Hai să sprijinim micile afaceri locale!

Fiecare dintre noi avem mici – sau mai mari – plăceri, pe care le satisfacem adesea cu ajutorul micilor afaceri locale. Fie că e vorba de cafeneaua din colţul străzii, de florăria din cartier sau de mica librărie, toate au acum şi vor avea şi mai mult, de suferit. Ca noi toţi, de altfel. Şi nu putem trece prin asta decât dacă dăm dovadă de solidaritate.

Iar dacă vrem să ne regăsim bucuriile şi după ce toate astea se vor fi sfārşit, cred că e bine să facem ceva, cât de puţin, ca asta să fie posibil. Continuă lectura

Jurnal de arădean #3

Nu ştiu cine i-a învăţat pe cei de la Profi, cel puţin la cel de lângă Teatru, să facă hot-dog, că tare prost a mai făcut-o! Procedura lor pare că zice aşa: se ia cornul gata găurit, se spârcâie cu multă generozitate muştar, după care se îndeasă în el preparatul din carne cu nume de origine germană (cum se articulează corect crenwurst?), se ambalează şi se înmânează clientului.

Toate bune şi frumoase până te apuci să-l mănânci. Cam trei sferturi n-are nici urmă de muştar, după care mănânci muştar, mult muştar, cu pâine. Vorba vine mănânci, fiindcă numai comestibilă nu e chestia aia. Iar dacă vrei să te dai şmecher şi să muşti alternativ şi de la un colţ şi de la celălalt, nu uita de legea gravitaţiei, dacă nu vrei să afle toate lumea de ce meniu ai avut parte. Mie nu mi-a plăcut prea mult fizica în liceu, așa că m-am ales cu o „hartă” de toată frumusețea pe bluză. Continuă lectura

Jurnal de arădean #2

Am fost aseară la lansarea unei cărţi apărute la Editura Polirom. Viaţa şi întoarcerea unui Halle pe numele ei, carte scrisă de timişoreanul Alexandru Potcoavă. Locul faptei: primitorul spaţiu al Librăriei Corina. Participanţii: câţiva – foarte puţini – rătăciţi prin zonă, dacă e să mă iau după viteza cu care s-au făcut nevăzuţi la sfârşit.

N-am simţit bucuria de a participa la un astfel de eveniment, niciun vibe care să te facă să te rupi de lumea de afară şi să te conectezi la lumea imaginată de autor, mai ales că acţiunea se întâmplă (şi) în zona noastră geografică. Şi cum să te rupi de lumea de afară când năvăleşte ea peste tine sub forma unei doamne cu telefonul dat pe difuzor? Trebuie să fii arădean să dai buzna într-o librărie cu zgomotul la purtător!

Participarea restrânsă şi grăbită a confirmat, o dată în plus, că nu există în Arad o comunitate a iubitorilor de carte. Una care să zăbovească la o vorbă (plus ceva de-ale gurii, cu generozitate oferite de gazdă). Şi nu mă refer aici la comunitatea scriitorilor arădeni, despre care am auzit că există, ci la cititorul obişnuit, cel care face din lectură o pasiune.

Aradul se laudă cu două universităţi, şcoli, are o bibliotecă plus câteva instituţii culturale. Unde era toată lumea aseară?

Nu e de mirare că lansările de carte sunt atât de rare în Arad, din moment ce publicul nu prea e doritor să participe. Şi chiar cei care o fac, e pentru că se cunosc cu autorul. De data asta, cred că autorul e prea tânăr ca să trezească curiozitatea arădenilor preocupaţi şi ocupaţi cu cartea, uşor trecuţi nu doar de prima tinereţe pe care i-am văzut la alte lansări.

Despre carte o să vă povestesc după ce o citesc (sigur nu atât de amănunţit cum a făcut-o doamna care a prezentat-o aseară), deocamdată vă invit să treceţi pragul librăriei Corina şi s-o cumpăraţi. Nu uitaţi să luaţi înainte telefonul de pe difuzor! Nu e nimeni curios să vă audă conversaţiile.

Jurnal de arădean #1

Jurnal arădean, ziarul nostru local, scrie că e miercuri, 5 martie. Asta m-a făcut să mă uit în calendar să verific ziua. Cică e, totuşi, joi.

O zi pe care am început-o puţin înainte de 5 dimineaţa când CET-ul s-a gândit, în imensa lui înţelepciune, că-n creierii nopţii e cel mai potrivit moment să slobozească peste noi nişte sunete de zici că au venit bombardamentele.

