Primul gând care mi-a venit în minte când am dat cu ochii de ele, a fost: Vai, cât sunt de frumoase! Și gândul ăsta nu m-a părăsit până le-am terminat de citit, după care le-am luat din nou la răsfoit, doar ca să mă uit la poze, atât de mult mi-au plăcut. Continuă lectura
Spre asta pare că ne îndreptăm, judecând după dezbaterile, mai mult sau mai puţin aprinse, legate de începerea noului an şcolar. Toată lumea – părinţi, elevi, foşti elevi, onegheuri (vorba cuiva), miniştri, medici – are certitudini despre cum să fie şi cum să se-ntâmple. Avem mulţi pricepuţi în ţara asta, când vine vorba de educaţie. Numai pe profesori nu pare nimeni curios să-i întrebe ce părere au. Nici măcar sindicatele profesorilor, din câte se pare. Dar eu nu mai sunt membră de sindicat demult, aşa că las dreptul să-şi dea cu părerea celor care încă mai plătesc cotizaţie.
Dealtfel,toate scenariile fac referire doar la elevi, profesorii parcă nici nu ar exista. Continuă lectura
Cetatea Câlnic se află în localitatea cu același nume din județul Alba, în vestul Depresiunii Apoldului, într-o zonă de coline. Dacă în localitate e relativ ușor de ajuns, cu localizarea cetății e cu totul altă poveste. Nu există niciun indicator la șoseaua principală, apare unul doar după ce ai părăsit șoseaua și ai luat-o deja spre drumul care duce la cetate. Când vii dinspre Sebeș, cum am venit noi, nici măcar nu e vizibilă de la drumul principal – de care e destul de aproape, de fapt – fiind mascată de copaci. Continuă lectura
Elizabeth Hickey este o scriitoare americană, care s-a născut în Louisville, Kentucky, și a absolvit Masteratul în Arte la Universitatea Columbia. A debutat cu Sărutul pictat (The Painted Kiss), roman dedicat lui Gustav Klimt, a entuziasmat criticii și cititorii, deopotrivă. Acesta a fost urmat, în 2007, de The Wayward Muse, o carte de ficțiune istorică dedicată lui Dante Gabriel Rossetti.
În prezent, locuiește în Portland, Oregon.
Un roman care poartă numele celui mai celebru tablou al lui Gustav Klimt nu poate să fie decât o lectură foarte interesantă. Cu gândul ăsta în minte şi cu promisiunea unei incursiuni în Viena sfârşitului de secol XIX am început, cu nerăbdare, să citesc cartea. Continuă lectura
Pentru că vara asta nu e deloc momentul potrivit pentru o ieșire în străinătate, am dat și noi curs apelurilor, uneori de-a dreptul patetice, de a sprijini turismul românesc, și am plecat într-un tur de 3 zile, în principal ca să vedem bisericile fortificate din Transilvania.
Am plecat la drum, pregătiți, așa cum ne-am priceput, pentru o călătorie în vreme de pandemie. Mai exact, bine dotați cu măști, dezinfectante – soluții și șervețele -, cu lenjerie de pat și tacâmuri de unică folosință (din lemn, nu din plastic, să ne-nțelegem!). Sotzul a zis că … psiho-pupu :). Continuă lectura
1. Oriunde îţi faci apariţia, fă-o cât mai zgomotos cu putinţă, ca să vadă toată lumea ce prieteni de gaşcă ai tu.
2. Când intri în curtea pensiunii în care ești cazat şi dai de trei oameni aşezaţi la masă, să nu care cumva să-ţi treacă prin cap să saluţi. Regula rămâne valabiă de câte ori dai nas în nas cu cineva prin pensiune sau hotel. Continuă lectura
S-a întâmplat ca una dintre companiile ale cărei produse le folosesc de mult timp să simtă nevoia să bage capul în poza aia Tehnicolor cu ultimele întâmplări de pe planetă (bine, nu e prima dată când simte nevoia să profite de situație) și să aflu cu ocazia asta că nu mă mai regăsesc în grupul lor țintă. Că, dacă vreau, la vârsta mea, puțin ajutor la iluminarea tenului, aș face bine să caut în altă parte.
Așa se face că, discutând despre asta, cineva mi-a recomandat să caut produsele NeraPlant. Cum am încredere în recomandările persoanei respective, n-am stat pe gânduri și am intrat pe site să văd ce produse au. Cu câțiva ani în urmă, am folosit ceva tincturi, dar cam asta era tot ce știam despre produsele de la Mănăstirea Nera. Pentru că da, produsele sunt manufacturate la mănăstire. Continuă lectura
Asta-i întrebarea care pare să dea multora bătăi de cap, chiar și unora la care te-ai aștepta să stăpânească mai bine cuvintele și sensul lor. Cum ar fi instituții de cultură sau de educație, de exemplu. Sau de presă.
Deci, cum scriem corect? A investi sau a învesti? Sunt corecte ambele forme, depinde ce vrem să transmitem. Continuă lectura
In fond, sunt un anticălător. E un adevăr pe care l-am verificat de prea multe ori ca să-l mai pun la îndoială, deşi pare ciudat şi anacronic azi. Oricât aş invidia la alţii plăcerea de a voiaja, pentru mine orice călătorie rămâne o dificultate.
Nu te-ai aştepta de la cineva care se caracterizează ca un anticălător să scrie o carte cu memorii de călătorie. Octavian Paler nu numai că a făcut-o, dar a scris o carte în care amintirile din călătorii sunt îmbogăţite de reflecţii personale, analize, comparaţii şi referiri literare sau artistice.
Volumul de memorii are trei părţi, corespunzătoare celor trei ţări pe care le evocă autorul: Egipt, Grecia şi Italia.
Eu am abordat diferit lectura celor trei părţi, în funcţie de modul în care mă raportez la cele fiecare ţară. In Egipt nu am fost niciodată, deşi visez la o călătorie pe malurile Nilului încă de prin clasa a cincea, pe cānd atât Grecia cât şi Italia, nu numai că le-am vizitat de mai multe ori, dar sunt şi destinaţii mele preferate de călătorie. Continuă lectura
Bucuria vieții este povestea unei părți din viața lui Vincent van Gogh, mai exact de la vârsta de 22 de ani, când lucra la Galeriile Goupil la Londra până la sinuciderea sa, când avea 37 de ani.
Prima parte a călătoriei lui Vincent van Gogh a avut loc în Olanda și în Belgia, după care pictorul a decis să se mute în Franța. Mai exact la Paris.
Sfătuit de fratele său, Theo, și dezamăgit de nereușitele de la Haga, Vincent se decide să plece la Paris. Continuă lectura
