La început a fost coperta. Pentru fiecare dintre cele trei cărţi, care mi-au plăcut foarte mult chiar din clipa în care le-am desfăcut din coletul în care au venit. Abia apoi a venit povestea. Una pentru cititorii 8+, categorie în care m-am încadrat cu lejeritate :).
Amber Lee Dodd, autoarea volumului, predă scrierea creativă, a locuit o vreme într-un castel din Scoția și are centura albastră la kickboxing. Continuă lectura
Agatha Mary Clarissa, lady Mallowan, născută Miller, mai cunoscută ca Agatha Christie (1890 – 1976) a fost o scriitoare britanică de romane, povestiri și piese de teatru polițiste. Sub pseudonimul Mary Westmacott a scris și câteva romane de dragoste, mai puțin cunoscute. Am scris mai multe despre Agatha Christie aici.
Moartea vine ca un sfârșit este o carte care, la prima vedere, nu pare scrisă de Agatha Christie. Când am început s-o citesc, mi s-a părut atât de diferită de toate celelalte, încât m-am întrebat de vreo două ori dacă nu e vreo greșeală de editare. Presupun că de vină pentru asta e nu atât locul în care se petrece acțiunea – în Egipt mai călătorisem cu Agatha în Moarte pe Nil – cât mai ales timpul – în vremea faraonilor? – părea destul de atipic pentru un roman cu crime. Dar, destul de repede, am recunoscut stilul și, mai ales, măiestria autoarei. Pentru că e nevoie de o anume măiestrie scriitoricească ca să imaginezi o poveste credibilă cu „detectivi” în Egiptul Antic. Continuă lectura
Primul gând care mi-a venit în minte când am dat cu ochii de ele, a fost: Vai, cât sunt de frumoase! Și gândul ăsta nu m-a părăsit până le-am terminat de citit, după care le-am luat din nou la răsfoit, doar ca să mă uit la poze, atât de mult mi-au plăcut. Continuă lectura
Elizabeth Hickey este o scriitoare americană, care s-a născut în Louisville, Kentucky, și a absolvit Masteratul în Arte la Universitatea Columbia. A debutat cu Sărutul pictat (The Painted Kiss), roman dedicat lui Gustav Klimt, a entuziasmat criticii și cititorii, deopotrivă. Acesta a fost urmat, în 2007, de The Wayward Muse, o carte de ficțiune istorică dedicată lui Dante Gabriel Rossetti.
În prezent, locuiește în Portland, Oregon.
Un roman care poartă numele celui mai celebru tablou al lui Gustav Klimt nu poate să fie decât o lectură foarte interesantă. Cu gândul ăsta în minte şi cu promisiunea unei incursiuni în Viena sfârşitului de secol XIX am început, cu nerăbdare, să citesc cartea. Continuă lectura
In fond, sunt un anticălător. E un adevăr pe care l-am verificat de prea multe ori ca să-l mai pun la îndoială, deşi pare ciudat şi anacronic azi. Oricât aş invidia la alţii plăcerea de a voiaja, pentru mine orice călătorie rămâne o dificultate.
Nu te-ai aştepta de la cineva care se caracterizează ca un anticălător să scrie o carte cu memorii de călătorie. Octavian Paler nu numai că a făcut-o, dar a scris o carte în care amintirile din călătorii sunt îmbogăţite de reflecţii personale, analize, comparaţii şi referiri literare sau artistice.
Volumul de memorii are trei părţi, corespunzătoare celor trei ţări pe care le evocă autorul: Egipt, Grecia şi Italia.
Eu am abordat diferit lectura celor trei părţi, în funcţie de modul în care mă raportez la cele fiecare ţară. In Egipt nu am fost niciodată, deşi visez la o călătorie pe malurile Nilului încă de prin clasa a cincea, pe cānd atât Grecia cât şi Italia, nu numai că le-am vizitat de mai multe ori, dar sunt şi destinaţii mele preferate de călătorie. Continuă lectura
Bucuria vieții este povestea unei părți din viața lui Vincent van Gogh, mai exact de la vârsta de 22 de ani, când lucra la Galeriile Goupil la Londra până la sinuciderea sa, când avea 37 de ani.
