Călător prin lume cu Agatha Christie: o vacanță în Rodos

În ciuda faptului că detesta marea, după propria declarație, Hercule Poirot, celebrul detectiv al Agathei Christie, a ales să-și petreacă o vacanță în insula grecească Rodos.

Rodos (sau Rhodos), a patra insulă, ca mărime, din Grecia, este cea mai mare și cea mai estică din grupul insulelor Dodecaneze, din Marea Egee. Insula se fală mult mai aproape de țărmul turcesc decât de cel grecesc.

Odată ajuns în Rodos, Poirot a părăsit plaja și a pornit să exploreze locuri mai puțin turistice de pe insulă.

Continuă lectura →

Hercule Poirot și preferințele lui culinare

Hercule Poirot, cel mai celebru personaj din romanele scrise de Agatha Christie este portretizat în special prin aspectul său fizic (capul de forma unui ou și o mustață impresionantă) și prin felul în care se îmbrăca (întotdeauna ca scos din cutie), dar și prin mâncărurile și băuturile lui preferate, și uneori chiar prin ritualul pe care îl folosea atunci când se așeza să ia masa. Uneori, preferințele culinare ale lui Poirot au fost folosite ca dovezi ale excentricității sale.

Omleta

„O masă simplă care să ne astâmpere foamea, iată ce vă propun. Să spunem omelette aux champinons, Sole a la Normande, brânză de Port Salut. Și alături un vin roșu.„
Moarte printre nori

„Eu am o adevărată pasiune pentru omlete.”
Apartamentul de la etajul al treilea (în volumul Primele cazuri ale lui Poirot)

Omleta pare să fie originară din Persia Antică, deși au existat și alte popoare care o preparau. Se pare că și romanilor le-a trecut prin cap să bată ouăle, să le amestece cu miere și să le mănânce la micul dejun.

Cea mai veche rețetă de omletă din Marea Britanie datează din secolul al XIV-lea, omleta fiind preparată din ouă și ierburi aromatice mărunțite, fiind gătită în vase cu unt.

Din aceeași perioadă provine și o rețetă din Franța, care presupunea amestecarea ouălor cu ghimbir și alte condimente, omleta fiind gătită într-o tigaie cu unt sau cu ulei încins. Cuvântul omletă nu a fost folosit, totuși, până în secolul al XVIII-lea, când a apărut Cuisine Bourgeoisie.

Apropo de Franța, se povestește că Napoleon Bonaparte călătorea, împreună cu armata sa, și a ajuns într-un orășel unde hangiul l-a servit cu omletă. Lui Napoleon se pare că i-a plăcut atât de mult încât a ordonat să fie strânse toate ouăle din localitate și să se pregătească o omletă uriașă pentru armata sa. Dacă nu mă credeți, n-aveți decât să dați o fugă până în Bessieres, ca să verificați singuri dacă fac sau nu o omletă uriașă în fiecare an.

Continuă lectura →

Comunicarea asertivă

Comunicarea asertivă – cheia succesului în comunicare și afaceri

Comunicarea asertivă reprezintă o modalitate de exprimare a gândurilor și sentimentelor în mod onest, direct și respectuos, oferind argumente pentru lucrurile relevante pentru noi, pentru acelea care ne-au deranjat și pentru modul în care am prefera să evolueze pe viitor. De aceea, comunicarea asertivă este cheia succesului în comunicare, în general, și în comunicarea de afaceri, în special.

Continuă lectura →

Calul moare de drum lung şi prostul de grija altuia

Vorba asta din bătrâni se potriveşte foarte bine multor români. Nu ştiu dacă o au şi alte popoare, dar noi, aicea, în România, avem o plăcere deosebită să ne intereseze ce fac alţii şi, evident, să-i criticăm cu o energie demnă de o cauză mai bună.

S-a întâmplat să văd pe stories pe Instagram o influenceriţă, mare vedetă la televiziune, supărată foc pe „moda imbecilă” de a merge prin păduri şi la munte cu „tenişei sau adidăşei” şi coborând, din cauza asta, pe fund sau chiar „pe pungă”. N-am înţeles ce o deranja pe doamna. La urma urmei, sunt tenişeii lor, adidăşeii lor şi chiar fundul lor. Care-i problema? Că nu toţi îşi permit bocanci de fiţe? De ce n-avem loc unii de alţii?

Continuă lectura →

Politica de preț – aplicație practică pentru elevi

Provocare pentru elevi

Proiectează un produs și stabilește-i prețul.

Desenează produsul tău aici

Sarcini de lucru pentru elevi

Răspunde la următoarele întrebări:

a. Ce este produsul pe care l-ai proiectat?

b. La ce foloseşte produsul?

c. Care sunt elementele mixului de marketing pentru acest produs?

2. Stabilește o strategie de preț pentru produsul tău.

3. Identifică o altă strategie de preț potrivită produsului tău.

4. Decide care dintre cele două strategii propuse se potrivește cel mai bine produsului tău. Argumentează-ți decizia.

Destine de poveste: Dora D’Istria

„Dora d’Istria a citit totul și a adnotat totul; ea vorbește corect nouă limbi și le scrie cu mare eleganță. Pariziană ca Gavarni, italiană ca Belgiojoso, spaniolă ca Larra, germană ca Goethe, rusoaică precum Pușkin, valahă ca o Ghika, grecoaică precum Botzaris sau lordul Byron, ea este unul dintre cele mai curioase exemple de ceea ce poate o natură bine dotată.”
Marchizul de Villemer (pseudonimul lui Charles Yriarte, redactor-șef al revistei Le monde illustré, Paris)

Originea

S-a născut la București, în 3 februarie 1828, cu numele de Elena Ghica, într-o familie româno-albaneză. A fost fiica marelui ban al Craiovei, Mihail Ghica și a Caterinei Ghica, de origine grecoaică.

