Am studiat cu atenție și (multă) îngrijorare noile ghiduri privindînceperea anului școlar 2020-2021 și am ajuns la concluzia că trebuie musai neapărat și obligatoriu să fac niște achiziții pentru un an școlar cât mai … chiar așa cum sperăm că va fi anul ăsta școlar?
Așadar musai list cuprinde următoarele:
1. Măști și dezinfectant, că primăria mea a zis că n-are bani pentru fleacuri de-astea.
2. Un laptop cât mai profi și mai ușor cu putință, fiindcă cel vechi a zis că, în condițiile astea, iese la pensie anticipat. Zis și făcut. Din partea lui. Din partea mea,încă încerc să-mi dau seama în care buzunar secret să fac săpături ca să găsesc suma necesară pentru operațiunea laptop.
3. Un troler, ca să pot căra din clasă-n clasă toate hârțogăriile și alte dude materiale și mijloace necesare pentru întreaga zi.
4. O pereche de role, ca să mă deplasez cât mai rapid (așa a zis doamna ministru, că trebuie să fim rapizi) de la o clasă la alta, în timpul celor 5 minute alocate acestei activități sportive.
5. O telecomandă cu acțiune la distanță, ca să pot activa din mers platforma educațională pentru ora următoare.
6. O cască cu elice de cel puțin un metru, ca să păstrez distanțarea fizică; poate fi utilă și în caz că se va monta în școală o tiroliană, ca să ajungem mai repede de la etaj la subsol.
7. Un registru (caiet studențesc kinda) ca să-mi fac propriul catalog, că în cele ale claselor o să scriu din an în paști, ca să nu le tot dăm din mână-n mână, până-n fund la … cancelarie. Dacă v-ați gândit la taxatoare, e vina voastră că v-ați născut așa demult și știți bancul :).
8. Un curs de entertaiment, ceva stand-up comedy, one woman show pentru dobândirea competențelor necesare pentru organizarea activităților recreative în pauzele din timpul orei (cam cum sună asta, pauza din oră? :)).
9. Măști, Dezinfectant. Repeat. Măști. Dezinfectant. Repeat.