Vizita la Muzeul Judeţen Arad s-a desfăşurat între răstitul „Spuneţi!” cu care m-a întâmpinat portarul, aflat în pauza de ţigară, şi târşâitul papucilor pe care-i trăgea după ea plictisita doamnă care m-a însoţit în fiecare încăpere în care am intrat la etajul II.
Continuă lectura „Şi am fost în vizită la muzeu…”
Aşa s-a numit evenimentul organizat de Retreat Camps în Grădina cu mirodenii de la Păuliş, la care am participat ieri.
De doamna Doina Ciuban şi de Mirodenii din grădina am mai auzit, dar n-am reuşit până acum să vizitez grădina. Probabil că n-aş fi făcut-o nici acum dacă n-aş fi dat pe Facebook de evenimentul denumit Lavandă şi mălai mov în bucătărie. E sezonul lavandei aşa că mi-am zis de ce nu? Recunosc că cel mai tare m-a ispitit mălaiul mov (cine a mai văzut mălai mov până acum?).
După (zeci de) ani de la prima lectură, am recitit Mara de Ioan Slavici și eram tare curioasă cum am s-o găsesc azi față de cum mi s-a părut în anii adolescenței, ca lectură obligatorie pentru școală. Apropo de lecturile obligatorii, nu-mi amintesc să mi se fi părut o corvoadă, ceva imposibil de făcut, așa cum par să fie pentru tinerele generații de azi. Le luam ca atare, ceva ce trebuie să fac, iar unele dintre ele chiar mi-au plăcut. E drept că nu existau ispitele de azi.
Revenind la Mara lui Slavici, o să spun că mi-a plăcut, mult, mai mult ca în adolescență. Mi-a plăcut intriga, mi-au plăcut personajele, drept pentru care am pornit într-o plimbare prin locurile prin care i-au purtat pașii prin orașul în care locuiesc eu, Arad.
Mureșul este axul central, nu numai al Aradului, ci și al romanului Mara. Totul se întâmplă pe malurile Mureșului, fie în Arad, fie în Lipova.
„Acum însă nu era vară, ci primăvară și Murășul era lat, foarte lat, tulbure-gălbui și plin de spumă și de vâltori.”
Multe anotimpuri s-au scurs de atunci și multă apă a curs pe Mureș, dar tot la fel arată el primăvara.
Mureșul (Maris în latină, Maros în maghiară și Mieresch în germană) este un râu cu o lungime de 761 km, izvorăște în Munții Hășmașu Mare și se varsă în Tisa, marcând frontiera româno-maghiară pe o lungime de 22,3 km. A fost menționat de Herodot încă din anul 484 î.Hr. și este al doilea râu al României ca lungime și ca suprafață hidrografică.
Continuă lectura „Prin Arad, pe urmele personajelor din Mara lui Ioan Slavici”
Fiecare dintre noi avem mici – sau mai mari – plăceri, pe care le satisfacem adesea cu ajutorul micilor afaceri locale. Fie că e vorba de cafeneaua din colţul străzii, de florăria din cartier sau de mica librărie, toate au acum şi vor avea şi mai mult, de suferit. Ca noi toţi, de altfel. Şi nu putem trece prin asta decât dacă dăm dovadă de solidaritate.
Iar dacă vrem să ne regăsim bucuriile şi după ce toate astea se vor fi sfārşit, cred că e bine să facem ceva, cât de puţin, ca asta să fie posibil. Continuă lectura „Hai să sprijinim micile afaceri locale!”
Nu ştiu cine i-a învăţat pe cei de la Profi, cel puţin la cel de lângă Teatru, să facă hot-dog, că tare prost a mai făcut-o! Procedura lor pare că zice aşa: se ia cornul gata găurit, se spârcâie cu multă generozitate muştar, după care se îndeasă în el preparatul din carne cu nume de origine germană (cum se articulează corect crenwurst?), se ambalează şi se înmânează clientului.
Toate bune şi frumoase până te apuci să-l mănânci. Cam trei sferturi n-are nici urmă de muştar, după care mănânci muştar, mult muştar, cu pâine. Vorba vine mănânci, fiindcă numai comestibilă nu e chestia aia. Iar dacă vrei să te dai şmecher şi să muşti alternativ şi de la un colţ şi de la celălalt, nu uita de legea gravitaţiei, dacă nu vrei să afle toate lumea de ce meniu ai avut parte. Mie nu mi-a plăcut prea mult fizica în liceu, așa că m-am ales cu o „hartă” de toată frumusețea pe bluză. Continuă lectura „Jurnal de arădean #3”
Am fost aseară la lansarea unei cărţi apărute la Editura Polirom. Viaţa şi întoarcerea unui Halle pe numele ei, carte scrisă de timişoreanul Alexandru Potcoavă. Locul faptei: primitorul spaţiu al Librăriei Corina. Participanţii: câţiva – foarte puţini – rătăciţi prin zonă, dacă e să mă iau după viteza cu care s-au făcut nevăzuţi la sfârşit.
N-am simţit bucuria de a participa la un astfel de eveniment, niciun vibe care să te facă să te rupi de lumea de afară şi să te conectezi la lumea imaginată de autor, mai ales că acţiunea se întâmplă (şi) în zona noastră geografică. Şi cum să te rupi de lumea de afară când năvăleşte ea peste tine sub forma unei doamne cu telefonul dat pe difuzor? Trebuie să fii arădean să dai buzna într-o librărie cu zgomotul la purtător!
