Bucuria vieţii de Irving Stone – o călătorie în căutarea destinului (1)

Bucuria vieții este povestea unei părți din viața lui Vincent van Gogh, mai exact de la vârsta de 22 de ani, când lucra la Galeriile Goupil la Londra până la sinuciderea sa, când avea 37 de ani.

Este o carte a cărei lectură poate avea mai multe abordări. Poate fi citită de cei care vor să afle povestea vieții lui van Gogh, de cititorii pasionați de romanele psihologice sau de cei cărora le place ficțiunea istorică.

Pentru că eu cunoșteam foarte bine povestea vieții lui Vincent van Gogh, am avut o altă abordare, am ales să o citesc ca pe o carte de călătorie și să mă concentrez mai mult asupra locurilor prin care a trecut marele pictor.

Zundert, Olanda – locul în care a început călătoria

Călătoria lui Vincent van Gogh în căutarea destinului său a început în 1853, Zundert, un sătuc din regiunea Brabant, unde tatăl său era paroh.

Casa de lemn a parohului din Zundert, în care venise pe lume Vincent, se înălța în piață și avea în spate o grădină cu salcâmi, tăiată de câteva poteci ce despărțeau straturile de flori întreținute cu grijă. Biserica, o clădire mică de lemn, se găsea chiar în fundul grădinii, ascunsă printre pomi. Zidurile laterale aveau câte două ferestruici gotice, din sticlă obișnuită, iar înăuntru, pe podeaua de lemn, se înșirau vreo douăsprezece bănci tari și câteva tipsii pentru jar, prinse în pardoseală, ca să se încălzească enoriașii. era un lăcaș de închinăciune simplu și auster, pătruns de spiritul lui Calvin și al reformei lui.

Călătoria în căutarea destinului:

Anglia – Olanda – Belgia – Olanda

Londra – prima iubire

De aici începe povestea lui Irving Stone, din momentul în care Vincent lucra la galeria londoneză de artă Goupil and Company. Si tot aici, Vincent a cunoscut prima lui iubire, neîmpărtășită, din păcate.

Vincent își potrivi jobenul. Își luă mănușile și ieși în Clapham Road. Aici, departe de centrul Londrei, caseleerau rare, și grădinile încărcate de tufe de liliac, de păducel și de măceș în floare.

Amsterdam – începutul studiilor

Dezamăgit de prima sa iubire, Vincent pleacă la Amsterdam, unde, cu sprijinul unchilor săi, începe să studieze pentru examenele de teologie. Deși este sârguincios și studiază multe ore zilnic, rezultatele nu sunt satisfăcătoare.

Keizersgracht, strada pe care locuia familia Stricker, se găsea așezată într-unul din cele mai distinse cartiere din Amsterdam, și anume pe cel de-al patrulea canal care pornea, în formă de potcoavă, din partea de sud a portului, ocolea centrul și se întorcea în port, venind dinspre nord.

Canalul era curat și limpede, mult prea central pentru a fi acoperit de kroos, ciudatul mușchi verde care, în cartierele mai sărace, așternuse de sute de ani un strat gros la suprafața apei.

Strada era mărginită de case solide, clădite într-un stil pur flamand, înguste, strâns lipite una de alta, de parcă erau un șir lung de oșteni puritani, stând bățoși în poziția de drepți.

Mai târziu, Vincent avea să sufere o nouă dezamăgire în dragoste, după ce se îndrăgostise nebunește de verișoara lui, Kay, pe care o cunoscuse „în timpul tristei lui experiențe” din Amsterdam. Așa se face că, zice povestea, era de părere că „există orașe în care unii oameni sunt pentru totdeauna sortiți nenorocului”. Și, evident, Amsterdam era unul dintre ele.

Bruxelles – școala de evanghelizare

La Bruxelles, Vincent van Gogh începe studiul la școala de evanghelizare a Comitetului belgian de evanghelizare, cu speranța că, la sfârșitul celor trei luni de studii, va obține un post de predicator.

Mergeau pe stradă, printre casele de piatră, înalte de șase etaje, care se ridicau drepte ca pereții unei prăpăstii, iar Vincent se căznea să găsească un răspuns.

Comitetul de Evanghelizare nu a fost mulțumit de progresele școlare ale lui Vincent, așa încât nu i-a acordat un post de predicator la sfârșitul studiilor. Reverendul Pietersen l-a sfătuit să plece în regiunea minieră Borinage.