Mai târziu am aflat că avem şi noi, în Arad, singhalezii noştri. Până acum ştiam doar de cei din Ditrău şi de la Cluj. Şi de nepalezii care lucrează pe şantierele Aradului.

Pe la 8, comand un taxi să merg cu mama la analize. Vine maşina, urc mama în spate, deschid portiera în faţă şi văd … negru în faţa ochilor. Prima dată, am crezut că nu văd bine. Urc şi-i spun „La bulivar, birjar!”. Pardon: „La Cazino, vă rog”. „No rumeno”, zice tipul. Shhiiit! Mai încerc o dată: „La Parcul mic”, îi zic. Iar aud „No rumeno”.Habar n-are de Cazino sau de Hotel Parc. Zici că Aradul ar fi vreo metropolă sau ceva! In cele din urmă, încercăm cu strada, pe care o introduce – cu greu – în navigator şi pornim.

Maică-mea, din spate, începe socializarea: „De unde sunteţi?” „Din Sri Lanka”. „Cum v-aţi acomodat aici?” Linişte totală. No rumeno, probabil.

Ajungem, aparatul arată 12,34 lei, din el se scurge o panglică nesfârşită de bonuri neînmânate clienţilor, îi dau 15 lei şi-mi spune „Ceau!Ceau!” Nu face niciun gest să-mi dea bonul sau restul. Ura şi la gară! De unde se vede că obiceiurile româneşti se învaţă mult mai uşor decât limba română.

Să nu se înţeleagă de aici că am ceva împotriva celor veniţi de aiurea są câştige un ban cinstit. Dar chiar n-am chef ca, pe timpul şi pe banii mei, să fac lecţii de geografia Aradului şi de limba gimnastică cu şoferii de taxi. Nu-mi pot imagina că s-ar putea angaja cineva taximetrist ın Germania, de exemplu, fără să cunoască, măcar la nivel de conversaţie, limba germană şi să ştie, cât de cât locurile mai reprezentative din oraş. Oare ce ne făceam dacă trebuia să ajungem la Onisifor Ghibu colţ cu Bihorului? 🙃

Ne-am întors cu tramvaiul, că altfel, cred că rugam dispecera să ne trimită un şofer vorbitor de limba română.

Sper ca ziua să continue mai bine, cu lansarea de carte de la Librăria Corina. Dacă e ceva interesant, vă povestesc mâine.

Servicii civilizate versus servicii nehalite

Nici bine n-am aterizat pe aeroprtul Timișoara, după zece zile petrecute la Amsterdam, că am dat rapid față cu realitatea românească. O realitate a serviciilor nehalite – sigur, prestatorii sunt nehaliți, nu serviciile în sine – într-o goană continuă după bani, no matter what, cum ar zice partenerul strategic. Evident, scopul oricărei afaceri este obținerea de profit, înțeleg asta foarte bine, dar profitul ăsta vine, până la urmă, din buzunarul clienților. Continuă lectura

Ladies Night la Cinema City Arad

Pe 24 iunie este seară specială în locațiile Cinema City din țară!

Ai avanpremiera absolută a filmului “Long Shot”, îi vezi pe Charlize Theron şi Seth Rogen într-o comedie romantică, te bucuri de o seară specială alături de prietenele tale și la fiecare bilet primești cadou și un produs cosmetic.

Răspunde la întrebarea „De ce vrei să vezi filmul LongShot/N-ai șanse, frate!?”  (în secțiunea de comentarii) și poți câștiga o invitație dublă la avanpremiera filmului. Nu uita să dai de știre (distribuie postarea) să afle tot Aradul ce seară specială ne-a pregătit Cinema City. Până când? Până azi, la ora 22,00.

Cu cine mă văd luni seara la film?

 

La vie en rose în 10 imagini

Pentru că, în sfârșit, soarele s-a hotărât să se arate dintre nori, am făcut o vizită (așa cum fac de câțiva ani, la fiecare sfârșit de mai) într-un loc minunat de lângă Arad. Despre acest adevărat paradis al trandafirilor am mai povestit și altădată. așa că astăzi o să las imaginile să vorbească.

