Asta e o întrebare pe care mulţi elevi și-o pun în zilele noastre (din păcate, nu doar elevii ci și părinții lor) și ajung singuri la concluzia că nu le folosește la nimic. Eu zic că se înșeală amarnic și o să aduc și două argumente în favoarea matematicii. Și n-o să spun că trebuie s-o înveți ca să-ți poți număra banii, cum ironic argumentează unii.

1. Trebuie să înveți fracțiile, ca să nu crezi că 1/3 e mai mic decât 1/4, așa cum au crezut consumatorii americani prin anii ’80, când, deși le plăcea un anumit tip de burger, preferau să cumpere de la concurență, doar pentru că nu credeau că merită să plătești pentru 1/3 de unitate de greutate (livră, în cazul lor), când poți cumpăra, la același preț, un burger 1/4 de unitate de greutate. Sigur, dacă firma cu pricina ar fi făcut o cercetare de marketing serioasă, ar fi știut despre clienții lor că valorizează mai mult prețul decât calitatea, dar asta e altă poveste, pentru lecțiile de marketing, nu pentru cele de matematică.

2. Trebuie să înveți geometrie, pentru că e posibil să ajungi designer de ambalaje la L’Oreal, de exemplu, și nu vrei să creezi ambalaje de tip Hopa-Mitică (cade-n bot și se ridică :)), care nu sunt capabile să stea în picioare, având baza mai îngustă decât trunchiul, așa cum sut cele de acum.
Deci, dragă elevule, pune mâna pe cartea de mate, că n-o să-ți pară rău! Viitorul îți va fi recunoscător!