Destine de poveste: Dora D’Istria

„Dora d’Istria a citit totul și a adnotat totul; ea vorbește corect nouă limbi și le scrie cu mare eleganță. Pariziană ca Gavarni, italiană ca Belgiojoso, spaniolă ca Larra, germană ca Goethe, rusoaică precum Pușkin, valahă ca o Ghika, grecoaică precum Botzaris sau lordul Byron, ea este unul dintre cele mai curioase exemple de ceea ce poate o natură bine dotată.”

Marchizul de Villemer (pseudonimul lui Charles Yriarte, redactor-șef al revistei Le monde illustré, Paris)

Originea

S-a născut la București, în 3 februarie 1828, cu numele de Elena Ghica, într-o familie româno-albaneză. A fost fiica marelui ban al Craiovei, Mihail Ghica și a Caterinei Ghica, de origine grecoaică.

Din familia Ghica au făcut parte, de-a lungul timpului, domnitori și boieri în Țara Românească și Moldova. Fondatorul familiei Ghica a fost Gheorghe Ghika Vodă, domn al Moldovei (1658-1659) și al Țării Românești (1659-1660), aromân, originar din Macedonia, de unde a plecat în Fanar.

Tatăl Elenei, Mihail, era colecționar pasionat, numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București, iar mama ei, Caterina, a fost nu doar foarte frumoasă și influentă la curtea regală, ci și prima româncă traducătoare și publicistă.

Dora d’Istria este pseudonimul literar al Elenei Ghica. Acesta s-ar putea traduce prin Dor de Istria (Istria este numele antic al Dunării, dar și al unei localități antice).

Copilăria și tinerețea

Elena Ghica a învățat, încă de la vârsta de cinci ani mai multe limbi: greaca veche și greaca modernă, latina, franceza, italiana, engleza și germana.

La 14 ani, a tradus Iliada din limba greacă în hexametri germani, lucrarea fiind publicată la Leipzig, în Gazette Universelle.

În 1842, când Alexandru Dimitrie Ghica, domnitorul Țării Românești, a fost detronat, întreaga familie a lui Mihail Ghica s-a exilat voluntar în străinătate, pornind într-un periplu de 7 ani prin Viena, Berlin, Dresda și Veneția. Elena și-a însoțit părinții la curțile din Viena, Dresda și Berlin, unde a fost admirată pentru frumusețea și talentele ei. Când a făcut o vizită la palatul Sanssouci, mica Elena a stârnit admirația curții lui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei când a tradus o inscripție în limba greacă de pe un basorelief adus de Alexander von Humboldt (geograf și naturalist german).

În perioada exilului, Elena Ghica a studiat pictură, muzică, istoria literaturii, sociologie, religie și s-a perfecționat în limbi străine.

Familia banului Ghica s-a întors în țară la sfârșitul anului 1848.

Perioada petrecută în Rusia

Elena Ghica s-a căsătorit (se pare că împotriva voinței părinților săi) în februarie 1849 cu principele rus Aleksandr Kolțov-Masalski, un locotenent de husari rus, pe care l-a cunoscut la un bal, la Iași. Alexandr Kolțov Masalski era membru al uneia dintre cele mai vechi și mai ilustre familii ruse. Tânăra familie s-a stabilit la Sankt Petersburg, unde Elena s-a dedicat studiul dar și relațiilor mondene. Deși cunoscută pentru inteligența sa, societatea aristocratică rusească a fost deranjată de ideile liberale ale prințesei.

În perioada când a locuit în Rusia, a călătorit mult, dintr-un capăt în altul al țării, de la Sankt Petersburg până la Moscova sau la Odessa.

A protestat împotriva invaziei Țărilor Române de către Rusia în octombrie 1853, și a fost cât pe ce să fie exilată pe viață în Siberia. Pentru că, în continuare, nu și-a păstrat opiniile pentru ea, a fost biciuită cu cnutul rusesc, în Palatul Poliției din Sankt Petersburg, fiind avertizată să n-o mai intereseze politica.

A părăsit Rusia după șase ani, în 1855, din cauza problemelor politice dar și a climei nefavorabile sănătății ei. S-a despărțit de soțul ei, dar nu a divorțat șți nici nu a renunțat la cetățenia rusă.

Dora d’Istria. Sursa foto: wikipedia

Dora d’Istria – personalitate polivalentă

Scriitoare și publicistă

Dora d’Istria a fost scriitoare, istoric, având preocupări de studiu privind problemele feminine. A scris în franceză, italiană și, mai puțin, în greacă, fiind tradusă în română, engleză, greacă, germană, rusă, albaneză. Scrierile sale au fost publicate, în original sau în traduceri, au apărut în Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, România (din păcate, nu a scris și în limba română) și Statele Unite ale Americii. Pentru ca „vocea” ei să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, a ales să scrie în limba franceză, pentru că se simțea, înainte de toate, un intelectual european.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Dora d’Istria și scriitoarea franceză George Sand erau singurele femei respectate în lumea intelectuală europeană.