Așadar, la vie en rose de la Arad:

 

 

La pomul lăudat să nu mergi cu sacul

dm-drogherie

Credeam, ca totul românul obișnuit să admire chestiile germane, că drogheria DM e o firmă serioasă. Sunt clienta lor de mulți ani și le apreciez multe produse și chiar modul în care vânzătoarele (spre deosebire de cele de la multe alte magazine) relaționează cu clienții.

De 1 martie, s-a nimerit să cumpăr un pămătuf de șters praful, de 5 lei și câțiva bani și să am plăcuta surpriză ca fata de la casă să mă invite să-mi aleg un cadou de mărțișor, dintr-o cutie aflată prin zonă. Nu erau cine știe ce chestii – niște oje de culori de-alea de te iau de ochi, dermatografe și alte nimicuri – dar am apreciat gestul. Cu atât mai mult cu cât nu cumpărasem cine știe ce.

După vreo două zile, am tot văzut reclame de la drogheria cu pricina cum că, de 8 martie, la cumpărături de 50 lei primești nuș ce zarzavat de sacoșă de pânză cadou. Ca s-o ard și eu eco  friendly sau ceva, am zis că nu mi-ar strica s-o am în poșetă, mai ales că părea simpatică.

Cum tot aveam nevoie de una alta de la DM, azi dimineață, în drum spre prăvălia unde dau zilnic cu subsemnatul (prin condica de prezență, ce credeai?), cobor din tramvai să-mi fac cumpărăturile. Puțin trecut de ora 9 dimineața. Mă simțeam cumva ca pensionarii, veniți sâmbătă dimineața la ora 7 la Lidl, să nu rateze mega oferta :).

Intru, pun mâna pe ce era pe listă, plus vreo chestii două extra, că, na, e Ziua Femeii! Mă duc la casă, plătesc o căruță de bani și … La revedere! zice zâna de la casă. Cum la revedere? o întreb foarte senină. Atât? Da, răspunde ea, la fel de senină. Păi, nu era vorba că, la cumpărături de 50 de lei primim și noi ceva? o întreb. O chiftea, o măslină (asta gastronomică n-am zis-o cu voce tare, să ne-nțelegem)? Aaa, reveniți după ora 10! Păiii…de ce? (Ce se întâmplă peste 40 de minute, mă întreb. Pe mine, nu pe ea.) N-avem decât 20 de bucăți, răspunde angelic. Da? Și o iau de la capăt cu cumpărăturile? A, nu, veniți că o să vă recunosc eu, zice. Serios? Atunci puteți să vă păstrați „marele cadou” cu care v-ați lăudat atâta! (Și pe asta am gândit-o, nu i-am dat drumul on air) OK, am înțeles că e în limita stocului disponibil, dar că stocul atât de minuscul și că e disponibil doar după ora 10, n-am mai înțeles.

Clar, fetei nu i-a plăcut mutra mea, că altfel nu-mi explic de ce a păstrat pentru ea și cupoanele de reducere pe care firma se laudă că ar trebui să le primesc. Curat ghinion!

La mulți ani de Ziua Femeii!

Sursa foto: Facebook/dm drigherie markt Romania

Trasee culturale Arad

Cineva, nu știm cine (dar cu un efort de imaginație putem ghici), a avut ideea să amplaseze prin Arad niște panouri (în Arad se pare că e moda panourilor :)) care ilustrează traseele Marii Uniri în orașul nostru.

Toate bune și frumoase, un proiect educațional e întotdeauna binevenit (fie el și dedicat unui eveniment care s-a cam dus pe apa Mureșului), dar n-ar fi oare bine ca hărțile de pe panouri să corespundă realității? Cel puțin cel din spatele Primăriei, lângă Crucea din Parcul Eminescu indică cel puțin două locații care nu sunt acolo unde zice harta că ar fi. Părerea mea. Continuă lectura

Acces interzis persoanelor cu greutate

stop

Asta ar trebui să stea scris la intrarea în unele magazine, ca să nu se mai obosească duoamnele vânzătoare cu dialogul comercial.

Intru azi într-un magazin de la parterul complexului Ziridava. Genul acela de magazin cu bling-bling-uri, pe care le cumperi sub impulsul momentului, chiar dacă n-ai neapărată nevoie de ele. Poșete cu sclipici, decorațiuni boho-chic sau ceva, rochii de mărimea unor batiste, chestii de genul ăsta. Un magazin cu mărfuri care trebuie să-ți facă cu ochiul ca să la iei acasă. Nu o brutărie, unde intri, ceri o pâine și bine, pa. Continuă lectura