Calendar de Advent: 24 de activități în familie

advent

Ce este Adventul?

Cuvântul Advent provine din limba latină (adventus înseamnă venire). Adventul începe în a patra duminică dinainte de Crăciun, așadar data lui diferă, de la an la an, între 27 noiembrie și 3 decembrie. În bisericile catolice, în fiecare dintre cele patru duminici se țin slujbe speciale, iar, acasă, oamenii aprind, pe rând, cele patru lumânări din coronița de Advent. Obiceiul coroniței de Advent este atât de frumos încât a fost preluat și de familii care nu aparțin comunităților catolice.

Adventul este celebrat în biserici încă din secolele V-VI și este o perioadă a liniștii sufletești, a bucuriei, menită să ne introducă în atmosfera sărbătorii de Crăciun.

Calendarul de Advent

Este o expresie a pregătirii în așteptarea Crăciunului și numără, la propriu, zilele până în Ajunul Crăciunului. Indiferent când începe Adventul, în calendar sunt numărate zilele de la 1 până la 24 decembrie.

Tradiția calendarului de Advent este relativ recentă și se pare că vine de la germanii luterani care numărau, în secolul al XIX-lea, zilele rămase până la Crăciun prin diferite metode. Legenda spune că un preot de la orfelinat, întrebat mereu de copii cât mai este până vine Crăciunul, a înșirat 24 de lumânări și aprindea în fiecare zi câte una, așa încât copiii știau exact câte zile mai au de așteptat.

Primul calendar de Advent a fost confecționat în 1851, iar primul calendar tipărit a apărut la Hamburg, în 1902. În 1908, la Hamburg, a apărut un calendar de Advent cu imagini și mesaje biblice, calendar care s-a bucurat de mare popularitate.

În zilele noastre, calendarele de Advent au forma diverse și încearcă să fie cât mai originale. În spatele fiecărei ușite, se ascund dulciuri, miniproduse cosmetice, cărți minuscule, ministicle de vin sau alte minunății, pe toate gusturile.

Un calendar de Advent cu activități pentru toată familia vă propun și eu azi. Vă sugerez să scrieți activitățile pe câte un bilețel pe care să-l ascundeți în spatele ușitei sau buzunarului calendarului.

1. O activitate literară

Alegeți o carte cu tematică de Crăciun și citiți-o împreună.

Apoi discutați cu copiii despre carte și încercați să răspundeți la următoarele întrebări (atât părinții cât și copiii):

  1. Ce ți-a plăcut cel mai mult din carte?
  2. Care e personajul tău preferat? De ce?
  3. Ți-ar plăcea să ai un prieten la fel ca personajul preferat? Ce îl face să fie un bun prieten pentru tine?
  4. Dacă tu ai fi personajul preferat, ce ai face diferit de el?

Cred că veți avea o discuție interesantă și veți petrece împreună o seară foarte plăcută.

2. Călătoria lui Moș Crăciun

Imaginați-vă că sunteți ghidul lui Moș Crăciun în călătoria lui de la Polul Nord până la casa voastră. Stabiliți un itinerariu și căutați cât mai multe lucruri interesante și imagini despre locurile prin care treceți. Provocați-i pe copii să participe cât mai activ la activitate.

Puteți să vă inspirați din Misterul de Crăciun de Jostein Gaarder, deși nu e vorba despre Moș Crăciun în povestea asta minunată.

3. Întâmplări amuzante

Uitați-vă împreună la pozele de Crăciun din anii trecuți și rememorați întâmplări amuzante. Un fond sonor discret cu colinde va face atmosfera și mai plăcută.

4. Crăciunul în jurul lumii

Fiecare membru al familiei (cei mici ajutați puțin de cei mai mari) va povesti despre o tradiție din alte țări ale lumii. Dacă e nevoie de documentare prealabilă, puteți folosi Enciclopedia Crăciunului. o carte minunată.

După ce toate poveștile se vor fi spus, alegeți o tradiție pe care s-o aduceți în familia voastră anul acesta.

5. Legenda lui Moș Nicolae 

Curățați și lustruiți ghetuțele, apoi, în așteptarea lui Moș Nicolae, citiți împreună poveștile lui.

6. Seară de film

Vizionați împreună un film cu tematică de Crăciun, apoi discutați despre film, pe baza unor întrebări (eventual similare cu cele de la activitatea literară).

7. Confecționați împreună decorațiuni de Crăciun

Ce poate fi mai plăcut decât să petreceți câteva ore împreună și să confecționați decorațiuni de Crăciun? Nici nu contează că sunt șiraguri de pop-corn, lanțuri cu verigi din carton colorat, căciulițe de atârnat în brad, Moși Crăciuni sau orice altceva v-ar mai putea trece prin cap. Important e timpul pe care-l petreceți împreună cu cei dragi.

8. O creație literară

Alegeți o decorațiune de Crăciun care v-a plăcut mult – dintre cele expuse în magazine sau dintre cele care decorează orașul (pe străzi sau în vitrine) – și creați împreună o poveste care să aibă personaj principal decorațiunea voastră favorită. Dacă nu e un personaj cu chip uman, cu atât mai interesantă povestea!

9. Tradiții de Crăciun

Răspundeți, pe rând, la întrebarea:  Care este tradiția ta preferată de Crăciun? Argumentați-vă răspunsul.

O variantă mai provocatoare ar fi să încercați să ghiciți care e tradiția favorită a unui membru al familiei și de ce :).

