Cu furculița literară prin lume – Postul Paștelui la curtea lui Henric al VIII-lea

Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.

Furculița literară a făcut o călătorie în timp, până în secolul al XVI-lea, la curtea lui Henric al VIII-lea, unde, împreună cu Anne de Cleves, a patra soție a regelui, a luat cina în sala mare a palatul regal. Regina a avut ocazia să descopere că englezii aveau „o conștiință îngăduitoare” când venea vorba de mâncarea din postul Paștelui, când nu se mânca deloc carne roșie, dar se consuma, în schimb, din plin, pui și pește.


Moștenirea Boleyn de Philippa Gregory

„Spre surprinderea mea, ni se servește pui, în plăcinte și tocane, fript cu ierburi aromate care te fac să-ți lase gura apă, scos de pe oase, căci pe perioada nu este considerat carne. Regele a decretat că în postul Paștelui puiul este echivalent cu peștele. Mai există tot felul de păsări de vânat (nici acestea nefiind carne, potrivit lui Dumnezeu și regelui), minunat prezentate, împănate unele cu altele pentru aromă și frăgezime. Există feluri consistente cu ouă (care nu sunt carne) și există într-adevăr pește: păstrăv din iazuri și preparate miunate din pește prins pe Tamisa și din pește de mare adus de pescarii care ies cu bărcile departe în larg ca să hrănească această curte lacomă. Mai sunt plăcinte cu raci de apă dulce și plăcinte cu sardele și cu heringi, ale căror capete mici și gustoase ies la iveală din aluatul gros de patiserie. De asemenea, există feluri de mâncare minunate din legume de primăvară, rareori servite la curte, și mă bucur să le am pe farfurie în această perioadă.”

Anne de Cleves
Credit foto: saveur.com

Din tot meniul acesta bogat, mi-a atras atenția plăcinta cu pește, ale căror capete ieșeau la iveală din aluatul gros de patiserie. Eram sigură că e doar imaginația autoarei. Dar nu, plăcinta cu capete de pește ițite din aluat chiar există și, dacă vă tentează s-o preparați, găsiți rețeta aici.

Te-ar putea interesa și: Cu furculița literară prin lume – Anglia în vremea dinastiei Tudor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.