Calendar de Advent: 23 decembrie – misterul Spărgătorului de nuci este dezvăluit

Povești. Spărgătorul de nuci a apărut prima dată într-o povestire scrisă de E.T.A. Hoffman (1776-1822) și publicată în 1816. Spărgătorul de nuci și regele-șoarece era o poveste sumbră, despre Marie, o fată nefericită care iubea un spărgător de nuci sub formă de păpușă.

Alexandre Dumas a adaptat povestea în 1845 și i-a dat o formă mai potrivită pentru copii.

Balet. Pe baza acestei versiuni a fost pus în scenă un balet rusesc pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski. Suita Spărgătorul de nuci a avut premiera în 1892, la Sankt Petersburg, și spune povestea unei fetițe, pe nume Clara, căreia nașul ei îi face cadou de Crăciun o păpușă spărgător de nuci. Clara visează că este atacată de șoarecii conduși de Regele-șoarece, care vor s-o răpească. Este salvată de soldăței și de prințul Spărgător de nuci, care o duce cu el în țara lui, un regat al florilor dansatoare și al bomboanelor. A doua zi, Clara rămâne doar cu păpușa Spărgător de nuci și cu amintirile aventurilor ei de Crăciun.

La început, baletul nu a avut un succes deosebit. A devenit destul de popular în Rusia, dar nu a fost pus în scenă în alte țări până în 1934, când a fost montată la Londra.

Versiunea cea mai populară este cea din 1954. De la sfârșitul anilor 1960, a început să fie jucat de un număr tot mai mare de trupe de balet și a devenit cel mai îndrăgit balet din lume, fiind urmărit de milioane de oameni în fiecare an, în preajma Crăciunului.

Filme. Pe baza Suitei Spărgătorul de Nuci s-au făcut zeci de filme, do și auă dintre cele mai cunoscute versiuni fiind The Nutcracker, The Motion Picture (1986) cu Baletul Pacific Northwest și Spărgătorul de Nuci (1993) cu Baletul din New York City.

Păpuși. Păpușile Spărgător de nuci sunt figurine decorative care seamănă cel mai frecvent cu un soldat de jucărie. În tradiția germană, păpușile Spărgător de nuci sunt simboluri ale norocului, alungând spiritele rele și protejând casa. Până în prima jumătate a secolului al XX-lea, Spărgătorii de nuci aveau și un rol funcțional, după care au început să fie mai degrabă figurine cu rol decorativ.

Păpușile Spărgător de nuci au apărut prima dată în Germania, în secolul al XVII-lea și au devenit foarte populare în țările din jur în secolul al XIX-lea. Producția de masă a început în Saxonia, în 1872.

În afara Europei, Spărgătorul de nuci a devenit cunoscut după al Doilea Război Mondial, când soldații americani s-au întors acasă cu figurinele decorative drept suveniruri.

În zilele noastre, Spărgătorul de nuci este un adevărat simbol al Crăciunului în cultura occdentală.

La început a fost o tartă. Probabil cea mai veche rețetă de tartă linzer a fost descoperită în caietul de rețete a contesei austriece Anna Margarita Sagramosa, din anul 1653. Era o tartă cu gem de coacăze negre și crustă de migdale și decorată cu un grilaj din aluat fraged deasupra.

Tarta a devenit un biscuit. Patiserii din Linz, Austria, au transformat tarta în prăjiturele în formă de cerc, inimă sau stea, umplute cu gem de fructe de pădure. Deasupra se presară un strat de zahăr pudră sau se glazurează, transformând prăjiturele-biscuiți în desertul perfect pentru sărbătorile de iarnă.

Biscuiții Linzer în lume. Biscuiții Linzer au traversat Atlanticul odată cu emigranții germani și austrieci, care au dus cu ei rețetele tradiționale. Printre cei mai cunoscuți, familia Vann Trapp, deveniți celebri după ce au fost protagoniștii filmului Sunetul muzicii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.