Moartea vine ca un sfârșit de Agatha Christie – o călătorie de groază în Egiptul Antic

Despre autoare:

Agatha Mary Clarissa, lady Mallowan, născută Miller, mai cunoscută ca Agatha Christie (1890 – 1976) a fost o scriitoare britanică de romane, povestiri și piese de teatru polițiste. Sub pseudonimul Mary Westmacott a scris și câteva romane de dragoste, mai puțin cunoscute.  Am scris mai multe despre Agatha Christie aici.

Despre carte:

Moartea vine ca un sfârșit este o carte care, la prima vedere, nu pare scrisă de Agatha Christie. Când am început s-o citesc, mi s-a părut atât de diferită de toate celelalte, încât m-am întrebat de vreo două ori dacă nu e vreo greșeală de editare. Presupun că de vină pentru asta e nu atât locul în care se petrece acțiunea – în Egipt mai călătorisem cu Agatha în Moarte pe Nil – cât mai ales timpul – în vremea faraonilor? – părea destul de atipic pentru un roman cu crime. Dar, destul de repede, am recunoscut stilul și, mai ales, măiestria autoarei. Pentru că e nevoie de o anume măiestrie scriitoricească ca să imaginezi o poveste credibilă cu „detectivi” în Egiptul Antic.

Și am recunoscut chiar unele personaje ale Agathei Christie, teleportate cumva într-un alt spațiu și într-un alt timp. Bătrânica inteligentă și cu un ascuțit spirit de observație, care descifrează misterele, doar prin puterea minții, întruchipată de obicei de Miss Marple, apare aici sub înfățișarea Esei, un fel de mater familias omniprezentă. Am regăsit-o și pe carismatica, impulsiva și intuitiva Tuppence în personajul Reniseb, o tânără care devine văduvă și se întoarce în casa tatălui ei, Imhotep, mare preot a lui Ka.

Privi în jur la zidurile curții, la coloanele colorate ale verandei, la apa lină a lacului și la micul pavilion încântător pentru relaxare, la straturile de flori și la pâlcurile de papiruși. Totul era liniștit, sigur, fără nimic care să te facă să te temi; era înconjurată de murmurele familiare ale casei, de gânguritul copiilor, de glasurile ascuțite ale servitoarelor din casă și de mugetul îndepărtat al cirezilor de vite.

Această atmosferă idilică e la fel de înșelătoare ca cea a unui sat britanic care pare ultimul loc din lume unde s-ar putea înfăptui o crimă. Și totuși, se întâmplă. Nu una, ci nu mai puțin de cinci crime.

Dacă ar fi să aleg un motto pentru roman, aș zice că cel mai potrivit e „Nimic din ceea ce vezi nu e adevărat.” Pentru că senzația asta par s-o trăiască mai multe personaje, în primul rând victimele. Cât despre criminal, aparține el lumii vii sau a celor plecați pe lumea cealaltă? O doză de supranatural nu strică niciodată unui bun roman mystery.

Cartea poate fi găsită, la un click distanță, AICI.

Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.