Prima parte a călătoriei lui Vincent van Gogh a avut loc în Olanda și în Belgia, după care pictorul a decis să se mute în Franța. Mai exact la Paris.
Sfătuit de fratele său, Theo, și dezamăgit de nereușitele de la Haga, Vincent se decide să plece la Paris. Continuă lectura
Bucuria vieții este povestea unei părți din viața lui Vincent van Gogh, mai exact de la vârsta de 22 de ani, când lucra la Galeriile Goupil la Londra până la sinuciderea sa, când avea 37 de ani.
Este o carte a cărei lectură poate avea mai multe abordări. Poate fi citită de cei care vor să afle povestea vieții lui van Gogh, de cititorii pasionați de romanele psihologice sau de cei cărora le place ficțiunea istorică.
Pentru că eu cunoșteam foarte bine povestea vieții lui Vincent van Gogh, am avut o altă abordare, am ales să o citesc ca pe o carte de călătorie și să mă concentrez mai mult asupra locurilor prin care a trecut marele pictor.
Călătoria lui Vincent van Gogh în căutarea destinului său a început în 1853, Zundert, un sătuc din regiunea Brabant, unde tatăl său era paroh.
Casa de lemn a parohului din Zundert, în care venise pe lume Vincent, se înălța în piață și avea în spate o grădină cu salcâmi, tăiată de câteva poteci ce despărțeau straturile de flori întreținute cu grijă. Biserica, o clădire mică de lemn, se găsea chiar în fundul grădinii, ascunsă printre pomi. Zidurile laterale aveau câte două ferestruici gotice, din sticlă obișnuită, iar înăuntru, pe podeaua de lemn, se înșirau vreo douăsprezece bănci tari și câteva tipsii pentru jar, prinse în pardoseală, ca să se încălzească enoriașii. era un lăcaș de închinăciune simplu și auster, pătruns de spiritul lui Calvin și al reformei lui.
Gândurile trândave ale unui pierde-vară este un titlu care face din cartea care-l poartă lectura perfectă pentru zilele lungi de vară. Acelea în care fiecare dintre noi ne visăm leneși, tolăniți la umbră, cu un pahar de ceva răcoritor la îndemână și cu carte care să nu ne stimuleze prea tare intelectual. Acele zile cunoscute astăzi, când limba română pare să nu ne mai ajungă, ca lazy days.
Deocamdată n-am citit cartea, sper să reușesc să-i fac loc printre lecturile din maratonul cu afine pentru luna iulie. Continuă lectura
De obicei, nu particip la aşa-numitele maratoane de lectură, cel puţin din două motive In primul rând, citesc în ritmul meu propriu şi nu-mi place să fac asta sub presiunea timpului. In al doilea rând, prefer să am libertatea de a alege ce să citesc, fără să fiu limitată de vreo listă, cu atât mai puţin de una kilometrică.
Zilele trecute, am dat însă, într-un grup de Facebook pe care-l mai vizitez, din când în când, de un maraton de iulie, care mi s-a părut chiar simpatic, aşa că am zis să-l încerc. I-am spus maratonul afinelor, fiindcă e inspirat dintr-o rețetă de smoothie de afine, și iată ce ne propune:
)
Aș fi putut, probabil, să-i spun book box, fiindcă am observat că e la modă chestia asta. După ce m-am gândit mai bine, am optat pentru kit de lectură, adică o trusă/un echipament/un ansamblu de lucruri care să te introducă mai bine în atmosfera cărții. Fiindcă orice carte se citește mai bine dacă-i simți atmosfera. Poate că o să devină o rubrică, asta cu kitul de lectură, rămâne de văzut. Deocamdată, vă prezint kitul pe care l-am imaginat pentru romanul Amețitor ca vinul de Nora Roberts. Continuă lectura
