Pastila de vorbă: de unde vine cuvântul IDIOT

Dacă n-ai timp să citești, ascultă-mă aici.

Toată lumea știe ce înseamnă idiot (o persoană lipsită de inteligență; sinonime: cretin, nerod, netot, tâmpit).

Probabil că mai puțin cunoscută este originea cuvântului. În greaca veche, idiot însemna privat, particular, un idiot fiind un om care-și vede de treaba lui.

Lucrurile s-au schimbat puțin când, în urmă cu 2500 de ani, atenieinii au inventat democrația și idiotes a devenit opusul lui polites, cetățenul, persoana implicată în treburile cetății. Idiotul devenise, deci, unul care nu era interesat de binele comun. De aici și mesajul pe care vechii grecii l-au trimis, chipurile, urmașilor lor, anume că trebuie să se implice în binele comun (reprezentat după unii de politică), în caz contrar neavând dreptul la nicio pretenție.

Așa stând lucrurile, cred că a venit momentul să recunosc: sunt o idioată, viața politică nu mă interesează, absolut deloc și nici pretenții nu cred că mai am, că n-am de la cine.

Recomandare de lectură:

Idiotul de Feodor Dostoievski – un roman scris în 1867–1868 și publicat prima dată în revista Russky Vestnik, din Sankt Petersburg, 1868–1869.

Pastila de vorbă: a nimerit orbul Brăila

A nimerit orbul Brăila este o expresie care se folosește pentru a încuraja pe cineva care ezită să meargă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri locul.

Expresia este folosită încă dinainte de 1850 și a fost înregistrată ca proverb de către Anton Pann.

Originea expresiei este incertă, dar se presupune că ar avea la bază una dintre următoarele variante:

pe vremuri, Brăila era singurul oraș-port la Dunăre, fiind astfel imposibil pentru călători să se rătăcească
principalele străzi din Brăila sunt dispuse circular, pleacă de la Dunăre și ajung tot acolo
cerealele se scurgeau din carele care le transportau în port, așa încât, călcând pe dâra de cereale, oricine putea ajunge la Brăila.

Pastila de vorbă: nodul gordian

Nodul gordian este o expresie pe care o utilizăm când vorbim despre o problemă foarte complicată, aparent de nerezolvat.

Probabil mai puțin cunoscută este provenineța expresiei. Legenda spune că, după moartea regelui din Frigia (pe teritoriul Turciei de azi), locuitorii au început să caute persoana cea mai potrivită să-i urmeze la tron. Cum n-au reușit s-o găsească (asemenea românilor care n-au găsit un succesor pentru Cuza), au apelat la ajutorul unui oracol. Acesta a prezis că îl vor încorona rege pe primul bărbat care va trece porțile cetății conducând un car tras de boi. Continuă lectura „Pastila de vorbă: nodul gordian” →

Pastila de vorbă: cum încărunțim, GRIZONAT sau GRIZONANT?

Atunci când întâlnim un cuvânt care sună (sau arată, dacă îl citim) altfel decât suntem obișnuiți, suntem tentați să-l corectăm măcar în gând pe cel care a comis-o. După părerea noastră. Ba chiar unii, angajați la poliția cuvintele imaginându-se, simt nevoia să-l corecteze public pe neștiutorul în ale limbii române. Ridicolul situației e maxim când se dovedește că Cerberul limbii e, el însuși, într-o mare eroare. :)) Și când vine unul cu argumentul suprem că zicem roșcat, nu roșcant, distracția e gata asigurată.

Din această categorie de cuvinte face parte și cuvântul grizonant. Multă lume folosește ~~grizonat~~ (ca să fiu sinceră, mie mi se pare că sună mai bine în limba română :)). Dacă ne uităm însă în dicționar, vedem așa:

GRIZONÁNT, -Ă, grizonanți, -te, adj. (Despre păr) Care începe să încărunțească; cărunt, sur, gri. – Din fr. grisonnant. (sursa: DEX 2009)

Grizonant, care va să zică, nu ~~grizonat.~~

Exemplu: George Clooney are un păr grizonant.

Sinceră să fiu, eu aștept să devină acceptat (academic vorbind), cum s-a mai întâmplat și cu alte cuvinte, de-a lungul timpului, și cuvântul grizonat, acceptabil fiind deja.

Sinceră să fiu, mi-a plăcut că editorii romanului Secretele din Strada Portului de Ann Cleves au ales să folosească forma grizonat (în repetate rânduri, nu doar odată), mi s-a părut că se așează mai bine în pagină. Nu știu de ce, dar de câte ori dau de cuvântul grizonant, mi se pare o greșeală de ortografie (nu e, evident).

