Azi poate pare greu de crezut, dar timp de aproximativ trei secole după nașterea lui hristos, Crăciunul nu se sărbătorea în luna decembrie. De fapt, nașterea lui Iisus nu era sărbătorită într-o zi anume, pentru că, pe de o parte, oamenii nu se puseseră de acord asupra datei nașterii și, pe de altă parte, unii lideri timpurii ai bisericii opunându-se sărbătorii zilelor de naștere, iar nașterea lui Iisus era un motiv prea serios pentru a fi motiv de petrecere, Paștele fiind principala sărbătoare creștină.

În Scandinavia și în alte părți din Europa de Nord, oamenii sărbătoreau Yul, o sărbătoare în mijlocul iernii, asemănătoare Saturnaliilor romane, care celebra schimbarea anotimpurilor prin focuri de tabără și ospețe care sărbătoreau întoarcerea soarelui. Zeii din mitologia nordică, care călătoreau în sănii sau în care trase de cai sau de capre, ar fi putut fi o sursă de inspirație pentru apariția lui Moș Crăciun în sania sa trasă de reni.

Abia în 320 d.Hr., ziua de 25 decembrie a fost recunoscută oficial ca data nașterii lui Hristos și a devenit, astfel, ziua sărbătoririi Crăciunului.

În secolele care au urmat, atitudinea oamenilor față de Crăciun a fost diferită. Unii sărbătoreau Crăciunul, alții îl ignorau, iar alții credeau că le întinează credința. Abia în secolul al XIX-lea, în mare măsură și datorită scriitorilor Washington Irving, Charles Dickens și Clement Clarke Moore, Crăciunul s-a întors și a rămas. Sperăm că vremurile în care era interzis nu se vor întoarce niciodată.