Jurnal de marketing – 8 decembrie 2020

 

Catalogul tipărit al IKEA își încetează apariția

După 70 de ani de apariție neîntreruptă, catalogul tipărit al IKEA își încetează apariția. Publicația cu cele mai multe exemplare din lume, mai multe decât Biblia sau Coranul (cu un tiraj de peste 200 de milioane de exemplare ale sale, tradus în 32 de limbi, în 2016), catalogul tipărit al IKEA a apărut prima dată în 1951.

Deși, inițial, IKEA a părut reticentă la comerțul online, în timpul pandemiei, compania a fost nevoită să-și reconsidere poziția. Vânzările online au crescut cu 45% în 2019, iar site-ul ikea.com a fost vizitat de patru milioane de persoane. Pe măsură ce compania a devenit tot mai digitală, numărul cititorilor catalogului tipărit a scăzut constant în ultima perioadă, așa încât decizia de a-i înceta apariția a venit cumva firesc, și catalogul care a inspirat miliarde de consumatori va deveni curând doar o amintire.

IKEA a anunțat că iconicul catalog va fi celebrat printr-o carte care va apărea în toamna anului 2021.

Sursa foto

Un nou canal de streaming

Tot mai mare aglomerație pe scena canalelor de streaming: Discovery Inc. a dezvăluit că va lansa, în prima parte a anului 20121, un nou canal de streaming, Discovery+. Canalul va fi parțial sponsorizat din publicitate, mai exact el va avea două niveluri, unul fără reclame și unul ad-lite, cu cinci minute de reclamă la fiecare oră de vizionare.

Ce se așteaptă de la această încărcare redusă cu anunțuri? Reclame mai personalizate, o atenție mai mare a telespectatorilor, având în vedere volumul mai mic de înformații și, nu în ultimul rând, creșterea veniturilor din publicitate ale companiei

Au fost anunțate deja primele companii partenere – Boston Beer Company, Kraft Heinz, Lowe’s, Toyota și PepsiCo și se așteaptă ca și altele să se alăture acestui proiect în viitorul apropiat.

Super Bowl devine mai puțin atractiv pentru advertiseri?

Toyota a cumpărat săptămâna trecută spațiu pentru al patrulea spot publicitar consecutiv la Super Bowl 2021.

Se pare că alți advertiseri nu au găsit că Super Bowl mai este la fel de atractiv din punct de vedere publicitar. După șase ani, Avocado din Mexic n-a mai fost interesată să cumpere spațiu publicitar. La fel a procedat și compania de produse cosmetice Olay.

Mars Wrigley și Weather Teach, în schimb, continuă publicitatea la Super Bowl. CBS a anunțat că 80% din spațiul publicitar de la Super Bowl a fost deja vândut. Spre comparație, în 2019, el a fost vândut, în totalitate, înainte de Ziua Recunoștinței.

Spoturile publicitare pentru 2021 se vând cu 5,5 milioane de dolari pentru 30 de secunde, ceva mai puțin decât rata din 2020.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.