Pastila de vorbă: RAHAT

Am văzut pe site-ul NeraPlant că măicuțele de la Mănăstirea Nera prepară și comercialzează prăjituri nuci cu loukum și recunosc că am fost neplăcut surprinsă. Dacă nici la mănăstire nu ne folosim de cuvinte românești, ce se mai poate spune despre soarta limbii române în viitorul mai mult saumai puțin apropiat. După cum merg lucrurile, mai puțin, se pare. În ritmul ăsta, în curând o să vorbim altă limbă.

Cuvântul rahat pare să fie folosit aproape exclusiv în sensul lui peiorativ. Deși este un cuvânt perfect frecventabil, care desemnează un sortiment de dulciuri originar din Turcia (lokum). De aceea i se spune și rahat turcesc, de mult ori tot peiorativ, din păcate. Continuă lectura „Pastila de vorbă: RAHAT” →

Pastila de vorbă: Cum și de ce a apărut expresia OK?

Ce înseamnă OK?

OK, o abreviere asimilată unui cuvânt (probabil cel mai folosit cuvânt de pe planetă și împrumutat ca atare în multe limbi, inclusiv în limba română), provine din engleza americană și se ortografiază și ca okay, O.K. sau ok).

OK înseamnă acceptare, aprobare, acord, recunoaștere sau chiar indiferență. Aș zice că e un cuvânt versatil, poate însemna adecvat în contrast cu rău, dar și mediocru în contrast cu bun, poate indica îndoială, dar și confirmare. Este folosit ca adverb, adjectiv sau interjecție. Continuă lectura „Pastila de vorbă: Cum și de ce a apărut expresia OK?” →

Pastila de vorbă: calabalâc

Calabalâc pare o expresie ciudată pentru limba română, sună cumva ca o înjurătură (te duce eventual cu gândul la limba romani).

Este, de fapt, un cuvânt din limba turcă, în care înseamnă mulțime de oameni. Când am fost în Turcia îmi amintesc cum un coleg turc s-a amuzat teribil auzindu-ne folosind cuvântul calabalâc (când ne căram bagajele dintr-un loc în altul :)) și ne-a întrebat ce înseamnă. I-am explicat și a fost oarecum uimit să afle că oamenii din limba turcă s-au transformat în obiecte în limba română. Pentru că în turcă expresia kalabalik se referă la o mulțime de oameni, iar în română la o mulțime de obiecte. Continuă lectura „Pastila de vorbă: calabalâc” →

Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?

Asta-i întrebarea care pare să dea multora bătăi de cap, chiar și unora la care te-ai aștepta să stăpânească mai bine cuvintele și sensul lor. Cum ar fi instituții de cultură sau de educație, de exemplu. Sau de presă.

Deci, cum scriem corect? A investi sau a învesti? Sunt corecte ambele forme, depinde ce vrem să transmitem. Continuă lectura „Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?” →

Pastila de vorbă: a plânge cu LACRIMI DE CROCODIL

A plânge cu lacrimi de crocodil înseamnă a plânge cu lacrimi prefăcute, a plânge făţarnic sau ipocrit. Expresia este folosită în mod greşit cu înţelesul de a plânge amar, cu lacrimi mari şi grele (probabil din cauza dimensiunilor şi ferocităţii crocodilului, unii cred că şi lacrimile lui trebuie să fie pe măsură).

Cum de a ajuns crocodilul protagonistul acestei expresii? De ce nu zicem a plânge cu lacrimi de tigru sau de lup, de exemplu? Continuă lectura „Pastila de vorbă: a plânge cu LACRIMI DE CROCODIL” →

Pastila de vorbă: conjugarea verbului A ŞTI

Am părăsit camera, gândindu-mă că nici măcar ea nu ar fi încântată, dacă ~~ar știi~~ cine este persoana pe care mi-o doream în viața mea.

Lucinda Riley – Trandafirul nopții, Editura Litera

Așa apare verbul a ști într-o carte altfel bine tradusă și redactată decent. Nu doar în fraza de mai sus, ci și într-una anterioară.

Cumva surprinzător pentru mine, verbul A ŞTI, deşi e un verb uşor de conjugat, pare să fie printre verbele care par să dea mari bătăi de cap utilizatorilor, mai mult sau mai puţin experimentaţi, ai limbii române. La fel și a privi sau a citi (culmea, chiar și unii care se dau mari cititori și se laudă cu zecile de cărți pe care le citesc lunar au prostul obicei să scrie ~~a citii~~!). Continuă lectura „Pastila de vorbă: conjugarea verbului A ŞTI” →