În 1863, a publicat, la Zürich și la Paris, Excursions en Roumélie et en Morée (Călătorii în Rumelia și în Moreea), carte dedicată memoriei lui Grigore al III-lea Ghica, domn al Moldovei, ucis de otomani în 1863.

„Miile de pagini pe care Dora d’Istria le-a consacrat Greciei sub titlul «Excursions en Roumélie et en Morée» sunt atât de aprofundate, atât de compacte atât de înțesate de fapte și observații încât suntem derutați când vrem să le rezumăm sau pur și simplu să ne facem o idee.

Eugen Lovinescu, în 1909, în cartea sa „Les voyageurs français en Grèce au XIXe siècle (1800-1900)

Este considerată una dintre primele personalități feministe din Europa, datorită lucrărilor sale „feministe” Les Femmes en Orient (1859) și Des femmes par une femme (1865). În Les femmes en Orient, capitolele, sub formă de scrisori dedicate femeii române, sunt datate din „Clus”, „Brasovu”, „village de Tötts”, „Bucarest”, „Jassy”.

Elena Ghica a scris de asemenea numeroase lucrări pe teme de istorie literară, politice, sociale, religioase şi artistice publicate în ziare și reviste, în principal de limbă franceză, printre care: Ètoile du Danube (Bruxelles), Courrier de Paris, Illustration (Florența), Revue Suisse (Neuchâtel), Pandora (Atena), Indépendance hellénique (Atena), Revue des Deux Mondes (Franța), Libre Recherche (Belgia) dar și în publicațiile italiene Diritto, Antologia nuova și Rivista europea.

Pictoriță, muziciană și sportivă

Pasionată (printre altele) de pictură, Elena și-a expus primele picturi la Dresda, în 1845. Apoi a continuat să studieze pictura, luând lecții la Veneția. A participat cu două peisaje la un concurs organizat de Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, fiind recompensată cu medalia de argint.

Cezar Bolliac (poet, gazetar, unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848) avea în colecția personală un peisaj al Elenei Ghica, din anul 1844.

Elena a studiat și muzica iar, mai apoi, a compus melodia la poezia lui Ion Eliade Rădulescu (pe care îl admira foarte mult) La Istru (în 1848).

„Copil încă – scria ea – stam lângă mama și ascultam cu inima bătând pe Eliade Rădulescu, rostind poemele sale. Eram lângă București, în vila poetului, înconjurată de flori și umbră, la adăpost de arșița unei zile din Iulie, ascultând numai vocea lui și privind cu ochii spiritului fantasmele uriașe rechemate de imaginația lui creatoare!”

Elena Ghica despre Ion Heliade Rădulescu

Muzica i-a ținut, de altfel, companie în ultimii ani ai vieții, marcați de solitudine.

Nu doar pictura și muzica s-au numărat printre pasiunile Elenei Ghica, ea practicând și diverse sporturi: înot, echitație, scrimă, tir și participa la partide de vânătoare.

Alpinistă

Dora d’Istria a fost prima femeie care a escaladat vârful Mönch din Alpii Elvețieni (4105 m), la 11 iunie 1855. Pe vârful muntelui a fixat drapelul valah alb-galben-albastru, cu numele Valahiei brodat cu litere aurii. La 1 iunie 1860 a escaladat și vârful Mont Blanc. Ascensiunea a fost cea de-a treia ascensiune feminină în Alpi.

Călătoare

În copilărie și adolescență, a peregrinat prin Europa, împreună cu familia sa, iar, după căsătorie, s-a mutat în Rusia.

La maturitate, a călătorit mult prin Europa Occidentală, prin Balcani, în Anatolia și prin cele două Americi.

În 1857, a juns în Elveția, unde a locuit în Lugano, Aarau și Veytaux. Din Elveția, a întreținut o intensă corespondență cu fratele ei, George, cu Ion Heliade Rădulescu și cu profesorul francez Edgar Quinet.

Dora D’Istria a călătorit în Grecia în 1860, unde a fost foarte bine primită, ca urmare a publicării volumului La nationalité hellénique d’apres les chants populaires. A traversat Beoția, Focida, Aetolia și Peninsula Peloponez și a ajuns până la Muntele Athos.

În aprilie 1867, Camera deputaților din Atena i-a acordat în unanimitate calitatea de cetățean de onoare al Atenei; era prima oară când această onoare a fost decernată unei femei.

