Fluieratul este o combinație melodică de sunete produse prin suflarea printre buze. Din cele mai vechi timpuri, fluieratul a fost utilizat ca mijloc de comunicare.
Indienii Kickapoo din Mexic transmiteau mesaje de dragoste cu ajutorul unui mesaj bazat pe fluierături.
Indigenii din Insulele Canare fluierau într-un „vocabular” complex, format din 4000 de „cuvinte”. Dispărut aproape în totalitate în anii ’60, limbajul silbo este din nou folosit de oameni, iar, în prezent, pe insulă se ţine Ziua Fluieratului o dată pe an. Limbajul silbo constă în emiterea unor sunete care imită silabele folosite în vorbire. Fluierătorii îşi introduc degetele în gură pentru a emite sunete în tonuri variate şi îşi fac mâinile căuş la gură pentru ca sunetul să se audă în depărtare, uneori ajungând până la 3 kilometri distanţă. Totuşi, limbajul rămâne limitat.
Marinarii comunicau pe timp de ceață cu ajutorul fluierăturilor. Conductorii de tren foloseau și ei acest mijloc de comunicare. În perioada ocupației naziste, păstorii dintr-un sat francez din Pirinei utilizau un cod secret de fluierături pentru a-i călăuzi pe evreii fugari prin munți, spre Spania. Continuă lectura
Mai aud câteodată expresia asta de la fiică-mea cea mică, plecată din țară de câțiva ani, și o corectez de fiecare dată. Ea are o scuză (hm, să zicem), citește mult în limba engleză, nu prea are cu cine vorbi românește în afară de convorbirile cu părinții pe Skype și atunci probabil că începe să gândească în altă limbă. Așa s-ar putea explica traducerea expresiei make sense în face sens.
