Violeta din safe de Rodica Ojog-Braşoveanu

Ce zice Editura Nemira despre roman

„Povestea începe la Restaurantul București, unde un grup bizar se dedă la acte de violență. In altă parte, un inginer care lucrează la un proiect de importanță națională găsește…o violetă într-un safé la care numai el are acces.

Cine era fata agresată în restaurant? Cum a apărut floarea într-un loc secret? Ce legătură există între cele două planuri? Răspunsurile se află în acest roman irezistibil pentru toți iubitorii de suspans.”

Ce cred eu

Violeta din safé e, de la început până la sfârşit, un zarzavat. Alt cuvânt mai potrivit nu-mi vine în minte. Începând chiar cu titlul, care m-a făcut să întreb: de ce safé, în franceză, şi nu safe, în engleză, sau mai neaoşul seif?

Am trecut rapid peste întrebare şi am purces să devorez zarzavatul. Cam aşa:

Vă întrebaţi, probabil, de ce zic că e un zarzavat, şi încă unul greu de digerat? Păi, cel puţin din două motive.

Continuă lectura „Violeta din safe de Rodica Ojog-Braşoveanu”

Al Punto de Anamaria Ionescu și Radu Costescu

Neaşteptat de mult mi-a plăcut cartea asta, apărută la Editura Tritonic. Nu eram deloc sigură că va fi pe gustul meu atunci când mă uitam la copertă. Ce m-a făcut s-o citesc a fost îndemnul de pe prima copertă „Poftă bună și păzește-ți spatele”, o excelentă găselniță (la modul pozitiv vorbind) de marketing.

Al Punto are toate ingredientele pentru un roman poliţist ca la carte: o scriitură bună, un chef român ucis cu bestialitate într-un restaurant din Spania, mafie moldovenească, trădare, spălare de bani şi … câteva sugestii gastronomice care sună tare bine. Intru în bucătărie să le testez. Până atunci, comandaţi cartea şi n-o să vă pară rău!

Continuă lectura „Al Punto de Anamaria Ionescu și Radu Costescu”

Piața Romanilor de Adrian Petru Stepan

Personaje și întâmplări

Foarte pe scurt, de la autor:

„De când mă mutasem în vechiul apartamnent al bunicii ajunsesem într-o altă lume, populată de personaje care mai de care mai ciudaate. De întâmplări, ce să mai spun: o femeie fatală care dispare în biserică, o tânără care îmi sperie iubita, un moș nazist care mă urmărește, un străin care caută să dezlege același mister ca mine, un client amenințător care face să tremure până și geamurile biroului … ce urma să se mai întâmple?”

Repere timișorene

Continuă lectura „Piața Romanilor de Adrian Petru Stepan”

Hercule Poirot și preferințele lui culinare

hercule-poirot

Hercule Poirot, cel mai celebru personaj din romanele scrise de Agatha Christie este portretizat în special prin aspectul său fizic (capul de forma unui ou și o mustață impresionantă) și prin felul în care se îmbrăca (întotdeauna ca scos din cutie), dar și prin mâncărurile și băuturile lui preferate, și uneori chiar prin ritualul pe care îl folosea atunci când se așeza să ia masa. Uneori, preferințele culinare ale lui Poirot au fost folosite ca dovezi ale excentricității sale.

  • Omleta

„O masă simplă care să ne astâmpere foamea, iată ce vă propun. Să spunem omelette aux champinons, Sole a la Normande, brânză de Port Salut. Și alături un vin roșu.

Moarte printre nori

„Eu am o adevărată pasiune pentru omlete.”

Apartamentul de la etajul al treilea (în volumul Primele cazuri ale lui Poirot)
Photo by Engin Akyurt on Pexels.com

Omleta pare să fie originară din Persia Antică, deși au existat și alte popoare care o preparau. Se pare că și romanilor le-a trecut prin cap să bată ouăle, să le amestece cu miere și să le mănânce la micul dejun.

Cea mai veche rețetă de omletă din Marea Britanie datează din secolul al XIV-lea, omleta fiind preparată din ouă și ierburi aromatice mărunțite, fiind gătită în vase cu unt.

Din aceeași perioadă provine și o rețetă din Franța, care presupunea amestecarea ouălor cu ghimbir și alte condimente, omleta fiind gătită într-o tigaie cu unt sau cu ulei încins. Cuvântul omletă nu a fost folosit, totuși, până în secolul al XVIII-lea, când a apărut Cuisine Bourgeoisie.

Apropo de Franța, se povestește că Napoleon Bonaparte călătorea, împreună cu armata sa, și a ajuns într-un orășel unde hangiul l-a servit cu omletă. Lui Napoleon se pare că i-a plăcut atât de mult încât a ordonat să fie strânse toate ouăle din localitate și să se pregătească o omletă uriașă pentru armata sa. Dacă nu mă credeți, n-aveți decât să dați o fugă până în Bessieres, ca să verificați singuri dacă fac sau nu o omletă uriașă în fiecare an.

