Caragiale şi social-media

Azi, de ziua în care se presupune că s-a născut Caragiale – mai e şi varianta 13 februarie – am recitit câteva Momente şi schiţe, bun prilej pentru un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi fost dacă existau rețelele de socializare pe vremea lui Caragiale? Oare ce-ar fi scris el pe Facebook? Și cum ar fi fost primite postările lui? Ar fi fost un influencer de succes?

Caragiale-social-media

Cu întrebările astea în gând, să răsfoim puțin scrierile lui Caragiale și să încercăm să le răspundem.

Dacă ar fi fost cumva într-unul dintre numeroasele grupuri de mămici, cred că ar fi avut mare succes cu o postare de genul:

„Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’ mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă în Bcuurești de 10 mai.”

Sigur, azi l-ar duce pe Goe în Maldive, ca să-l motiveze, dar mai importă locul?

O discuție lingvistică – foarte la modă și atunci, ca și azi – ar fi arătat cam așa:

„— Vezi ce bine-i şade lui, zice mam’ mare, cu costumul de marinel?”

ar scrie mam’ mare afișând mândră o poză cu Goe.

Iar comentariile utilizatorilor n-ar întârzia, desigur, să apară.

„— Mamiţo, nu ţi-am spus că nu se zice marinel?

 — Da’ cum?

 — Marinal…

 — Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, când a ieşit întâi moda asta la copii – marinel.

 — Vezi, că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel…

 — Da’ cum, procopsitule? întreabă tanti Miţa cu un zâmbet simpatic.

 — Mariner…

 — Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta! zice mam’ mare, şi iar sărută pe nepoţel şi iar îi potriveşte pălăria de mariner. „

(D-l Goe)

Dacă era jurnalist – publicist, cum li se zicea atunci – cu siguranță, Caragiale și-ar fi pus talentul în slujba unor campanii importante de presă. Dirijate după cum bătea vântul intereselor.

„— Amice, zic eu, înţeleg, decât ce vrei să-ţi spun ca publicist alta decât că putem duce o campanie pentru ca statul să se gândească-n sfârşit…

— S-o duceţi, domnule! şi mai ales d-ta ai aci o datorie de conştiinţă, în calitate de publicist şi de vechi sufler, care-nţelegi durerea şi porţi o spadă nobilă, care este pana d-tale… Şi aici s-o bateţi dv. mereu: statul trebuie să se gândească. „

(Inițiativa …)

Dacă se întâmpla să fie profesor, cred că s-ar fi arătat obosit de mersul școlii:

„— Fac prinsoare pe ce vrei că şi tu ai venit să mă rogi pentru vreun măgar, pentru vreun leneş, pentru vreun ticălos… Măi! … mai am doi ani până să ies la pensie… douăzeci o să mi se pară… Uf! să mă văz odată scăpat de canonul ăsta, care a ajuns de la o vreme nesuferit…”

Unii ar fi fost de acord:

„— Fireşte, nu zic; trebuie să ne hotărâm odată, mai ales când e vorba de şcoală, de la care depinde viitorul naţiunii noastre, noi românii, să încetăm, mă-nţelegi… „

Alții:

„„Amice Pricupescule, Mâine încep la voi examenele. În interesul tău îţi atrag atenţia încă o dată, nu fi sever cu băiatul persoanei cunoscute. Ar fi o prostie din partea ta să faci exces de zel, când ştii bine că, şi fără să vrei tu, băiatul tot va trece. Pentru ce tu, un dăscălaş, numai ca să te faci grozav, să indispui pe nişte oameni cu atâta influenţă? Nu e mai bine să ţi-i faci binevoitori?”

(Dascăl prost)

Caragiale n-ar fi fost român dacă n-ar fi avut păreri ferme și în ce privește politica și, mai ales, dacă n-ar fi simțit nevoia să le împărtășească altora. Care, uneori, le tratau ca pe niște baliverne.

„— Dar, s-a întâmplat şi liberalii să se hotărască atunci să strige, ca să auză ţara, că vor ciocoii să o vânză la americani… Şi când au văzut ciocoii că nu merge, s-au închinat cu plecăciune americanului, şi americanul a-nţeles cum devine politica, şi-a luat geamantanele şi a plecat.

— Care va să zică am rămas cu buzele umflate.

— Ba nu, fiindcă au căzut ciocoii şi au venit liberalii, şi acuma…

— Ce?

— Acuma, zice că vine neamţul…

— Apoi, neamţul dă cât da americanul?

— Dacă n-o da tocmai atâta, tot o să dea ceva…

— Apoi are de unde?

— Are; şi dacă n-o avea destul, o să ia acuma el tovarăş pe americanul la parte…”

(Politică înaltă)

Până la urmă, e doar un exercițiu de imaginație, fiindcă social-media de azi și Caragiale sunt incompatibili. Pentru că personajele lui habar n-aveau de corectitudinea politică. Pedagogul de școală nouă vorbea nepoliticos cu elevii iar bărbații care căutau niște lozuri pierdute se adresau nepotrivit unor doamne de altă etnie (cine mai stă să vadă că doamnele i-au luat la bătaie?). Ca să nu mai vorbim că nu iubea deloc animalele, dovadă că și-a pus un personaj să-l arunce pe Bubico pe geamul trenului, traumatizând astfel copiii mici. Fapt care mă duce la o altă întrebare: este Caragiale un autor pentru copii?

Aștept opiniile voastre, unde altundeva decât pe social-media? Sau aici, pe blog, în secțiunea de comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.