Hercule Poirot și preferințele lui culinare

Hercule Poirot, cel mai celebru personaj din romanele scrise de Agatha Christie este portretizat în special prin aspectul său fizic (capul de forma unui ou și o mustață impresionantă) și prin felul în care se îmbrăca (întotdeauna ca scos din cutie), dar și prin mâncărurile și băuturile lui preferate, și uneori chiar prin ritualul pe care îl folosea atunci când se așeza să ia masa. Uneori, preferințele culinare ale lui Poirot au fost folosite ca dovezi ale excentricității sale.

  • Omleta

„O masă simplă care să ne astâmpere foamea, iată ce vă propun. Să spunem omelette aux champinons, Sole a la Normande, brânză de Port Salut. Și alături un vin roșu.

Moarte printre nori

„Eu am o adevărată pasiune pentru omlete.”

Apartamentul de la etajul al treilea (în volumul Primele cazuri ale lui Poirot)
Photo by Engin Akyurt on Pexels.com

Omleta pare să fie originară din Persia Antică, deși au existat și alte popoare care o preparau. Se pare că și romanilor le-a trecut prin cap să bată ouăle, să le amestece cu miere și să le mănânce la micul dejun.

Cea mai veche rețetă de omletă din Marea Britanie datează din secolul al XIV-lea, omleta fiind preparată din ouă și ierburi aromatice mărunțite, fiind gătită în vase cu unt.

Din aceeași perioadă provine și o rețetă din Franța, care presupunea amestecarea ouălor cu ghimbir și alte condimente, omleta fiind gătită într-o tigaie cu unt sau cu ulei încins. Cuvântul omletă nu a fost folosit, totuși, până în secolul al XVIII-lea, când a apărut Cuisine Bourgeoisie.

Apropo de Franța, se povestește că Napoleon Bonaparte călătorea, împreună cu armata sa, și a ajuns într-un orășel unde hangiul l-a servit cu omletă. Lui Napoleon se pare că i-a plăcut atât de mult încât a ordonat să fie strânse toate ouăle din localitate și să se pregătească o omletă uriașă pentru armata sa. Dacă nu mă credeți, n-aveți decât să dați o fugă până în Bessieres, ca să verificați singuri dacă fac sau nu o omletă uriașă în fiecare an.

  • Tisana

„Mă duc la culcare și vreau un tisane. Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat, și când se petrece asta, întotdeauna îmi provoacă emoții.”

Misterul trenului albastru
Photo by Mareefe on Pexels.com

Spre deosebire de ceai, o băutură obținută din frunzele plantei Camelia Sinensis, tisana este un ceai de plante, preparat ca o infuzie de frunze, fructe, rădăcini, semințe și mirodenii. Cele mai răspândite tisane sunt cele de mentă, mușețel, verbină și rooibos.

Altă caracteristică ce deosebește tisana de ceai este lipsa cofeinei. Ceaiul conține cofeină, între 35 mg pe o ceașcă de ceai verde până la 90 mg pentru ceaiul negru. Infuziile de plante nu conțin cofeină, ceea ce le face băuturi ideale de savurat după cină.

  • Baba au rhum

„Cu plăcere, prietene, dar să nu mă pui să iau vreo prăjitură. Într-adevăr, o omelettes avec champignons, blanquette de veau, petits pois a la francaise și la sfârșit, o baba au rhum.”

Misterul micului diplomat (în volumul Triunghiul etern)
Sursa foto: wikipedia

Baba au rhum este o prăjitură asemănătoare cu savarina, dintr-un aluat făcut din lapte, ouă și unt, însiropat cu un sirop de zahăr cu rom și decorat cu frișcă. Forma originală semăna cu babka, un desert tradițional în Polonia, Lituania și în comunitățile poloneze din întreaga lume. Babka este diminutivul de la baba, care înseamnă bătrână sau bunică.

Baba au rhum modernă, cu fructe confiate și însiropate cu rom, a fost inventată în Franța, aproximativ în 1835. Baba au rhum originală se presupune că a fost adusă în Franța, în secolul al XVIII-lea, de către regele exilat al Poloniei, Stanislaus I, devenit duce de Lorena și instalat la Château de Lunéville, în regiunea Nancy. Se spune că acesta ar fi înmuiat un Gugelhupf uscat (o prăjitură tradițională din Alsacia și Lorena) în alcool. Altă versiune spune că Stanislaus adusese din Polonia o baba, dar aceasta se uscase și a cerut patiserilor săi să remedieze situația. Nicolas Stohrer, unul dintre ucenicii patiseri, i-a adăugat vin de Malaga, șofran, stafide uscate și proaspete și frișcă.

Când fiica lui Stanislaus, Marie Leszczyńska, s-a căsătorit, în 1725, cu regele Franței, Ludovic al XV-lea, Nicolas Stohrer a urmat-o la Paris, unde a fondat o patiserie, în 1730. Abia după o sută de ani, în 1835, unul dintre descendenții lui Stohrer a avut ideea să adauge rom, iar zahărul rafinat a fost introdus în rețetă mai târziu.

Un gând despre „Hercule Poirot și preferințele lui culinare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.