Comunicarea non-verbală – limbajul vestimentar

Alegerile vestimentare pe care le facem transmit, cu sau fără voia noastră, mesaje celor cu care relaționăm. Sunt suficiente 20 de secunde ca să facem o primă impresie, și cum vestimentația și accesoriile sunt printre primele lucruri pe care cineva le observă, ar fi bine să facem alegerile potrivite. Mai ales, dacă vrem să impresionăm în mod deosebit persoana respectivă, de exemplu, la un interviu de angajare sau la o întâlnire de afaceri. Continuă lectura „Comunicarea non-verbală – limbajul vestimentar”

Pastila de vorbă: Î sau Â?

Folosirea acestor litere pare să dea tot mai mari bătăi unor conaționali, deși regulile de folosire sunt relativ simple și ușor de ținut minte:

  • în interiorul cuvintelor, se folosește întotdeauna â (din a): ex. român, hotărât
  • la începutul și la sfârșitul cuvintelor, întotdeauna î (din i): ex. înțelegere, a hotărî.

Fac excepție de la aceste reguli, substantivele proprii (nume de familie sau de localități, de exemplu) care au păstrat scrierea cu (î din i). Exemplu: Mîndru, Mînz.

litere

Nu e prea complicat, nu? Atunci de ce oare unii sciitori în limba română (nu autori, ci oameni care scriu, da?) întâmpină greutăți să le folosească? De ce fac exces de zel și folosesc â (din a) și la începutul cuvintelor? Iar dacă aleg să scrie fără diacritice, pot rezulta texte ca acesta (dacă un comentariu pe FB poate fi numit text :)):

„Ma simt bine ambracata cand ma simt comod an ceea ce port. Niciodata nu m-au tentat brendurile modei, a-mi plac dintotdeauna accesoriile si sa-mi pregatesc ambracamintea pt. a doua zi de cu seara. Ioana, esti minunata, a-mi plac postarile, astept cu nerabdare urmatoarele.”

N-am putut să mă abțin și i-am răspuns. „Îmi plac, nu a-mi plac. Îmbrăcăminte, nu ambracaminte! Nu e chiar așa greu să scriem corect”.

Drept urmare, am devenit subiectul unui articol pe un blog, în care mi se reproșa că nu sunt politicoasă, că vreau să-mi arăt știința (da, nare știință să scrii corect!), că modul în care am răspuns e „răspicat, rece și fără eleganță”. Fără supărare, dar chiar nu pot fi elegantă cu cineva care siluiește limba română în halul ăsta. Ne tot facem că nu vedem, ca să nu se supere lumea, dar cred că deja e prea mult. M-am săturat să văd cum limba română devine treptat o limbă necunoscută. În ritmul ăsta, în curând, vom avea nevoie de o aplicație de traducere. Și nu e vorba doar de scriitorii de pe FB, am întâlnit dificultăți de scriere corectă și la case mai mari (aka mass-media).

Oare era mai elegant  dacă-i răspundeam „Bravo, ai stil!”, cum am fost tentată prima dată?

Vorbe de divă

Sursa foto: hotspotdiva.com

Pe bulevard, o divă, tocuri interminabile, picioare bronzate, dezgolite până în gât, salopetă cu pantaloni mini-mini, stil doamna aia franțuzoaică pe care cică ar trebui s-o admirăm cu toții, de culoarea peștelui prăjit, pardon saumon fumé, geantă-n cot, telefon de fițe la ureche. Ce mai, o apariție pe bulevardul arădean abia trezit de dimineață!

Trece pe lângă mine și o aud glăsuind șăgalnic în telefonul de divă: „Măi, mergi la Mărioara și-i tragi două pălmi (!!) și gata!” Gizzz!!!

Un fel de concluzie: Arad, my love!

Pastila de vorbă: PAȘTE sau PAȘTI?

A venit din nou timpul urărilor pascale. Prilej pentru mulți să se întrebe cum e corect, Paște sau Paști?

Conform DOOM, ambele forme sunt corecte: Paște, formă de singular și Paști, formă de plural.

Așadar, e corect să spunem „Sărbătoarea Paștelui” sau „Sărbătorile Paștilor” și nu „Sărbătoarea de Paști” sau „Sărbătorile Paștelui”.

Paște

Continuă lectura „Pastila de vorbă: PAȘTE sau PAȘTI?”

Pastila de vorbă: Ce înseamnă „face sens”?

Mă uit la televizor și aflu din „gura” unui om important, vremelnic cel mai puternic om din țărișoară, că „grațierea face sens„. Nu, nu te lega de cuvântul grațiere, nu vreau să mai aud nimic despre asta. Întrebarea mea e: ce înseamnă face sens?

question_mark_serious_thinker_md_wmMai aud câteodată expresia asta de la fiică-mea cea mică, plecată din țară de câțiva ani, și o corectez de fiecare dată. Ea are o scuză (hm, să zicem), citește mult în limba engleză, nu prea are cu cine vorbi românește în afară de convorbirile cu părinții pe Skype și atunci probabil că începe să gândească în altă limbă. Așa s-ar putea explica traducerea expresiei make sense în face sens.

Dar pentru cineva care vorbește zilnic limba română și care, se presupune, gândește în limba română, care e explicația folosirii acestui face sens?

Niște răi și niște fameni, vorba poetului, ar putea zice că domnul cu pricina avea în gând un text în limba engleză și că așa s-ar explica treaba. Eu știu ce să zic? În limba germană, oare cum se zice face sens?

