ZAIRA de Cătălin Dorian Florescu – o mostră bună de literatură română scrisă (din păcate pentru literatura română) în altă limbă

Zaira

Un fel de introducere: Literatura română contemporană este (mult) mai săracă cu Eugen Ovidiu Chirovici și Cătălin Dorian Florescu, care scriu (din păcate pentru noi, românii) în altă limbă decât cea a țării în care s-au născut. Tot din păcate, manualele de limbă română din viitor, mai mult sau mai puțin apropiat, au ratat șansa să-i aibă pe cei doi între filele lor.

Acestea fiind zise, să facem cunoștință cu autorul Zairei, o minunăție de carte.

Pe scurt, despre autor

Cătălin Dorian Florescu (n.1967, Timișoara) a făcut prima călătorie în Italia și America, la vârsta de 9 ani. In 1982, a plecat, împreună cu părinții, în Elveția, unde s-au stabilit în Zürich. A primit cetățenie elvețiană, a studiat psihologia și psihopatologia la Universitatea din Zürich. Între 1995 și 2001 a lucrat ca psihoterapeut într-un centru de reabilitare a narcomanilor, iar din 2001 este scriitor liber-profesionist.

A publicat în Elveția și în Germania și a primit mai multe premii literare.

Prezentarea cărții

„In noul său roman, Cătălin Dorian Florescu povestește viața Zairei, o foarte prețuită păpușăreasă în România anilor ’60, din preajma celui de-al Doilea Război Mondial și până în vremurile noastre. Este o fascinantă călătorie între Europa de Est și America și totodată povestea unei iubiri imposibile care supraviețuiește deceniilor. Zairacrește pe o moșie din România anilor ’30 sub ocrotirea unei bunici mândre și a vărului ei Zizi care, încercând să-i aline singurătatea, îi insufla pasiunea pentru teatru. Războiul și fascismul, apoi venirea comuniștilor schimbă dramatic soarta familiei. Singura iubire pătimașă din viața ei eșuează. O fugă primejdioasă – prin Praga – îi poartă pe Zaira, pe soțul și pe fiica ei până în America. Fire luptătoare și tenace, dar și plină de omenie, Zaira reușește să-și construiască o existență și printre străini însă nu ajunge să fie fericită. După mulți ani, totul se năruiește. La bătrânețe, ea are curajul să se întoarcă în patrie. Cu un suflu narativ considerabil, palpitant și cu un final surprinzător, romanul conturează imaginea unei epoci pline de conflicte dramatice. Cătălin Dorian Florescu povestește în ritm alert, cu expresivitate și forță, despre soarta unei femei care, în ciuda tuturor piedicilor, își ascultă glasul lăuntric într-un secol al războaielor și al violenței.” (©elefant.ro)

Cătălin Dorian Florescu despre Zaira

„Am fost de multe ori întrebat dacă mi-a fost greu să creez un roman din perspectiva unei femei. Să încerc să văd lumea prin ochii ei. Răspund întotdeauna ferm: Nu. Cred că ceea ce ne unește, pe noi toți, bărbat sau femeie, este mult mai puternic și mai profund decât ceea ce ne desparte. Temele existenței noastre rămân aceleași: dragostea, speranța, frica de singurătate, tristețea, melancolia, curajul, dorința de libertate… Succesul acestei cărți provine poate din fascinația pe care cititorii o au față de poveste. Unii îmi scriu că nu au mai lăsat cartea din mână – si are oricum 470 de pagini –, alții, că au chiulit de la serviciu ca să o termine…”

Zaira

Părerea mea despre carte

Zaira este o poveste tulburătoare, cu un final la care recunosc că nu m-am așteptat. Povestea este inspirată din viața unui personaj real, dar cu o doză bună de ficțiune, deoarece Zaira cea adevărată se pare că nu a dorit să fie protagonista unei biografii.

Romanul este narat la persoana întâia de către Zaira, fiica unui ofițer din armata regală și a unei fiice de mic moșier, născută în 1928, într-o gară de provincie. Apropo de faptul că povestea este narată de o femeie dar scrisă de un bărbat, când am început s-o citesc, eram curioasă cum va reuși să intre autorul în „pielea” personajului. Răspunsul e că a făcut o treabă excelentă, cum puțini bărbați pe care i-am citit până acum au reușit s-o facă, atunci când și-au propus să împrumute vocea și gândurile unei femei. Nici măcar celebrul Coelho nu s-a descurcat prea bine, din punctul meu de vedere (de exemplu, în Adulter). Nu că ar exista vreo altă asemănare între cei doi autori.

Povestea are patru părți:

  • Partea întâia – Începe amețitoarea călătorie
  • Partea a doua – Bărbați înșelători
  • Partea a treia – Fugă cu pisica
  • Partea a patra – O viață americană.