Borinage – primele desene și schițe

Deși nu obținuse postul de predicator, Vincent, cuprins de spirit evlavios vizitează bolnavii și organizează lecturi religioase. Impresionat de sărăcia în care trăiau minerii din Borinage, Vincent le dă acestora toate lucrurile sale, inclusiv hainele, alegând să trăiască și el într-un mod auster, adesea neavând ce să mănânce, singura lui sursă de venit fiind banii pe care-i primea de la fratele lui Theo, care locuia la Paris și, uneori, de tatăl lui, care ra de părere că Vincent duce în Borinage „o viață de trântor”.

Comitetul de Evanghelizare i-a acordat, până la urmă postul, dar i l-a retras după o scurtă perioadă, din cauza exceselor făcute de Vincent, dintr-un prea mare zel evlavios.

La răsărit de casa lui Denis se căsca o râpă adâncă, în fundul căreia se aflau cele mai multe dintre colibele minerilor. In cealaltă parte se deschidea un câmp larg, străjuit de un munte negru de steril și de coșurile minei Marcasse, în care lucrau aproape toți minerii din Petit Wasmes. Câmpul era tăiat de un drumeag desfundat, năpădit de tufe de mărăcini și răscolit de rădăcini noduroase.

În perioada în care a locuit în Borinage, Vincent a realizat primele sale desene și schițe, care-i reprezentau mai ales pe mineri, cu chipurile lor marcate de viața grea pe care o duceau.

Etten – viața la țară

Silit să demisioneze din postul de predicator, Vincent se întoarce, pentru o vreme, în casa părintească, de data asta la Etten, unde tatăl său primise postul de paroh. In perioada în care a locuit în etten, Vincent își petrecea zilele desenând, iar serile  citind, activități care stârneau nedumerirea nu doar locuitorilor din mica localitate din brabant, dar și membrilor familiei van Gogh, mai ales tatălui lui Vincent.

După  câtva timp, ploile conteniră și se statornici vreme bună; Vincent își luă șevaletul și cele necesare pentru desen și porni să cutreiere ținutul. Cel mai mult îi plăcea să lucreze pe câmp, lângă Seppe, dar se ducea adesea și pe malul unui heleșteu mare, la Paasievart, să deseneze nuferii. Etten era un orășel mic, în care toți locuitorii se cunoșteau bine între ei. La Vincent se uitau chiorâș.

Haga

Vincent pleacă la Haga, încredințat că, dacă va muni mult și dacă va învăța pe lângă pictori olandezi deja consacrați, își va putea îmbunătăți tehnica de lucru. Numai că socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg.

Haga era pe atunci poate cel mai curat și mai civilizat oraș din toată Europa. Simplu, frumos, sobru, după adevărata tradiție olandeză: străzi de o desăvârșită curățenie, străjuite de copaci stufoși, case arătoase, construite din cărămidă trainică, în față cu grădinițe îngrijite, pline de trandafiri și mușcate. Nu existau mahalale murdare, cartiere dărăpănate, nimic din ce-ar fi putut supăra ochiul, totul fiind îngrijit cu acea stăruință tipic olandeză.

In viața lui Vincent apare Christine, o prostituată mai în vârstă decât el, însărcinată și cu alți copii acasă. Vincent decide să se căsătorească cu ea, în speranța că va putea avea viața casnică la care visează uneori. Greutățile economice (sărăcia lucie, mai exact) au adus însă tensiuni între cei doi așa încât Vincent decide că Haga nu i-a adus ceea ceși dorea și pleacă, din nou, acasă la părinți, mutați, între timp, la o nouă parohie.

Nuenen – satul mâncătorilor de cartofi

Așezarea nu era altceva decât o mică îngrămădire de case, înșirate de-o parte și de alta a drumului care duce la Eindhoven, capitala districtului. Aproape toți locuitorii se îndeletniceau cu țesutul sau cu plugăria. Colibele le erau împrăștiate pe câmp. Erau oameni cu frica lui Dumnezeu, trudeau din greu și trăiau după felul și obiceiurile strămoșilor lor.

Perioada petrecută la Nuenen marchează viața lui Vincent prin faptul că era cât pe ce să fie căsătorit de două ori împotriva voinței lui, mai întâi cu Mragot, o vecină îndrăgostită nebunește de el și apoi cu Stien, o fată cu care se împrietenise și despre care preotul catolic credea că o lăsase însărcinată.

Sursa foto: wikipedia.org

Dar cel mai important e că aici a realizat prima sa capodoperă, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui, Mâncătorii de cartofi, pe baza multor studii cu chipurile țăranilor din Nuenen, dar și a minerilor din Borinage.

Despre perioada franceză din viața lui Vincent, într-un episod viitor.

2 gânduri despre &8222;Bucuria vieţii de Irving Stone – o călătorie în căutarea destinului (1)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.