Elefanții nu uită niciodată de Agatha Christie

Despre autoare:

Agatha Mary Clarissa, lady Mallowan, născută Miller, mai cunoscută ca Agatha Christie (1890 – 1976) a fost o scriitoare britanică de romane, povestiri și piese de teatru polițiste. Sub pseudonimul Mary Westmacott a scris și câteva romane de dragoste, mai puțin cunoscute și, după părerea mea, mai puțin reușite. Este unul dintre cei mai importanți autori de literatură polițistă și cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. A publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi, fiind autorul tradus în cele mai multe limbi.

Despre carte:

Elefanţii nu uită niciodată este una dintre ultimele cărţi scrise de Agatha Christie – romanul a apărut în 1972, iar scriitoarea a murit în 1976 – aşa că ai zice că, având în vedere îndelungata experienţă, e una dintre capodoperele ei. Dar, n-a fost să fie. E o carte bună, fără îndoială, dar a scris altele cu mult mai bune.

Deși face parte din seria dedicată detectivului belgian, e o doză mică de Poirot în acest roman, mult mai mică decât mi-ar fi plăcut mie. Personajul principal e scriitoarea Ariadne Oliver, care îl solicită pe prietenul ei, Hercule Poirot, să o ajute să dezlege misterul unei presupuse duble sinucideri, petrecute cu mulți ani în urmă. Prietenul la nevoie se cunoaște, așa că micul (de statură) detectiv încearcă să-și dea seama ce s-a întâmplat de fapt în familia Ravesncroft, dar cea care investighează activ situația e Ariadne Oliver.

De unde au apărut elefanții cu memorie bună într-o ficțiune cu crime?

„Elefanții nu uită niciodată, zise doamna Oliver, dar noi suntem oameni și, din fericire, oamenii pot uita.”

Pornind de la ideea care a dat titlul romanului, aceea că elefanții nu uită niciodată (nu degeaba e vorba „memorie de elefant”), doamna Oliver încearcă să-i facă pe oamenii care au trăit în preajma celor doi soți presupus sinucigași, să-și amintească detalii care ar putea duce la dezlegarea misterului.

Operațiunea „Elefanții” se dovedește una de succes, așa încât, Poirot pune cap la cap informațiile culese de Ariadne Oliver, dar și personal, dintr-o deplasare a sa în Elveția, și, la final, aflăm ce a fost de fapt: dublă sinucidere, dublă crimă sau o crimă și o sinucidere?

Evaluarea mea

Evaluare: 4 din 5

Mi-a plăcut această vânătoare de „elefanți”, deși, spre deosebire de alte romane ale Agathei Christie, de pe la jumătate încolo, am început să intuiesc cam despre ce e vorba, nu de alta, dar autoarea a lăsat să-i scape destul de multe indicii. Probabil că nici nu se putea altfel, fiindcă nu mai înțelegeam nimic.

Cel mai mult mi-a plăcut relația dintre cei doi prieteni, Ariadne și Hercule și, mai ales, dialogurile de multe ori amuzante ale acestora.

„- Elefanții nu uită niciodată, reluă doamna Oliver … Acesta-i esențialul, înțelegeți? Elefanții își aduc aminte. Nu-mi rămâne de făcut decât să iau legătura cu niște elefanți.

– Nu sunt sigur că înțeleg ce vreți să spuneți, ripostă slab Hercule Poirot. Pe cine catalogați drept elefanți? Sună ca și cum ați dori să cereți informații la grădina zoologică.”

Asocieri:

  • o culoare – ar fi galben, culoarea pericolului
  • un cuvânt – iubire
  • un animal – elefant
  • o floare – un trandafir cu spini
  • o băutură – kirsch, băutura preferată a Ariadnei Oliver.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.