În prima parte, acțiunea se desfășoară la moșia din Strehaia, condusă cu o mână de fier de bunica de origine catalană a Zairei, unde aceasta crește, în lipsa părinților, sub supravegherea bunicii, a mătușii Sofia, sora mamei și a verișorului Zizi, a căruia personalitate o va marca pe Zaira pentru toată viața. Părinții sunt mai mult absenți, tatăl e plecat la război, iar mama ocupată cu viața boemă din Capitală. Prima parte a romanului, cu viața la o moșie de provincie, mi-a adus aminte de Hanul lui Manuc de Simona Antonescu.

Lucrurile, și viața la moșie odată cu ele, aveau să se schimbe însă dramatic odată cu sfârșitul războiului și instaurarea regimului conunist.

„Ce părere aveți despre noi, românii?”, a întrebat mătușa, când ne-am spus cu toții noapte bună. Ofițerul i-a ținut mîna mai mult într-a sa și mătușa a roșit, ca și bunica în urmă cu câteva ceasuri. Un singur bărbat îi atinsese trupul și acela fugise apoi. Privea în jos, ca o fetișcană.
„Ca să spun drept, nu grozavă. Vă e teamă de noi, de aceea vă alăturați nouă. Nu credeți nici în cauza lui Hitler, nici în cauza soldaților. Nu vă înțeleg prea bine, nu sînteți nici cal, nici măgar. Cum se apleacă țăranii ca să nu-i bateți, la fel vă aplecați și voi în fața noastră. Cât timp învingem, sînteți de partea noastră, dar, dacă pierdem, o s-o luați din loc, de asta sunt sigur. N-aveți coloană vertebrală.”

Timișoara
Timișoara – Fântâna cu pești

În partea a doua, Zaira se mărită cu Paul, prietenul ei din copilărie și se mută la Timișoara. Cei doi se despart la scurtă vreme după sosirea în Timișoara, iar Zaira se angajează păpușăreasă la teatrul de marionete. Acolo îl cunoșate pa Traian, cu care trăiește o poveste de dragoste, una cu năbădăi însă, cu împăcări și despărțiri dramatice. În ciuda faptului că Traian era alcoolic, lucru care o nemulțumea pe Zaira și a determinat-o să se despartă de el, a rămas, totuși, dragostea vieții ei. Printre bărbații înșelători menționați în titlul părții a doua s-a mai numărat și Andrei, un ministru cu care Zaira a trăit o scurtă idilă în Timișoara.

Dar cel mai înșelător, bomboana de pe tort, s-a dovedit a fi Robert, bărbatul cu care s-a căsătorit Zaira, ca să-i dea Ioanei, fiica ei, un surogat de tată și împreună cu care s-a mutat în America, în speranța unei vieți mai bune. Robert își face apariția în partea a treia și pare soțul ideal alături de care Zaira să-și petreacă viața, dar în altă parte decât în România. Așa încât întreaga familie, cei doi proaspăt căsătoriți, Ioana, fiica Zairei și motanul Mișa (într-o poșetă roșie) fug din România cu destinația America, via Praga.

Viața lor în America, descrisă în partea a patra, nu este,probabil, ce au sperat ei să fie, în niciun caz n-au trăit visul american, iar finalul ei este de-a dreptul năucitor. Zic finalul vieții lor în America, pentru că sfârșitul cărții este, de fapt altul, previzibil de la început și totuși cumva deschis. Nu știm, de fapt, care e răspunsul la întrebarea: au rămas împreună? Putem să ne imaginăm unul.

Bile albe

  • personajele, atât cele principale, cât și cele secundare: credibile, bine construite, cu care poți empatiza ușor
  • povestea impresionantă a Zairei
  • stilul de scriere, cursiv, ușor și agreabil de citit, în ciuda faptului că lucrurile nu erau întotdeauna prea plăcute.

Bila neagră

Există și o bilă neagră, dar pentru carte, ci pentru Editura Polirom, mai exact pentru redactarea cărții. Despre folosirea literei î în loc de â și a cuvântului sînt în loc de sunt am mai scris și altă dată. De data asta se adaugă și folosirea ghilimelelor la dialoguri, lucru foarte enervant și care nu ajută la fluiditatea lecturii. Știu, cartea a fost scrisă în limba germană, unde dialogurile se scriu cu ghilimele, dar se citește în limba română, așa că editorul putea să se adapteze la această stare de fapt.

În concluzie: o carte care se cere recitită, acum că știu cum se termină povestea, ca să văd cum s-au strecurat indiciile, fără să-mi dau seama de ele.

Recomandări

  • Merită s-o citești? Da, cu siguranță, și chiar s-o recitești.
  • S-o cumperi? Da, e nevoie de o carte ca asta în bibliotecă.
  • S-o împrumuți? Da, doar dacă n-ai de ales.

Lectură plăcută!

4 gânduri despre „ZAIRA de Cătălin Dorian Florescu – o mostră bună de literatură română scrisă (din păcate pentru literatura română) în altă limbă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.