De ce nu mi-a plăcut Numele trandafirului de Umberto Eco?

Știu că romanul lui Umberto Eco este unul dintre cele mai apreciate de un număr mare de cititori. Eu nu mă număr printre aceștia, ba dimpotrivă, este o carte cu care mi-a venit să dau de toți pereții când am citit-o. Nu e o expresie a mea ci am răspuns unei întrebări de pe o rețea de socializare că Pe aripile vântului de Margaret Mitchell e cartea pe care aș lua-o cu mine pe o insulă pustie, iar Numele trandafirului de Umberto Eco e cartea cu care aș da de toți pereții. Am primit ca răspuns un dispreț suveran. E, asta e, nu putem avea toți aceleași gusturi, nici măcar la cărți.

Numele trandafirului, așa apreciată de public cum se află, mie mi s-a părut o carte foarte greu de citit, chiar plictisitoare. Și o să încerc să explic de ce.

1. Mi s-a pārut o carte incredibil de lungă

Mi s-a extrem de greu să nu abandonez lectura și să parcurg până la capăt cele 500 de pagini – deși când o carte mă plictisește, o abandonez fără regrete – dar, fiind o carte atât de lăudată și promovată ca un mystery (printre genurile mele favorite) am zis că trebuie, la un moment dat, să fie ceva de capul ei. Ei bine, n-a fost să fie. Ghinion, vorba unui clasic în viață.

2. Aveam impresia că am fost înșelată

Credeam – așa am înțeles eu din ce am citit despre roman – că e un mystery medieval, ceea ce mi s-a părut foarte tare. Uite aici prezentare:

„In anul 1327, într-o mănăstire izolată de lume, călugării sunt pe cale de-a fi învinuiți de erezie. Singura lor speranță este ajutorul dat de un faimos franciscan, fratele Guglielmo. Când lucrurile par să se limpezească între zidurile misterioasei abații, călugării încep să moară unul după altul. Ca să descopere asasinul, înțeleptul călugăr, alături de ajutorul său, Adso, se afundă ca un adevărat detectiv în simboluri secrete și manuscrise codificate și aproape își pierde viața pe culoarele labirintice ale mănăstirii.” (elefant.ro)

Când colo, pare că Eco a scris cartea cu unicul scop de a demonstra altora (poate unor academicieni?) că are multe cunoștințe de teologie, de filosofie medievală sau de literatură. Și, intuind, probabil, că nu mulți vor rezista la 500 de pagini de digresiuni pe aceste teme și interminabilelor descrieri ale ușilor, pergamentelor sau bisericilor, a zis că n-ar strica să introducă și un complot.

3. Are un ritm prea lent

Tocmai când lectura devenea interesantă şi îmi capta atenţia, hop! o altă (lungă) descriere de uşi, pergamente sau biserici.

De multe ori, a trebuit să aştept unul sau chiar două capitole ca să revenim la misterul care m-a făcut să citesc cartea.

4. Deznodământ dezamăgitor

Dacă totuşi ai răzbit cu lectura până la final, în speranţa unui deznodământ care să te recompenseze, ei bine, nu vei avea parte de el. Finalul e previzibil cu mult înainte.

5. Cartea pare o odă adresată de Eco propriului Ego

Citind cartea, aveam impresia că, la fiecare pagină, Umberto Eco era într-o competiţie nu ştiu cu cine şi încerca să ne arate cât e el de inteligent şi cât de multe cunoştinţe are. Inclusiv de limba latină, pe care tu, cititorule, ai face bine s-o înveţi dacă vrei să-ţi fie accesibil textul. Ceva de genul: „Uită-te la mine cât sunt de deştept, fraiere-care-habar-n-ai-de-latină!”

Probabil nesigur că i-a convins pe toţi, autorul a simţit nevoia să scrie o postfaţă de vreo 40 de pagini, în care ne explică ce buni sunt, el şi cartea sa.

Ce mă nedumereşte pe mine e numărul mare de 4 şi 5 stele pe care le-a primit romanul din partea cititorilor. Am vreo două explicaţii posibile, dar prefer să le păstrez pentru mine.

Acestea fiind zise, puteţi arunca cu nişte trandafiri cu spini în direcţia mea!

∗ Articolul conține link de marketing afiliat. Dacă achiziționezi cartea din sursa recomandată, tu plătești același preț, iar eu primesc un mic comision, util pentru întreținerea blogului. Fapt pentru care îți foarte mulțumesc!


2 gânduri despre „De ce nu mi-a plăcut Numele trandafirului de Umberto Eco?

  1. Mie mi-a plăcut mult – tocmai fiindcă a fost mai mult decât un mister și mai mult decât un exemplu de viață medievală, și că am aflat multe lucruri interesante din ea. Am citit-o prin anii 1990 și am aflat despre cathari, de exemplu – nicio altă carte până atunci (după a mai fost una) nu se referea la aceștia. De asemenea, fiind pasionată de Italia, mi-a plăcut s-o văd prin ochii tânărului nordic.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Dorina Danila Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.