În 1861, a călătorit în Italia, vizitând Napoli, Pompei și urcând pe Vezuviu.

Perioada petrecută în Italia

I-a plăcut atât de mult în Italia, încât a ales să se stabilească acolo, locuind la Torino, Riviera di Ponente, Genova, Livorno și Florența, în Villa d’Istria.

Dora D’Istria a asistat, în 1865, la festivitățile dedicate împlinirii a 600 de ani de la nașterea lui Dante, la invitația municipalității orașului Ravenna (unde se află mormântul lui Dante).

În 1867-1868, a trăit în orașul La Spezia, unde a realizat un erudit studiu etnologic, geografic, geologic și paleontologic, publicat cu titlul Il golfo di La Spezia.

În 1870, s-a stabilit în Florența, în Villa d’Istria.

În perioada italiană, a corespondat cu revoluționarul italian Giuseppe Garibaldi, căruia îi scria despre ideile sale privind o federație de state independente în Balcani:

„…nu e departe ziua când, de la culmile Carpaților la țărmurile Mării Egee, steagul principelui român Mihai Viteazul ca și cele ale lui Caragheorghe, Scanderbeg și Canaris vor fâlfâi liber peste frumoasele ținuturi unde acești vajnici patrioți și-au vărsat sângele”.

Dora d’Istria către Garibaldi

Villa d’Istria din Florența a devenit o veritabilă curte intelectuală, unde toți prietenii Dorei d’Istria erau siguri că vor fi primiți cu căldură.

A murit în 17 noiembrie 1888, în Florența, și a fost incinerată, iar cenușa, după propria sa dorință, a fost depusă în cimitirul florentin Cimitero di Trespiano. A lăsat prin testament o mare parte din averea sa Primăriei București, pentru administrarea spitalului Pantelimon, spital ctitorit de familia Ghica. Restul averii a fost lăsată prin testament pinacotecii și bibliotecii din Florența, iar Villa d’Istria Primăriei din Florența, spre a fi vândută în folosul Società di educazione e patronató pei sordomuti din Florența. Din păcate, vila a fost distrusă în 1943, fiind bombardată de aviația engleză și americană, în 1943.

Pe placa memorială amplasată în onoarea ei la Florența, pe strada Leonardo da Vinci nr. 28, acolo unde fusese Villa d’Istria, a fost scris: La principessa Elena Koltzoff Massalski Ghika, 1828-1888, Albanese d’origine, Rumena di nascita, Fiorentina di elezione, nobilitò e glorificò se stessa. Per eccelse virtù d’animae d’ingegno nel nome europeo di Dora d’Istria (în traducere: „De origine albaneză, româncă prin naștere, florentină prin adopțiune, s-a înnobilat și s-a glorificat prin propriile ei merite, pentru virtuțile alese, de suflet și talent, sub numele european Dora d’Istria”).

Recunoașterea internațională

A fost membră a mai multor academii, institute, asociații din Italia, Grecia, Turcia, Franța, Austria sau Argentina.

Dora D’Istria a fost comparată cu Madame de Staël, personalitate marcantă a literaturii germane și franceze de la începutul secolului al XIX-lea.

În 1875-1876, când a vizitat România, regele Carol I i-a conferit Ordinul „Bene Merenti”, clasa I, pentru „merite literare remarcabile”, Dora d’Istria fiind prima femeie căreia i s-a acordat acest ordin.

A susținut conferințe la Cernăuți (aflat atunci în Imperiul Austro-Ungar), în sprijinul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina.

În perioada 1908-1912, o piațetă din Florența (azi, Piazza Isidoro del Lungo) a purtat numele Dora d’Istria. În Albania, au fost emise timbre poștale cu portretul Dorei d’Istria, cu valori de 80 qindarka și de 1,10 leka. În Strasbourg, începând din 2012, o piață din cartierul Neudorf îi poartă numele (Place Dora d’Istria). Primăria din Atena, a denumit „οδός ΔΩΡΑΣ Δ’ΙΣΤΡΙΑ” o stradă din cartierul Kolonaki, la poalele colinei Licabet. În România …

„…Dora d’Istria a voit să facă totul. A tractat [tratat] istoria popoarelor balcanice, dar a tractat și „folclorul” lor; a scris despre situațiunea lor politică, dar a scris și despre situațiunea femeii în Orient și de pretutindeni; s-a ocupat cu plantarea arborilor exotici în Toscana, dar s-a ocupat și cu istoria și critica artistică a picturei și a sculpturei.”

G. I. Ionnescu-Gion, în „Portrete și evocări istorice” (1986)

2 gânduri despre „Destine de poveste: Dora D’Istria

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.