Cărtureşti Arad sau arta de a-ţi bate joc de client

Cărturești Arad

Cred că am o figură de tzepară, dacă ar fi să mă iau după doamnele de la Cărtureşti Arad. Deşi m-am uitat atent în oglindă şi mi se pare că aduc mai degrabă cu o fraieră, care tot insistă să-şi cheltuie banii pe piaţa de carte din România.

Am comandat alaltăieri pe Cărtureşti onlain două cărţi. Le-am şi plătit, căci singura modalitate de plată era banii jos, ochii la uşă. Chiar aşa, oare de unde vine expresia asta?

Dar, să nu divaghez. La livrare, au fost mai generoşi (săru’ mâna, boierule!) şi am putut să aleg curier sau ridicare din librărie. Zic să aleg librăria, nu de alta, dar mai văd şi eu mall-ul pe dinăuntru, plus mai fac economie de conversaţii interminabile cu curierul.

Finalizez comanda şi citesc că se livrează în 24 februarie.

Azi, 24 trecute fix, mă înfiinţez la locul faptei şi le spun celor 3 doamne de la casă ce vreau. Codul de securitate? Poftim? Care e codul de securitate primit pe mail? N-am niciun mail, zic. Cum vă numiţi? Ii spun, verifică şi scoate triumfătoare coletul. Yeeeyyy! mă bucur în gând şi scot buletinul. Da, ăsta e, dar nu vi-l dau fără codul vieţii. Scot telefonul, intru pe mail, nimic. Zice, pe un ton superior: Aţi dat rifreş? Dat, săru-mâna. Să văd! Ii arăt, nu că ae fi treaba ei să-şi bage nasul în mailul meu. Dar în spem v-aţi uitat? Mă uit, ce să fac? Nimic. E, ghinion, veniţi când aveţi codul să fiu sigură că sunteţi dvs. I-am spus valoarea, conţinutul coletului, degeaba. Neclintită ca o stâncă. Şi dacă veneam de la Dracu’ cu crăci (pardon my French) la oraş, ca o floricică, să ridic coletul? Ei, mai veneam o dată, ce-are?

Oare care e posibilitatea să vină cineva de pe stradă, cu actul de identitate la purtător, ştiind valoarea şi conţinutul coletului, şi să se dea drept mine? Care? Pentru un colet de doi lei şi cinşpe bani? Cu capul ăla chiar nu mai gândim. Important e că mi-au luat banii. Restul nu e treaba lor.

Și apropo de Cărturești Arad, poate iau niște lecții de bune-practici de la colegii din Timișoara, nu de alta, dar e o diferență foarte mare de … dialog comercial.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.