Continuă lectura „Hercule Poirot și preferințele lui culinare”

Limbajul corporal al dragostei în Maitreyi de Mircea Eliade

N-am nicio îndoială că, dacă romanul Maitreyi n-ar fi fost scris de un român, fie el și trăitor în alte țări, povestea de dragoste dintre britanicul Allan și bengaleza Maitreyi ar fi fost una dintre marile povești de dragoste ale lumii. Chiar dacă n-a fost privită prea bine de unii dintre scriitorii și criticii literari români (erau bărbaţi, poate așa se explică) și în ciuda faptului că s-a spus că povestea n-a existat decât în imaginaţia lui Eliade, care ar fi scris-o într-o mansardă din București.

Reală sau imaginară, e una dintre cele mai frumoase povești de dragoste pe care le-am citit vreodată, care m-a cucerit încă de la început.

Continuă lectura „Limbajul corporal al dragostei în Maitreyi de Mircea Eliade”

Arta subtilă a nepăsării de Mark Mason

O carte pe care, eu una, nu dau doi bani (ca să fiu în tonul ei)

Nu obișnuiesc să citesc cărți de dezvoltare personală, pur și simplu le privesc ca pe niște metode prin care unii fac (mulți) bani vânzându-ţi niște „gogoși” pe post de sfaturi de viață. Pe Arta subtilă a nepăsării de Mark Mason mi-am dorit mult s-o citesc pentru că mi-a atras atenția cu coperta ei portocalie și titlul foarte original. Mă refer la titlul în limba engleză, The Subtle Art of Not Giving a Fuck, o excelentă găselniță de marketing. Nu la fel de inspirat e titlul în limba română.

Cu așa „ambalaj” genial, m-am apucat să citesc cartea, având mari așteptări de la ea. Începutul e bun, captivant, amuzant, te faci să crezi că și continuarea va fi așa. Din păcate, n-a fost, cel puțin pentru mine.

Continuă lectura „Arta subtilă a nepăsării de Mark Mason”

Ce cred elevii (mei) despre Ion de Liviu Rebreanu?

Un exercițiu de sinceritate

Pentru că, după ce am publicat, zilele trecute, articolul despre romanul Ion de Liviu Rebreanu, mi-am luat o căruță de hate, gen cum îndrăznesc eu, ce profesor sunt eu și altele asemănătoare, am zis să-i întreb pe elevi ce cred ei. De data asta, nu la o clasă de a X-a, pentru care e o lectură curentă, ci la o clasă a XII-a, care au romanul în programa de bacalaureat.

Așadar, ca un profesor de marketing curios ce mă aflu, la sfârșitul orei, după test, am făcut un sondaj în rândul elevilor. Evident că eșantionul era nereprezentativ. Nu discutasem (cu ei), în prealabil, nimic despre Ion, despre bac sau despre alte subiecte asemănătoare. I-am luat „ca din oală”, cum se zice și i-am rugat să scrie pe o foaie de hârtie care este părerea lor, sinceră, părerea lor despre romanul Ion. Am făcut un exercițiu de sinceritate, cu care elevii mei sunt deja obișnuiți.

Un cântec de ascultat în timp ce citiți articolul

Ce răspunsuri am primit de la elevi?

O să precizez, de la început, că nu am avut nicio intervenție pe text, nici măcar din punct de vedere ortografic.

Continuă lectura „Ce cred elevii (mei) despre Ion de Liviu Rebreanu?”

Cum a pierdut Ion competiţia cu elevii de liceu

De (prea) multe generaţii, Ion al Glanetaşului face parte din viaţa elevilor de liceu. A fost, în secolul trecut, şi în lista mea de lecturi obligatorii, şi mărturisesc că pe mine una – la fel ca pe mulţi dintre colegii mei, mai ales colegele mele – m-a învins. În sensul că l-am citit cap-coadă şi, mai mult decât atât, mi-a plăcut.

Continuă lectura „Cum a pierdut Ion competiţia cu elevii de liceu”

Amintiri de Zoe Cămărășescu – jurnal de călătorie

Amintiri, cartea de memorii scrisă de Zoe Cămărăşescu, a fost pentru mine ca un balsam pentru suflet. Am petrecut timpul în care am citit-o într-o lume total diferită de cea diferită – plină de zarvă, încrâncenare şi ranchiună – în care trăim noi azi.

Tare mi-a plăcut s-o însoțesc pe Zoe Cămărăşescu (născută Bengescu) într-o călătorie prin locurile în care şi-a petrecut copilăria şi tinereţea, în timpul în care secolul XX era încă tânăr. Vreți să aflați și voi despre ele?

