Destine de poveste: Lady Florence Baker

Sau cum a ajuns o sclavă din harem în high-life-ul britanic

Originea

Judecând după nume, Lady Florence Baker provenea din aristocrația britanică. De fapt, s-a născut Florica Maria Sas în 1841, în Aiud. A devenit Lady Florence Baker după ce s-a căsătorit cu exploratorul britanic Sir Samuel White Baker, devenind a doua lui soție.

La vremea nașterii ei, Aiud, localitatea sa natală făcea parte din multiculturalul imperiu austriac, așa că nu e de mirare că a fost cunoscută și cu numele de Barbara Sass, Marbara Maria Sass, Sass Flora sau Maria Freiin von Sass. Nu se cunosc originile familiei sale – secuiești, săsești sau românești – dar se știe că a rămas orfană la 7 ani, după ce părinții ei și-au pierdut viața în Revoluția de la 1848.

Sclavă în harem

Mai târziu, a ajuns într-o tabără de refugiați din Vidin, de unde a fost răpită pentru a fi dusă într-un harem, unde a petrecut câțiva ani, fiind bine tratată și având parte de educație, așa încât nici nu realiza că era, de fapt, o sclavă. Asta până în ziua în care stăpânul haremului a vândut-o în piața de robi din Vidin, în 1859. Apropo, de ce nu se vorbește și despre sclavii albi, ci doar despre cei cu altă culoare a pielii? Dacă tot vrem să fim corecți politic.

Frumusețea fetei cu ochi albaștri n-a trecut neobservată în piața din Vidin. Au licitat pentru ea Pașa din Vidin și un tânăr și înstărit aventurier englez, Samuel Baker. Pașa a câștigat licitația, dar Baker l-a mituit pe eunucul care se ocupa de fată, a răpit-o și a fugit cu ea la București. Din acea zi, cei doi au fost nedespărțiți.

Florence Barbara Maria Finnian

Samuel Baker s-a angajat la o companie engleză, Danube and Black Sea Railway, care construia calea ferată Cernavodă-Constanța. Consulul britanic din Constanța, la solicitarea lui Sam, i-a eliberat fetei – care, evident, nu avea niciun fel de act – un pașaport britanic pe numele Florence Barbara Maria Finnian.

Odată obținut pașaportul, cei doi îndrăgostiți s-au îmbarcat spre Marea Britanie.

În Africa

Plictisit de activitatea sa comercială, Samuel Baker a decis să facă o expediție în Africa, să exploreze Nilul, și s-o ia pe Florence cu el, gândindu-se că îi va fi utilă deoarece, la 18 ani, Florence vorbea patru limbi: româna, maghiara, germana și turca iar, mai târziu, a învățat engleza, araba și kiswahili. N-a trecut mult și Samuel s-a îndrăgostit până peste cap de Florence.

În 1861, Florence Finnian l-a însoțit pe Samuel Baker în expediția sa în căutarea izvoarelor Nilului, necunoscute la vremea respectivă. Împreună au descoperit lacul Albert (denumit după prințul consort al reginei Victoria) și regiunea împrejmuitoare a Africii Ecuatoriale.

Deși călătoria se anunța dificilă, chiar periculoasă, până la urmă, s-a transformat într-o frumoasă poveste de dragoste. Samuel a încercat s-o convingă pe Florence să nu-l însoțească în expediția spre izvoarele Nilului, dar ea a refuzat să se despartă de el.

Samuel și Florence au navigat în susul Nilului timp de 26 de zile, apoi au traversat deșertul nubian călare pe cămile. După treisprezece zile au ajuns la o așezare berberă, unde Florence s-a dovedit foarte utilă ca traducătoare. Berberii îi plăceau pe cei doi, pe Samuel pentru statura sa impunătoare și pe Florence pentru frumusețea ei.

După ce au ajuns în zona câmpiilor inundabile Sudd, Florence s-a îmbolnăvit din nou, iar febra a cedat doar după ce s-a tratat cu chinină. Și-au continuat călătoria, pe Nilul Albastru, până când au ajuns la Sofi (în Etiopia), unde și-au instalat tabăra, în așteptarea sezonului poloios. Își petreceau timpul odihnindu-se și făcând dragoste. Totul s-a terminat când Florence s-a îmbolnăvit din nou. de febră gastrică și furuncul, de data aceasta. Noroc că Samuel știa ce remediu să folosească, unul neobișnuit: praf de pușcă și sulf.

