Stare de teroare de Hillary Rodham Clinton și Louise Penny

La început …

Prima dată când am văzut cartea, nu știam la ce să mă aștept de la ea. Credeam că e mai degrabă una scrisă pentru palmares, să fie la număr (Hillary Clinton este autoarea a încă șapte cărți). În afară de asta, n-aș putea spune că mă dau un vânt după thrillerele politice. Mai ales că, de atâta timp, trăim unul pe viu, cum s-ar zice.

Cu acest nivel al așteptărilor foarte scăzut, aproape de genunchiul broaștei, am început s-o citesc. Și m-am pomenit că nu mai pot s-o las deoparte. Un incredibil carusel al evenimentelor și al personajelor, care te poartă de la Washington D.C., la Frankfurt, apoi în Oman, Teheran, Islamabad, la Moscova și chiar în peșterile din munții Pakistanului, cu o viteză incredibilă, că nici nu apuci să-ți tragi sufletul.

Sinopsis

„În Statele Unite, o nouă administrație tocmai a depus jurământul. Președintele o numește secretar de stat pe cea mai virulentă adversară a sa. Însă, după perioada tulbure de dinainte, lucrurile par să revină pe un făgaș normal…

Până când trei autobuze explodează în trei țări din Europa. Pentru secretarul de stat Ellen Adams, cheia din spatele atentatelor se află la Washington. Ellen și echipa ei intră într-un joc periculos cu fosta administrație americană, cu Iranul, Pakistanul și Rusia în încercarea de a preveni un dezastru inimaginabil pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.” (crimescenepress.ro)

  • Ediție: Cartonată
  • Autori: Hillary Rodham Clinton, Louise Penny
  • An apariție: 2021
  • Editura: CRIME SCENE PRESS
  • Format: 200 x 130 x 28
  • Traducător: George Arion Jr.
  • Nr. pagini: 480
  • Categoria: Cărți thriller

Personajele

Cât despre personaje … multe și interesante. O femeie secretar de stat al SUA, rămasă cu picioarele pe pământ chiar și când zboară cu Air Force Three, fiul ei convertit la islam, un președinte (rival politic al doamnei secretar) abia înscăunat în Biroul Oval, un fost președinte (în care îl recunoști ușor pe Donald Trump) și mulți alții, printre care: șefi de cabinet, generali, miniștri, primi-miniștri, un sultan, președintele Rusiei. Dintre toți, preferata mea a fost Betsy Jameson, fostă profesoară și prietena de-o viață a secretarului de stat.

În concluzie …

Evaluare: 5 din 5.

Experiența pe care a avut-o Hillary Clinton, atât la Casa Albă, cât și la Departamentul de Stat, i-a permis să aducă un plus de valoare, acestui roman. Nu vom ști (probabil) niciodată cât e realitate și cât e ficțiune în această carte, dar, hai să recunoaștem că ne place să tragem cu ochiul uneori în spatele ușilor închise, mai ales când e vorba de case mari – la propriu și la figurat.

Indiferent că vă place Hillary Clinton sau nu – sau chiar dacă n-ați auzit de ea 🙂 – vă recomand să citiți Stare de teroare, un roman care cred că o să vă placă.

Apropo de Hillary Clinton, o recomandare pentru editură, de la profesorul de marketing (nu m-am putut abține, ce să fac?): tipăriți titlul cărții cu caractere mai mari decât numele autorului, chiar dacă este unul foarte cunoscut. Poate mai ales atunci, fiindcă ar putea induce în eroare cititorii. Tot plimbând cartea după mine, mi-am dat seama că mulți o percep ca pe o carte despre Hillary Clinton (ba chiar am fost întrebată de ce o citesc :)).

2 gânduri despre „Stare de teroare de Hillary Rodham Clinton și Louise Penny

Lasă un răspuns la Dorina Danila Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.