Pastila de vorbă: A DESCOPERI – descoperire

Eu descoperii (perfectul simplu) o adevărată inflație de i-uri pe site-uri, pe bloguri și pe unde mai scrie lumea – care zice știe să scrie :). Deși nu prea înțeleg de ce să te apuci să scrii pe un blog, dacă tu habar n-ai să scrii corect. Și te mai înscrii și la concursuri de blogging! E ca și cum aș concura eu la Masterchef. Adică ridicol. Dar se pare că unii nu au simțul ridicolului :(.

Tu vei descoperi (viitor) cât mai repede, sper, că nu e nevoie de 2 de i ca să scrii asta. Nu știu cum se face, dar tot mai mulți, inclusiv bloggeri cu blazon și cu premii la concursuri de blogging creativ, par să creadă că e corect să scrie „vei descoperii” :(.

Dacă nu te pricepi la conjugare, nu e nevoie decât să pronunți cu voce tare și o să vezi că nu se aude decât un singur i.

Deci, verbul a descoperi se conjugă la viitor așa:

eu voi descoperi

tu vei descoperi

el/ea va descoperi

noi vom descoperi

voi veți descoperi

ei/ele vor descoperi.

Cum a fost la November Notes in Social Media

Vineri am participat la November Notes in Social Media, la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara. Pentru mine a fost primul eveniment de acest gen la care am participat, așa că nu știam exact la ce să mă aștept.

Cu ce am plecat:

  • curiozitatea de a vedea cum e un eveniment de genul acesta – trebuia să „sparg gheața” cumva;
  • dorința de a o cunoaște și offline pe Teodora, al cărui blog îl urmăresc de ceva vreme;
  • Manafu – vroiam să-l văd și, mai ales, să aud ce are de spus Manafu.

Cu ce m-am întors acasă:

  • satisfacția de a le fi cunoscut pe cele două fete care au inițiat evenimentul: Teodora și Andra;
  • bucuria de a reîntâlni un fost elev al meu – amândoi în ipostaza de bloggeri;
  • Manafu – a depășit așteptările mele cu vârf și îndesat :);
  • Toma Grozăvescu – mi-a plăcut acest tânăr de la Smaters Romania;
  • o cutie de ciocolată de la Leonidas – dacă ai mâncat vreodată, știi despre ce vorbesc :).

Continuă lectura „Cum a fost la November Notes in Social Media”

Arrival: un film despre comunicare

E de la sine înțeles că atunci când vrei să transmiți cuiva un mesaj, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să te gândești cum ar fi cel mai bine să faci asta. În limbaj de specialitate, să codifici mesajul. Pentru asta poți alege cuvinte, simboluri, gesturi, culori, imagini. Orice cod ai alege, el trebuie să fie neapărat unul pe care receptorul mesajului tău îl înțelege. Imaginează-ți pentru o clipă că ajungi în Japonia și vrei să-l întrebi ceva pe primul japonez care-ți iese în cale. Și alegi să faci asta în limba română. Ghici ce? Îți răcești gura de pomană. Dar dacă pui întrebarea în limba engleză, de exemplu, s-ar putea să ai șanse să capeți un răspuns.
Probabil te gândești că poți folosi gesturile, dacă nu cunoști limba celui cu care vrei să comunici. Așa e, dar ce se întâmplă dacă vrei să-l aprobi pe un bulgar și dai din cap de sus în jos? Știi că el ar intrepreta asta ca pe o negație? Va să zică nici „limba gimnastică” nu e întotdeauna utilă, decât dacă o stăpânim la perfecție. Și asta e cam greu. O să te descurci, pînă la urmă, nu e chiar atât de dificil să găsești un cod comun cu un japonez. Hmm, sau e?
Ce te faci însă când mergi zilnic la job (unii zic că ăsta nu e job, e o vocație, dar nu poți să zici că mergi zilnic la vocație, nu?) și trebuie să comunici cu zeci, în unele zile chiar cu sute cu persoane care, deși tu crezi că ar trebui să înțeleagă ce le spui sau le desenezi, se poartă ca și cum n-ar pricepe ce vrei tu de la ei.

Continuă lectura „Arrival: un film despre comunicare”

Pastila de vorbă: VI-O recomand sau V-O recomand?

teze-unice-2009-17267Aș vrea să le aduc aminte celor care au uitat sau să le spun celor care încă nu au aflat (mai ales celor care recomandă cărți!) că nu se spune și nici nu se scrie vi-o recomand ci v-o recomand.

Vi-i recomand (pe ei)

Vi-l recomand (pe el)

Vi le recomand (pe ele)

Dar v-o recomand (pe ea, pe carte). Niciodată vi-o recomand.

Cred că e bine de ținut minte :).

Mai ales bloggerii care scriu despre cărți ar trebui să nu uite.

Nu judeca niciodată o carte după copertă

E o campanie publicitară şi nici măcar nu e a unei edituri sau a unei librării. E a unei firme de bere. E mai mult o provocare pentru fiecare dintre noi la autoreflecţie. În general, ne place să credem despre noi că suntem mai toleranţi decât suntem de fapt.

E o invitaţie la o autoreflecţie. Tu cum ai reacţiona într-o situaţie, hai să-i spunem, inconfortabilă?  De exemplu, dacă ai intra împreună cu un prieten într-o sală plină de bad boys şi n-ai mai găsi decât două locuri goale.

Priveşte reacţia unor cupluri într-un cinematograf din Bruxelles:

Ce zici? Tu ce-ai fi făcut? Sincer, sincer?

P.S. E şi o lecţie foarte bună de comunicare non-verbală.