Participarea restrânsă şi grăbită a confirmat, o dată în plus, că nu există în Arad o comunitate a iubitorilor de carte. Una care să zăbovească la o vorbă (plus ceva de-ale gurii, cu generozitate oferite de gazdă). Şi nu mă refer aici la comunitatea scriitorilor arădeni, despre care am auzit că există, ci la cititorul obişnuit, cel care face din lectură o pasiune.
Aradul se laudă cu două universităţi, şcoli, are o bibliotecă plus câteva instituţii culturale. Unde era toată lumea aseară?
Nu e de mirare că lansările de carte sunt atât de rare în Arad, din moment ce publicul nu prea e doritor să participe. Şi chiar cei care o fac, e pentru că se cunosc cu autorul. De data asta, cred că autorul e prea tânăr ca să trezească curiozitatea arădenilor preocupaţi şi ocupaţi cu cartea, uşor trecuţi nu doar de prima tinereţe pe care i-am văzut la alte lansări.
Despre carte o să vă povestesc după ce o citesc (sigur nu atât de amănunţit cum a făcut-o doamna care a prezentat-o aseară), deocamdată vă invit să treceţi pragul librăriei Corina şi s-o cumpăraţi. Nu uitaţi să luaţi înainte telefonul de pe difuzor! Nu e nimeni curios să vă audă conversaţiile.
Jurnal arădean, ziarul nostru local, scrie că e miercuri, 5 martie. Asta m-a făcut să mă uit în calendar să verific ziua. Cică e, totuşi, joi.
O zi pe care am început-o puţin înainte de 5 dimineaţa când CET-ul s-a gândit, în imensa lui înţelepciune, că-n creierii nopţii e cel mai potrivit moment să slobozească peste noi nişte sunete de zici că au venit bombardamentele.
Mai târziu am aflat că avem şi noi, în Arad, singhalezii noştri. Până acum ştiam doar de cei din Ditrău şi de la Cluj. Şi de nepalezii care lucrează pe şantierele Aradului.
Pe la 8, comand un taxi să merg cu mama la analize. Vine maşina, urc mama în spate, deschid portiera în faţă şi văd … negru în faţa ochilor. Prima dată, am crezut că nu văd bine. Urc şi-i spun „La bulivar, birjar!”. Pardon: „La Cazino, vă rog”. „No rumeno”, zice tipul. Shhiiit! Mai încerc o dată: „La Parcul mic”, îi zic. Iar aud „No rumeno”.Habar n-are de Cazino sau de Hotel Parc. Zici că Aradul ar fi vreo metropolă sau ceva! In cele din urmă, încercăm cu strada, pe care o introduce – cu greu – în navigator şi pornim.
Maică-mea, din spate, începe socializarea: „De unde sunteţi?” „Din Sri Lanka”. „Cum v-aţi acomodat aici?” Linişte totală. No rumeno, probabil.
Ajungem, aparatul arată 12,34 lei, din el se scurge o panglică nesfârşită de bonuri neînmânate clienţilor, îi dau 15 lei şi-mi spune „Ceau!Ceau!” Nu face niciun gest să-mi dea bonul sau restul. Ura şi la gară! De unde se vede că obiceiurile româneşti se învaţă mult mai uşor decât limba română.
Să nu se înţeleagă de aici că am ceva împotriva celor veniţi de aiurea są câştige un ban cinstit. Dar chiar n-am chef ca, pe timpul şi pe banii mei, să fac lecţii de geografia Aradului şi de limba gimnastică cu şoferii de taxi. Nu-mi pot imagina că s-ar putea angaja cineva taximetrist ın Germania, de exemplu, fără să cunoască, măcar la nivel de conversaţie, limba germană şi să ştie, cât de cât locurile mai reprezentative din oraş. Oare ce ne făceam dacă trebuia să ajungem la Onisifor Ghibu colţ cu Bihorului? 🙃
Ne-am întors cu tramvaiul, că altfel, cred că rugam dispecera să ne trimită un şofer vorbitor de limba română.
Sper ca ziua să continue mai bine, cu lansarea de carte de la Librăria Corina. Dacă e ceva interesant, vă povestesc mâine.
Nici bine n-am aterizat pe aeroprtul Timișoara, după zece zile petrecute la Amsterdam, că am dat rapid față cu realitatea românească. O realitate a serviciilor nehalite – sigur, prestatorii sunt nehaliți, nu serviciile în sine – într-o goană continuă după bani, no matter what, cum ar zice partenerul strategic. Evident, scopul oricărei afaceri este obținerea de profit, înțeleg asta foarte bine, dar profitul ăsta vine, până la urmă, din buzunarul clienților. Continuă lectura „Servicii civilizate versus servicii nehalite”
Pe 24 iunie este seară specială în locațiile Cinema City din țară!
Ai avanpremiera absolută a filmului “Long Shot”, îi vezi pe Charlize Theron şi Seth Rogen într-o comedie romantică, te bucuri de o seară specială alături de prietenele tale și la fiecare bilet primești cadou și un produs cosmetic.
Răspunde la întrebarea „De ce vrei să vezi filmul LongShot/N-ai șanse, frate!?” (în secțiunea de comentarii) și poți câștiga o invitație dublă la avanpremiera filmului. Nu uita să dai de știre (distribuie postarea) să afle tot Aradul ce seară specială ne-a pregătit Cinema City. Până când? Până azi, la ora 22,00.
Cu cine mă văd luni seara la film?
Pentru că, în sfârșit, soarele s-a hotărât să se arate dintre nori, am făcut o vizită (așa cum fac de câțiva ani, la fiecare sfârșit de mai) într-un loc minunat de lângă Arad. Despre acest adevărat paradis al trandafirilor am mai povestit și altădată. așa că astăzi o să las imaginile să vorbească.
Așadar, la vie en rose de la Arad:
Dorina Danila 