Amintiri de Zoe Cămărășescu, apărută la Editura Baroque Books&Arts

Bucureşti

Strada bucureșteană, colorată și plină de viață, oferea un adevărat spectacol, trecătorilor și locuitorilor care priveau de la fereastră diversele „priveliști distractive”. Flașnetarul, băiatul cu cornuri sau cu castane, bragagii care vindeau, pe lângă bragă, rahat și alte dulciuri, oltenii, care strigau, după sezon, „Pui, pui-i-i, hai la pui” sau „miel, mielu-u” sau tramvaiul tras de cai, care avea stații reglementate, dar pe care îl puteai opri „și zece metri mai departe, făcând semn cu mâna” nu lipseau din repertoriul obligatoriu al străzii.

Continuă lectura „Amintiri de Zoe Cămărășescu – jurnal de călătorie”

Călător prin lume cu Agatha Christie: O călătorie cu Trenul Albastru

Agathei Christie se pare că nu i-a prea plăcut să scrie Misterul Trenului Albastru şi că a făcut-o mai mult din interese financiare decât din inspiraţie. Și nu numai că nu i-a plăcut să-l scrie, dar unul dintre criticii cei mai mari ai acestuia. Intriga i se părea neinteresantă, iar romanul banal, plin de clișee. Mie, în schimb, mi-a plăcut să citesc romanul şi, mai mult decât atât să-mi imaginez o călătorie pe ruta pe care au parcurs-o personajele cărţii.

LONDRA

În gara Victoria, pasagerii s-au îmbarcat în luxoasele vagoane Pullman ale Trenului Albastru, care urma să-i ducă din mohorâta Londra până la însorita Rivieră franceză. Printre ei, se aflau şi Ruth Kettering, fiica unui milionar american şi Katherine Grey, o tânără care tocmai moştenise o mare sumă de bani.

Londra nu părea să ofere călătorilor decât „peisajul aparent fără sfârșit al străzilor deprimante și al caselor din suburbii.”

Gara Victoria din Londra. Sursa foto: wikipedia.ro

DOVER – CALAIS

Traversarea Canalului Mânecii a fost, probabil, cea mai puțin plăcută parte a călătoriei.

„Ruth nu avea rău de mare, însă nu-i plăcea frigul, așa că fu bucuroasă să ajungă la adăpostul cabinei private pe care o rezervase telegrafic.”

CALAIS – PARIS

Imediat după plecarea din Calais, în drum spre Paris, pasagerii trenului s-au îndreptat spre vagonul-restaurant, unde au servit cina.

„Lângă ele apăru un chelner, cu acea viteză admirabilă, caracteristică angajaților de la Compagnie Internationale de Wagons-Lits, care le puse în față două cești cu supă. Până când li se servi omleta, care urmă supei, cele două discutau prietenos.”

Omleta, mereu prezentă în cărțile Agathei Christie – chiar în combinație cu supă, după cum se vede – pare să fi fost unul dintre felurile de mâncare preferate ale autoarei.

Ajunși la Paris, „călătoria lentă pe ceinture, cu interminabilele opriri și așteptări, era foarte obositoare.”

PARIS – CANNES

După plecarea din Gare de Lyon, călătorilor li s-a servit cina, „anunțată prin sunetul zgomotos al clopotului”. Atunci și-a făcut apariția și Hercule Poirot, care a mâncat împreună cu Katherine Grey, a cărei companioană de la prânz părea că preferă să cineze în compartiment.

Riviera franceză. Photo by Vincent Gerbouin on Pexels.com

CANNES – NISA:

Când trenul a ajuns pe Riviera, era o dimineață însorită. Norocul lor fiindcă „întotdeauna călătorii sunt foarte dezamăgiți când ajung într-o dimineață cenușie”, după părerea însoțitorului de tren.

„Rămase lângă fereastră, încântată de panorama însorită. Palmierii, albastrul profund al mării, mimozele de un galben strălucitor aveau farmecul și noutatea firești pentru o femeie care, timp de paisprezece ani, nu cunoscuse decât iernile monotone ale Angliei.”

Katherine Grey admirând Riviera

Doar că, odată ajunși la destinație, Ruth Kettering a fost descoperită moartă în compartimentul ei, părând să fi fost ucisă cu brutalitate. Iar camerista care o însoțea părea să fi dispărut.

Ghinionul criminalului că, printre pasagerii din tren se afla și Hercule Poirot, care și-a pus în funcțiune micile celule cenușii.

Călătoriile cu trenul se pare că au inspirat-o pe Agatha Christie, Misterul Trenului Albastru nefiind singura carte de genul. Mai sunt și: Trenul din Paddington sau Crima din Orient Express. Le-ați citit?