Calabalâc pare o expresie ciudată pentru limba română, sună cumva ca o înjurătură (te duce eventual cu gândul la limba romani).
Este, de fapt, un cuvânt din limba turcă, în care înseamnă mulțime de oameni. Când am fost în Turcia îmi amintesc cum un coleg turc s-a amuzat teribil auzindu-ne folosind cuvântul calabalâc (când ne căram bagajele dintr-un loc în altul :)) și ne-a întrebat ce înseamnă. I-am explicat și a fost oarecum uimit să afle că oamenii din limba turcă s-au transformat în obiecte în limba română. Pentru că în turcă expresia kalabalik se referă la o mulțime de oameni, iar în română la o mulțime de obiecte.
Mai exact:
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc.
Cândva termenul era folosit și în limba română cu referire la persoane. De exemplu, calabalâc de copii, expresia folosită de Iordache Golescu (1776-1848), unul dintre membrii importanți ai celebrei familii Golescu. Cărturar, efor al școlilor, Iordache Golescu a sprijinit învățământul în limba română în Țara Românească și a fost autor al unei gramatici românești, Băgări de seamă asupra canoanelor grămăticești, și al unui dicționar, Condica limbii române.
Termenul de calabalâc se folosește (mai rar) și cu sensul de bagaj, balamuc, gălăgie, gloată, hărmălaie, huiet, larmă, mulțime, norod, plebe, popor, prostime, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, vulg, zarvă, zgomot.
Dorina Danila 