10. Scrisori pentru Moș Crăciun

Scrieți câte o scrisoare lui Moș Crăciun, după care trimiteți scrisorile la Polul Nord. Scrieți-i Moșului ce vă doriți să  primiți anul acesta de Crăciun și încercați să fiți cât mai convingători.

11. Hainele lui Moș Crăciun

Hai să ne imaginăm că Moș Crăciun s-a plictisit de hainele cu care l-a îmbrăcat compania Coca-Cola cu peste un secol în urmă. I se par ponosite și vrea niște haine noi. Ce ziceți? Îl ajutăm? Desenăm pentru el niște haine moderne? Poate schimbăm chiar culoarea lor. Numai să nu fie albastru, că pe asta a încercat-o deja PepsiCo și n-a ieșit prea bine.

12. Petrecere în pijama

Îmbrăcați-vă pijamalele, de preferat pe cele cu tematică de Crăciun și petreceți o seară în familie. Povestiți întâmplări amuzante de la Crăciunurile trecute, colindați, beți ciocolată caldă sau ceai cu arome de Crăciun (găsiți unele delicioase la Cărturești).

Pentru cei mici, puteți pregăti cacao cu lapte, cu puțină frișcă și câteva bucățele de ciocolată pentru copii (cu mare măsură, însă). Cei mari se pot delecta cu ciocolată caldă cu scorțișoară, ciocolată neagră sau chiar puțină înghețată. Evident, totul servit în căni cu tematică de Crăciun.

13. Bradul de Crăciun

Împodobirea bradului de Crăciun e o tradiție foarte apreciată în multe țări din lumea întreagă. Adunați-vă în jurul bradului, împodobiți-l frumos și gândiți-vă ce poveste ar spune bradul vostru, dacă ar putea vorbi.

14. Adunați obiecte care nu vă mai sunt de folos pentru a le dona

Împreună cu cei mici, faceți ordine prin dulapuri și prin cutiile de jucării și adunați haine care au rămas mici sau nu le mai purtați, cărți pe care nu le mai citiți sau jucării de care nu s-a mai atins nimeni de mult și donați-le. Sunt destuia oameni care au nevoie de ele și, cu ocazia asta, îi învățăm și pe cei mici să fie generoși.

15. Moș Crăciun caută spiriduși

Cinci dintre spiridușii Moșului au ieșit la pensie. Care dintre cunoscuții voștri ar putea să le ia locul și să-l ajute pe Moș Crăciun? Cum îl convingeți pe Moș Crăciun că e persoana cea mai potrivită?

16. Picnic în sufragerie

Cine zice că, dacă e iarnă, nu putem face un picnic? E drept că nu afară, în natură, ci în sufragerie pe covor. Cu atât mai distractiv. Întindem o pătură, aducem toată mâncarea și distracția poate să înceapă!

17. O poveste de Crăciun

Scrieți împreună o poveste de Crăciun. Unul dintre membrii familiei scrie prima propoziție/frază, apoi fiecare continuă povestea cu altă propoziție/frază și tot așa până la „și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea”.

18. Moș Crăciun se modernizează

Moș Crăciun vrea să se modernizeze. Dacă ai fi consultantul lui de imagine, ce modificări l-ai sfătui să facă? Întocmiți o listă cu propunerile făcute de toți membrii familiei și trimiteți-o la Polul Nord. Este de așteptat ca cei mici să se distreze de minune.

19. Tortul lui Moș Crăciun

Realizați un flyer cu tortul preferat a lui Moș Crăciun, cu desenul tortului și rețeta (ingrediente și instrucțiuni de preparare). Dacă sunteți talentați și vă pricepeți, puteți chiar să faceți tortul, Moș Crăciun sigura se va bucura!

20. Plimbare prin oraș

Ieșiți seara la o plimbare prin oraș, ca să admirați decorațiunile luminoase și să luați o porție zdravănă de aer, ca să facă poftă de somn. Nu uitați să faceți poze, ca să faceți amintiri pentru Crăciunurile viitoare. Cu cât mai haioase, cu atât mai bine.

brad-primarie-arad

21. Solstițiul de iarnă

21 decembrie este ziua cea mai scurtă și noaptea cea mai lungă. Pregăţiţi povestiri, informații științifice sau ghicitori despre iarnă și fenomenele meteo specifice iernii.

22. Expediție de iarnă

Nu neapărat la Polul Nord, e excelentă și una la munte sau chiar în împrejurimile orașului, într-o pădure, dacă  e posibil. Poate reușiți să adunați câteva conuri frumoase, din care să realizați ornamente pe care să le dăruiți celor dragi.

23. Ziua fără reguli

Probabil că asta va fi una dintre zilele preferate de mulți. E ziua în care fiecare face ce vrea (fără să exagereze totuși!). Poate vreți să stați în pijama până la prânz, sau vă tentează un maraton de filme, sau vreți să leneviți pe canapea, fără nicio obligație casnică. Atenție! Valabil și pentru mama. Dacă e vă e foame și mama are chef să facă altceva, va trebui să vă descurcați. Cred că se rezolvă cu niște ciocolată, nu?

24. Mesaje de Crăciun pentru cei dragi

Filmați un video cu mesaje de Crăciun pentru cei dragi aflați departe de voi. Sigur se vor bucura să vă vadă și să vă aud, chiar de la depărtare!

25. CRĂCIUN FERICIT!

4 gânduri despre „Calendar de Advent: 24 de activități în familie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.