La cumpărături de Crăciun de Sophie Kinsella – o ironie amuzantă la adresa societății contemporane

La cumpărături de Crăciun de Sophie Kinsella

Prezentarea cărții

„Becky Brandon (născută Bloomwood) se dovedeşte şi în cel de-al nouălea roman al seriei acelaşi personaj adorabil, care iubeşte cumpărăturile (chiar şi online), iar pe cele pentru Crăciun, în mod special. Viaţa ei, care curge lin şi plăcut în fermecătorul sat Letherby, unde Becky lucrează împreună cu Suze în magazinul de suvenire al acesteia, e dinamitată însă de vestea dată de părinţi, care o anunţă că se mută o vreme în Shoreditch (cea mai hipsterească zonă a Londrei) şi că îi revine sarcina de a organiza petrecerea de Crăciun a familiei. Din acest moment începe o cursă nebună (sursa unora dintre cele mai comice şi mai emoţionante pagini ale cărţii) după cel mai potrivit cadou pentru Luke, pentru Minnie şi pentru toţi cei dragi, amestecată cu eforturile disperate ale lui Becky de a ţine totul sub control şi, într-un final, de a le oferi invitaţilor săi cea mai frumoasă petrecere de Crăciun.” (carturesti.ro)

Ce-au scris alții despre carte

„Becky este același personaj harnic și fermecător, care vrea să facă lucrurile ca la carte, dar care o dă în bară și ajunge de obicei în situații dureros de comice. Romanul e un hohot de râs care-i va delecta deopotrivă pe fani și pe cititorii dornici de o poveste de Crăciun îmbietoare” (Kirkus Reviews)

Nu m-aș fi gândit să o caracterizez pe Becky ca un personaj harnic, dar da, dacă mă gândesc bine, putem zice și așa. Și nici că asta este o poveste de Crăciun îmbietoare. Îmbietoare la ce?

„Celebra eroină a lui Sophie Kinsella, Becky Blomwood, revine în cel de-al nouălea roman din seria Shopaholic, o delicioasă odă închinată cumpărăturilor, de data aceasta … de Crăciun. Becky este mai impulsivă și mai adorabilă ca niciodată. Kinsella ne oferă un nou capitol din viața eroinei sale.” (Publishers Weekly)

De acord, chiar e carte delicioasă, avem parte de multe delicii culinare și nu numai.

La cumpărături de Crăciun e o lectură ideală pentru perioada sărbătorilor de iarnă, însă e perfectă pentru a fi savurată oricând, fiind a adevărată „pilulă” de bună dispoziție.” (delicateseliterare.ro) Da, da și da, de acord cu toate.

Părerea mea despre carte

La cumpărături de Crăciun a fost o lectură exact așa cum mă așteptam să fie: simpatică, amuzantă, ușoară, perfectă pentru perioada sărbătorilor de iarnă, când simțim cu toții nevoia de relaxare. Carte este și o ironie la adresa societății contemporane, atât a consumului exagerat al unoar cu ocazia Crăciunului (15 kg de somon afumat!) cât și a celor care aflați la extrema cealaltă (genul „Să salvăm planeta cu orice preț”).

„Crăciunul e despre familie și prieteni – dar se pare că familia și prietenii mei au cam multe pretenții. Janice mă tot întreabă care e „tema mesei” mele, și eu încă șovăi. Să merg pe scandinav? Pe metalic modern? Pe tartan scoțian? Ori de câte ori dau pagina și văd o fotografie, îmi zic „Aaa, asta arată foarte bine” și mă răzgândesc.”

(Becky răsfoind o revistă de Crăciun, cu o lună înainte (vă sună cunoscut? mă gândeam eu :)).

De partea cealaltă, ca să-i facă plăcere surorii ei vitrege, apărătoare convinsă a mediului, Becky face cumpărături la Waste Not Foods, un magazin care nu încuraja risipa de ambalaje. Așa încât Becky ajunge să cumpere câteva ouă în niște borcane uriașe de sticlă. Foarte amuzantă sesiunea de cumpărături la magazinul eco!

Bila neagră

Nu merge către carte, de data asta, ci către editorul ei în limba română, pentru încăpățânarea de a folosi, în continuare, î în loc de â și sînt în loc de sunt, lucru care nu face decât să îngreuneze lectura. Și care i-a făcut, se pare, să uite cum se conjugă verbul a mânca. Altfel nu se explică apariția cuvântului mînîncă ??? la pagina 410. Mă mir că nu i-a zgârâiat pe retină.

Iar când dai de cuvântul încoțopenită (la pagina 419), în loc de înțepenită, zău că-ți vine să arunci cartea pe fereastră! Dar ea, săraca, n-are nicio vină că Polirom vrea să demonstreze nu știu cui, habar n-am ce. La 45 de lei cât a costat cartea, aveam, totuși, niște pretenții.

Cu toate astea, dacă n-ați citit cartea, nici nu știți ce-ați pierdut!

 

∗ Articolul conține link-uri de marketing afiliat. Dacă achiziționezi cartea dintr-una din sursele recomandate, tu plătești același preț, iar eu primesc un mic comision. Fapt pentru care îți foarte mulțumesc!

3 gânduri despre „La cumpărături de Crăciun de Sophie Kinsella – o ironie amuzantă la adresa societății contemporane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.