ANNE BOLEYN: povestea ei spusă de Philippa Gregory și Hilary Mantel

Pe Philippa Gregory o citesc demult, am în bibliotecă toate cărțile care s-au tradus la noi plus una în limba engleză, iar cu Hilary Mantel am făcut cunoștință recent, datorită unui club de carte online, la care unul dintre titlurile propuse era ultimul volum dintr-o trilogie dedicată lui Thomas Cromwell.

Ce le aseamănă pe cele două scriitoare britanice? Un talent deosebit la scris și pasiunea pentru ficțiunea istorică, în general, și pentru Casa Tudor, în special.

Personajul care le-a atras atenția este unul dintre cele mai ofertante surse de inspirație din Casa Tudor, Anne Boleyn, cea de-a doua soție a regelui Henric al VIII-lea și mama reginei Elisabeta I.

Ce le deosebește? Stilul de a scrie, ușor și cursiv la Philippa Gregory, adresat unui cititor fără prea mari cunoștințe în domeniu, și ceva mai sofisticat, pentru un cititor avizat, la Hilary Mantel. Asta face ca romanele lui Mantel să fie mai dificil de parcurs, uneori necesită recitirea unor fragmente, ca să-ți dai seama ce a vrut să spună, de fapt.

Poveștile

Philippa Gregory a dedicat Casei Tudor o serie de romane, printre care Surorile Boleyn (o poveste continuată în Moștenirea Boleyn), iar Hilary Mantel s-a oprit asupra poveștii Annei Boleyn în cartea sa O regină pe eșafod, al doilea roman din trilogia începută cu Wolf Hall.

Perspectiva

Deși intriga este centrată în ambele romane pe Anne Boleyn, pe mărirea și decăderea ei, ea nu este personajul principal în niciunul dintre cele două romane. În Surorile Boleyn, povestea este narată la persoana întâia de Mary Boleyn, sora Annei, iar în O regină pe eșafod, la persoana a treia, dar avându-l ac personaj principal pe Thomas Cromwell. Ce mi s-a părut interesant e că nici Mary Boleyn în O regină pe eșafod, nici Thomas Cromwell în Surorile Boleyn (este pomenit în trecere abia la pagina 356), nu au un rol prea important, deși dacă am judeca după romanele al căror protagoniști sunt, am crede că povestea Annei Boleyn n-ar exista în absența fiecăruia dintre ei. Acesta este unul dintre lucrurile care m-au atras să citesc aceste romane, nu desfășurarea acțiunii, pe care o știam prea bine, ci perspectiva din care sunt privite lucrurile. Și stilul de scriere.

Stilul narativ

Hilary Mantel folosește persoana a treia, lucru care îi permite să insereze în roman numeroase aspecte istorice și informații privind contextul în care au loc intrigile de la curtea lui Henric al VIII-lea. Informațiile se adresează unui cititor avizat, care cunoaște contextul istoric. La fel se întâmplă și cu numărul mare de personaje, despre care autoarea nu ne spune prea multe (lucru menit să producă uneori confuzie), plecând, probabil, de la ipoteza că cititorul cunoște destul de bine epoca și întâmplările vremii. Faptul că folosește persoana a treia și timpul prezent, neobișnuit pentru ficțiunea istorică, i-a permis autoarei să adauge un plus de dramatism și suspans. Apropo de persoana a treia, Mantel alege să folosească de (prea) multe ori apelativul „el”, când se referă la Cromwell, fapt care îngreunează puțin lectura, fiindcă te întrebi la cine se referă autoarea, fiind mai mulți „el” prin preajmă.

Philippa Gregory, pe de altă parte, folosește timpul trecut, scrie mai cursiv, fără prea multe detalii istorice și fără personaje inutile din punct de vedere al poveștii.

Henric al VIII-lea Anne Boleyn
Henric al VIII-lea și Anne Boleyn. Sursa foto: wikipedia.ro

Personajele

Thomas Cromwell (1485-1540) a fost consilier principal (1532–1540) al regelui Henry VIII; a fost responsabil de instituirea Reformei în Anglia, de dizolvarea mănăstirilor și de consolidarea administrației regale. A sprijinit-o pe Anne Boleyn în ambiția ei de a deveni regină, dar a avut, de asemenea, un rol important în condamnarea și executarea ei. A fost el însuși, în cele din urmă, arestat pentru erezie și trădare și executat.

Anne Boleyn (1507-1536) a fost cea de-a doua soție a lui Henric al VIII-lea, cu care acesta s-a căsătorit din dorința de a avea un moștenitor de sex masculin, pe care prima sa soție, Caterina de Aragon, nu reușise să i-l dăruiască în cei peste 20 de ani de căsnicie. A durat mult până când Henric a reușit să scape de prințesa spaniolă, timp în care Anne folosea toate tertipurile ca să mențină trează dorința regelui, fără a i se dărui. Îndeletnicire care o obosea adesea teribil pe Anne. A reușit, în cele din urmă, să devină regină, nu pentru mult timp, însă, fiindcă a fost acuzată de adulter, trădare și chiar incest, și decapitată, în Turnul Londrei.

Din când în când întorcea neliniștită capul pe pernă – acea fermecătoare întoarcere a capului care îi ieșea atât de bine – și râdea, un hohot gutural înspăimântător, venit din partea unei femei atât de hotărâte să reușească, încât până și-n cele mai profunde vise încerca să însuflețească o sărbătoare.

Mary Boleyn despre Anne, în Surorile Boleyn de Philippa Gregory

Deși Anne Boleyn este regina de pe eșafod, în romanul lui Hilary Mantel pare un personaj mai degrabă sugerat, aproape fantomatic, până la final, la scena execuției, când are, în sfârșit, o apariție mai consistentă.

În Surorile Boleyn, în schimb, Anne este un personaj bine construit, prezent pe tot parcursul acțiunii, o femeie ambițioasă, decisă să obțină ce vrea, chiar dacă asta ar însemna să înlăture din drumul ei pe orice îi stă în cale, fie ei și membrii familiei sale.

Mary Boleyn (1499-1543) a fost sora mai mare a reginei Anne, Mary fiind ea însăși, înaintea lui Anne, amanta regelui Henric al VIII-lea, cu care se pare că a avut doi copii, un băiat și o fată. A fost căsătorită de două ori, prima dată cu William Carey, iar, după moartea acestuia, cu William Stafford, un soldat sub condiția familiei din care provenea Mary. Această căsătorie i-a adus mânia regelui și a lui Anne și îndepărtarea de la curte.

Henric al VIII-lea (1491-1547), a fost rege al Angliei din 1509, până la moartea sa. Deși era cel de-al doilea fiu a lui Henry al VII-lea, a devenit moștenitor în 1502, fratele său mai mare, Arthur, prinț de Wales, a decedat. Henric al VIII-lea a rămas cunoscut mai ales pentru cele șase soții ale sale, Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr, și pentru fiica sa, regina Elisabeta I.

George Boleyn este unul dintre personajele secundare care apare – și are un rol important – atât în romanul lui Hilary Mantel cât și în cel al Philippei Gregory. Este fratele celor două fete Boleyn – pe care le alinta Annamaria și Marianne -, surori cu care are o relație năbădăioasă, suspectată a fi devenit, la un moment dat, chiar incestuoasă.

Care dintre cele două romane mi-a plăcut mai plăcut mai mult?

Greu de spus, deoarece, deși au practic același subiect (Anne Boleyn și tragica ei poveste), sunt povești diferite și fiecare mi-a plăcut în felul ei. Totuși, cred că o prefer pe Phillipa Gregory, pentru că are un stil mai accesibil, lectura curge mai ușor. Din punct de vedere al scriiturii, fiindcă fizic e o carte care îți solicită articulațiile mâinii, cu greutatea ei și mai ales cu legătura (nu știu care e termenul tehnic) mult prea puternică. La o ediție viitoare, poate n-ar fi rău ca Polirom să ia modelul de la Humanitas, editură ale cărei cărți sunt infinit mai prietenoase cu cititorul.

∗ Articolul conține link de marketing afiliat. Dacă achiziționezi cartea din sursa recomandată, tu plătești același preț, iar eu primesc un mic comision, util pentru întreținerea blogului. Fapt pentru care îți foarte mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.