Calendar de Advent: 7 decembrie

O murătură este ascunsă în bradul de Crăciun frumos împodobit și cel care o găsește primul, în dimineața de Crăciun, va avea noroc tot anul care vine și, poate, va primi și o mică recompensă. Nu e chiar o murătură adevărată, cum probabil v-ați dat seama, ci o decorațiune în formă de castravete murat.De unde până unde le-a venit ideea să ascundă castravetele în pom? Sunt mai multe teorii referitoare la originea obiceiului. Unii americani cred că obiceiul vine din Germania (Weihnachtsgurke) și că ar fi fost adus în America în 1890, din motive de … marketing, odată cu importul de decorațiuni din sticlă pentru pomul de Crăciun. Dar legumele decorative suflate în sticlă nu se regăseau printre decorațiunile din Germania. Și-au făcut apariția puțin mai târziu, în 1892, și au ajuns în SUA tocmai din Franța. German sau nu, obiceiul s-a înrădăcinat în America, de unde a fost mai apoi exportat prin lume.

Altă poveste spune că originea obiceiului Murătura de Crăciun ar fi, de fapt, chiar în America, la Camp Sumter, în timpul Războiului Civil. Un soldat, de origine bavareză, a fost capturat și dus în lagărul de prizonieri. Acolo, în Ajunul Crăciunului, înfometat tare fiind, s-a rugat de paznicul său să-i dea și lui o murătură. Paznicul s-a înduplecat, așa că soldatul a povestit mai apoi că o murătură i-a salvat viața. Întors la familia sa, a început să atârne în brad, în fiecare an, o (fake) murătură de Crăciun. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea. Ce ți-e și cu poveștile astea! De ce n-o fi cerut o friptură, în loc de murătură?

Ca o curiozitate, Berrien Springs, Michigan, s-a autointitulat Capitala Mondială a Murăturii de Crăciun și chiar organiza o paradă tematică, din 1992 până în 2003, când s-au plictisit probabil. De ce tocmai în Berrien Springs? Pentru că acolo spune o poveste victoriană că Sfântul Nicolae a salvat doi copii spanioli care fuseseră închiși de un hangiu într-un butoi cu murături (din greșeală, să sperăm, nu intenționat).

Curcanul, pe numele lui științific(o-fantastic) Meleagris gallopavo, a fost domesticită inițial de azteci și adusă de spanioli în Europa, în secolul al XVI-lea, unde s-a răspândit rapid. Într-o carte de bucate din 1581, publicată la Frankfurt, apar 20 de rețete pentru așa-numitul „pui indian”.

Pentru că era atât de mare și avea un aer atât de festiv, curcanul și-a găsit repede locul de onoare la banchete și la alte mese de sărbătoare, inclusiv la Crăciun.

Atât de solicitați au început să devină curcanii, încât comerțul a înflorit rapid. Din Languedoc, peste Pirinei, către piețele din Spania, din Bordeaux către Dublin, curcanii călătoreau prin Europa oriunde era nevoie de ei.

Drumul curcanului până pe masa de sărbători a englezilor a fost lung și anevoios, la propriu. Gâsca a fost un adversar redutabil care a rămas, sute de ani, pasărea favorită de Crăciun. Curcanii erau crescuți la fermele din Norfolk și din estul Angliei și ca să poată ajunge la consumatori li se puneau încălțări speciale foarte rezistente, fiindcă mersul pe drumurile publice era anevoios. Lucrurile s-au simplificat mult după apariția căii ferate și a sistemelor de refrigerare, iar curcanii au putut fi tăiați înainte de a porni la drum.

Cum era pregătit curcanul mai demult? Dintr-o carte de bucate din secolul al XVIII-lea, aflăm că erau îndepărtate toatetoate oasele, apoi era umplut cu amestec de cârnați și cusut în forma inițială. Era servit cu sos de stridii sau de țelină.

Sau era consumat într-o plăcintă, de exemplu plăcinta din Yorkshire cu gâscă, potârniche, pui și porumbel – în afară de curcan – și care dura patru ore să se coacă.

Alte rețete britanice recomandau:

  • curcan prăjit și servit cu castane, păstârnac și cârnați
  • curcan fiert și servit cu sos
  • curcan murat ca un sturion
  • chiftele de curcan
  • umplut ca un hamburger
  • curry de curcan, din resturile rămase de la masa de Crăciun.

Pe masa regală de Crăciun, curcanul s-a aflat prima dată în 1851, în vremea reginei Victoria, și a înlocuit astfel lebăda, care se consuma până atunci.

Astăzi, curcanul este nelipsit de pe mesele de Crăciun, de-a lungul și de-a latul lumii, iar bucătarii se întrec în a prepara cele mai ingenioase și gustoase preparate pe bază de curcan.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.