În timpul expediției, au avut parte de tot felul de peripeții. De la revolte în rândul membrilor expediției până la situația în care un vânător de sclavi a cerut-o pe Florence ca să lase convoiul să treacă, nimic nu i-a oprit pe Samuel și pe Florence. Cei doi își trăgeau puterea unul de la celălalt, iar spiritul lor aventuros îi îndemna să nu se dea bătuți. Florence purta pantaloni și călărea ca un bărbat și părea că nu se teme de nimic. Nu și-a pierdut, însă, nimic din feminitate, iar femeile arabe pe care le întâlnea în cale îi admirau părul lung și blond.

Ajunși pe malurile lacului Albert, Florence era atât de bolnavă, încât se credea că va muri. Samuel a vegheat-o timp de șapte zile, fără să închidă un ochi. După ce Florence și-a revenit, cei doi s-au întors la Khatoum, având parte de o călătorie infernală, la capătul căreia nu le venea să creadă că au reușit să se întoarcă de la izvoarele Nilului.

Samuel s-a convins că nu era un vis, doar privind la Florence:

„Nu era un vis. Un martor stătea în fața mea – un chip încă tânăr, dar bronzat ca al unui arab cu ani de expunere la un soare arzător, slăbit, uzat de trudă și de boală și umbrit de griji, dar acum fericit, tovarășa devotată a pelerinajului meu, căruia îi datoram succesul, dar și viața – soția mea.”

În urma expediției, Samuel Baker a fost înnobilat, devenind Sir Samuel White Baker. Descrierile lui despre viața nomazilor i-au adus nu doar multe aprecieri, ci și calitatea de membru al Royal Geography Society.

Lady Florence Baker. Sursa foto: Wikipedia

Lady Florence Baker

În 1865, cei doi s-au căsătorit, iar Florence a devenit Lady Baker. Ea avea cunoștințe care îi erau indispensabile lui Samuel în expedițiile sale. Ea vorbea araba și kiswahili, știa cum se tratează bolile tropicale, cunoștea mentalitățile specifice culturilor otomane și musulmane. În plus, era diplomată și îi trata pe toți oamenii la fel, indiferent de rasă, limbă, religie sau statut social.

În 1869, hedivul turco-egiptean i-a cerut lui Baker să organizeze o nouă expediție, atât pentru a deschide un nou drum comercial, cât și pentru a pune capăt comerțului arabo-musulman cu sclavi africani.

Și această expediție s-a bucurat de succes, Sir Samuel primind de la turco-egipteni titlu de Pașă (Pasha Baker) și de maior general în armata otomană, cu 1700 de soldați egipteni în subordine. De asemenea, a fost numit de hediv guvernator general al teritoriului ecuatorial.

Cei doi soți s-au întors în Anglia, în 1874, și au cumpărat conacul Sandford Orleight, în Devon, unde și-au stabilit reședința. Scriau cărți și își pregăteau următoarele expediții în Cipru, Japonia și Africa.

Mai greu i-a fost lui Florence să se integreze în high-life-ul britanic, plin de prejudecăți și ultrarasist, unde, ca fostă scalvă în harem nu avea o reputație prea bună. Până la urmă, a reușit să deschidă ușile celor mai sofisticate saloane londoneze, cu excepția celui a reginei Victoria (nemulțumită că cei doi avuseseră relații intime înainte de căsătorie), care a refuzat s-o primească cu toate că Lady Florence, cunoscută pentru grația și generozitate ei, era o perfectă lady din epoca victoriană.

Lady Florence i-a supraviețuit soțului său timp de 20 de ani. La moartea ei, în 1916, The Times scria:

„Lumea n-a băgat de seamă. Știrea morții doamnei Baker a trecut pe locul 2. Pentru că în ziua în care Lady Baker a trecut în neființă, 8 oameni au fost uciși la Verdun. Din păcate, povestea unei foste sclave, care a scăpat din harem și a explorat Africa, a călătorit în lumea largă alături de iubirea ei, a părut un lucru mai puțin important.”

Aventurile celor doi îndrăgostiți au făcut subiectul unei cărți scrise de Pat Shipman, Les amants du Nil.

Poate viața lui Florence Baker va inspira cândva și un scriitor român, cine poate ști?

3 gânduri despre „Destine de poveste: Lady Florence Baker

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.