Din familia Ghica au făcut parte, de-a lungul timpului, domnitori și boieri în Țara Românească și Moldova. Fondatorul familiei Ghica a fost Gheorghe Ghika Vodă, domn al Moldovei (1658-1659) și al Țării Românești (1659-1660), aromân, originar din Macedonia, de unde a plecat în Fanar.

Tatăl Elenei, Mihail, era colecționar pasionat, numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București, iar mama ei, Caterina, a fost nu doar foarte frumoasă și influentă la curtea regală, ci și prima româncă traducătoare și publicistă.

Dora d’Istria este pseudonimul literar al Elenei Ghica. Acesta s-ar putea traduce prin Dor de Istria (Istria este numele antic al Dunării, dar și al unei localități antice).

Continuă lectura →

Limbajul corporal al dragostei în Maitreyi de Mircea Eliade

N-am nicio îndoială că, dacă romanul Maitreyi n-ar fi fost scris de un român, fie el și trăitor în alte țări, povestea de dragoste dintre britanicul Allan și bengaleza Maitreyi ar fi fost una dintre marile povești de dragoste ale lumii. Chiar dacă n-a fost privită prea bine de unii dintre scriitorii și criticii literari români (erau bărbaţi, poate așa se explică) și în ciuda faptului că s-a spus că povestea n-a existat decât în imaginaţia lui Eliade, care ar fi scris-o într-o mansardă din București.

Reală sau imaginară, e una dintre cele mai frumoase povești de dragoste pe care le-am citit vreodată, care m-a cucerit încă de la început.

Continuă lectura →

Arta subtilă a nepăsării de Mark Mason

O carte pe care, eu una, nu dau doi bani (ca să fiu în tonul ei)

Nu obișnuiesc să citesc cărți de dezvoltare personală, pur și simplu le privesc ca pe niște metode prin care unii fac (mulți) bani vânzându-ţi niște „gogoși” pe post de sfaturi de viață. Pe Arta subtilă a nepăsării de Mark Mason mi-am dorit mult s-o citesc pentru că mi-a atras atenția cu coperta ei portocalie și titlul foarte original. Mă refer la titlul în limba engleză, The Subtle Art of Not Giving a Fuck, o excelentă găselniță de marketing. Nu la fel de inspirat e titlul în limba română.

Cu așa „ambalaj” genial, m-am apucat să citesc cartea, având mari așteptări de la ea. Începutul e bun, captivant, amuzant, te faci să crezi că și continuarea va fi așa. Din păcate, n-a fost, cel puțin pentru mine.

Continuă lectura →

Destine de poveste: Lady Florence Baker

Sau cum a ajuns o sclavă din harem în high-life-ul britanic

Originea

Judecând după nume, Lady Florence Baker provenea din aristocrația britanică. De fapt, s-a născut Florica Maria Sas în 1841, în Aiud. A devenit Lady Florence Baker după ce s-a căsătorit cu exploratorul britanic Sir Samuel White Baker, devenind a doua lui soție.

La vremea nașterii ei, Aiud, localitatea sa natală făcea parte din multiculturalul imperiu austriac, așa că nu e de mirare că a fost cunoscută și cu numele de Barbara Sass, Marbara Maria Sass, Sass Flora sau Maria Freiin von Sass. Nu se cunosc originile familiei sale – secuiești, săsești sau românești – dar se știe că a rămas orfană la 7 ani, după ce părinții ei și-au pierdut viața în Revoluția de la 1848.

Sclavă în harem

Mai târziu, a ajuns într-o tabără de refugiați din Vidin, de unde a fost răpită pentru a fi dusă într-un harem, unde a petrecut câțiva ani, fiind bine tratată și având parte de educație, așa încât nici nu realiza că era, de fapt, o sclavă. Asta până în ziua în care stăpânul haremului a vândut-o în piața de robi din Vidin, în 1859. Apropo, de ce nu se vorbește și despre sclavii albi, ci doar despre cei cu altă culoare a pielii? Dacă tot vrem să fim corecți politic.

Frumusețea fetei cu ochi albaștri n-a trecut neobservată în piața din Vidin. Au licitat pentru ea Pașa din Vidin și un tânăr și înstărit aventurier englez, Samuel Baker. Pașa a câștigat licitația, dar Baker l-a mituit pe eunucul care se ocupa de fată, a răpit-o și a fugit cu ea la București. Din acea zi, cei doi au fost nedespărțiți.

Continuă lectura →

Ce cred elevii (mei) despre Ion de Liviu Rebreanu?

Un exercițiu de sinceritate

Pentru că, după ce am publicat, zilele trecute, articolul despre romanul Ion de Liviu Rebreanu, mi-am luat o căruță de hate, gen cum îndrăznesc eu, ce profesor sunt eu și altele asemănătoare, am zis să-i întreb pe elevi ce cred ei. De data asta, nu la o clasă de a X-a, pentru care e o lectură curentă, ci la o clasă a XII-a, care au romanul în programa de bacalaureat.

Așadar, ca un profesor de marketing curios ce mă aflu, la sfârșitul orei, după test, am făcut un sondaj în rândul elevilor. Evident că eșantionul era nereprezentativ. Nu discutasem (cu ei), în prealabil, nimic despre Ion, despre bac sau despre alte subiecte asemănătoare. I-am luat „ca din oală”, cum se zice și i-am rugat să scrie pe o foaie de hârtie care este părerea lor, sinceră, părerea lor despre romanul Ion. Am făcut un exercițiu de sinceritate, cu care elevii mei sunt deja obișnuiți.