desen, care a apărut în Illustrated London News.

Primii pomi de Crăciun vânduți în Statele Unite au fost aduși în New York în 1851, în ciuda opoziției puritanilor din Massachusetts, care dezaprobau acest obicei considerat păgân.

La începutul secolului al XX-lea, brazii de Crăciun și-au făcut apariția în diverse locuri publice, mai ales în piețele din marile orașe, în jurul lor organizându-se târguri de Crăciun.

Bradul din fața Primăriei Arad

Astăzi, există o mare varietate de decorațiuni pentru brad, unele având doar o valoare estetică, altele și cu una simbolică: ghirlande, acadele, globuri, jucării, luminițe, etc. În vârful bradului este așezat un înger, ca reprezentare a îngerului Gabriel sau o stea, simbolizând steaua de la Bethleem.

%d blogeri au apreciat: