13 la cină de Agatha Christie – recenzie

Despre autoare:

Agatha Mary Clarissa, lady Mallowan, născută Miller, mai cunoscută ca Agatha Christie (1890 – 1976) a fost o scriitoare britanică de romane, povestiri și piese de teatru polițiste. Sub pseudonimul Mary Westmacott a scris și câteva romane de dragoste, mai puțin cunoscute și, după părerea mea, mai puțin reușite. Este unul dintre cei mai importanți autori de literatură polițistă și cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. A publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi, fiind autorul tradus în cele mai multe limbi.

Despre carte:

13 la cină este un alt titlu al romanului mult mai cunoscut ca Lordul Edgware moare, un titlu mult mai potrivit, așa după cum se apreciază, la un moment dat, chiar în carte. Romanul a apărut prima dată în SUA, în foileton, în The American Magazine, în perioada martie-august 1933, sub numele 13 la cină. În septembrie 1933, a apărut în Marea Britanie, cu titlul Lordul Edgware moare.

Scurtă prezentare a cărții

„Poirot a fost de față când Jane s-a lăudat că are un plan prin care să scape de soțul de care se înstrăinase. Acum monstruosul bărbat este mort. Și totuși, micuțul detectiv nu poate să nu simtă că este dus de nas. La urma urmelor, cum ar fi putut Jane să-l înjunghie pe lordul Edgware în biblioteca lui exact în același moment în care se afla la cină cu niște prieteni? Și care i-ar fi motivul, acum că aristocratul a fost în cele din urmă de acord să-i acorde divorțul? Iată un alt caz care va pune la încercare toate abilitățile de fin detectiv ale lui Poirot.” (elefant.ro)

Este un roman tipic „cine a comis crima?” (crimele, de fapt, fiindcă sunt trei crime, până la urmă). Naratorul este prietenul lui Poirot, Arthur Hastings, care îl asistă pe acesta pe parcursul investigației. O investigație mentală, mai degrabă, fiindcă Poirot se deplasează foarte puțin, dar gândește mult. Uneori, gândurile îl duc pe piste greșite, fapt care îl cam enervează pe micul detectiv. Fiindcă are totuși nevoi și de informații „calde”, de pe teren, îl folosește pentru adunarea lor pe inspectorul de poliție Japp, un tip nu prea inteligent, dar plin de sine.

Personajele

Galeria de personaje este bogată și eterogenă, aspect care face povestea cu atât mai interesantă. Actori și actrițe, un lord și o lady, personaje din înalta societate londoneză, un duce și mama lui, nimeni nu e scutit de a fi suspectat de crimă. Plus Poirot și Hastings, dar și inspectorul Japp.

Totul începe cu uciderea lui George Alfred St Vincent Marsh, al patrulea baron Edgware, iar prima suspectă este chiar soția lui, o celebră actriță, care dorea să divorețeze ca să se poată mărita cu ducele de Merton. Și despre care chiar prietenul ei, actorul Bryan Martin crede că ar fi capabilă de crimă.

„Presupun că am văzut-o în diverse situații și o cunosc foarte bine. O cred în stare să omoare pe cineva, și asta cu mare ușurință.”

Bryan Martin despre Jane Wilkinson, Lady Edgware

Întrebări și răspunsuri

Pentru că am citit cartea ca urmare a provocării Reading Christie 2021, de pe site-ul agathachristie.com, o să răspund și eu la întrebările lansate în cadrul celor două sesiuni ale clubului de lectură de pe pagina de Facebook Agatha Christie.

  1. În acest roman, avem parte din plin de inspectorul Japp. Îți place personajul? N-aș putea spune că se numără printre personajele mele preferate, adesea mi se pare că e prea ridicol și mereu cu un pas în urma evenimentelor pentru un inspector de poliție.
  2. Ce părere ai despre căpitanul Hastings, așa cum apare el în acest roman? Îl admir pentru toleranța cu care îl tratează pe Poirot, care e adesea de-a dreptul răutăcios cu prietenul său. Cred că Hastings reprezintă perfect zicala „prietenul la nevoie se cunoaște”. Cu toții am avea nevoie de prieteni la fel de loiali precum căpitanul Hastings.
  3. Este o poveste destul de brutală, cu nu mai puțin de trei crime. Ți s-a părut sinistră? Nu, niciodată cărțile Agathei Christie nu mi se par sinistre, cu excepția romanului Noapte nesfârșită.
  4. Pe cine ai suspectat că ar fi comis crimele? Pe căpitanul Ronald Marsh, nepotul lordului Edgware și moștenitorul acestuia, un persoanj cu un comportament ciudat de la început până la sfârșit.
  5. Cum ai descrie cartea în trei cuvinte? Poirot, egocentrism, prietenie.
  6. Ce părere ai despre echipa Poirot-Hastings în acest roman? Ca de obicei, o echipă foarte simpatică, se completează reciproc, iar dialogurile dintre ei au fost adesea amuzante. Punctele lor de vedere sunt uneori diferite, așa încât cititorul se poate regăsi fie în unul, fie în altul. Eu mă văd, mai degrabă, ca un Hastings, în niciun caz ca un Poirot.
  7. Ți-a plăcut varietatea locurilor luxoase din Londra în care te-au plimbat personajele? Da, cred că asta a adăugat un plus de glamour cărții. În plus, e o modalitate grozavă să te plimbi prin Londra, fără să te ridici de pe canapea.
  8. Ce părere ai despre revelațiile de la final? Un final demn de Agatha Christie, până la urmă. Cât despre expeditorul scrisorii respective, să sperăm că sunt doar sentimentele unui personaj de ficțiune și că, în realitate, nu pot exista oameni atât de lipsiți de inimă.
  9. Ce ți-a plăcut cel mai mult la această carte? Simplu, Hercule Poirot.

Un fel de concluzie

13 la cină este un roman în care Agatha Christie ne dă întreaga dovadă a măiestrie sale scriitoricești, cu o intrigă alertă, cu răsturnări de situație și cu personaje interesante. O carte interesantă, de la început până la sfârșit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.