Câteva mari companii au luat, în ultima perioadă, decizia de a întrerupe publicitatea pe reţelele de socializare, Facebook, Instagram şi Twitter, pentru a se alinia noii corectitudini politice. Unii o denumesc luptă contra rasismului, deşi pare uneori, prin formele pe care îmbracă, tot un soi de rasism, îndreptat, de data asta, împotriva caucazienilor (cuvântul alb fiind indezirabil, mai nou, chiar pe cale de a fi prohibit).
Revenind la giganţii corporatişti care nu mai vor reclamă în Social Media, cel puţin deocamdată, printre ei se numără Unilever (deţinătoarea brandurilor Knorr, Lipton, Cif, Hellman’s, Dove, printre altele), Coca-Cola, Hershey (mare producător american de ciocolată), Levy’s şi alţii. Procter&Gamble se mai gândeşte, mai analizează. Rămâne de văzut dacă decizia a fost una corectă, financiar vorbind, timpul ne va da un răspuns la asta. E vorba de companii, pentru că pentru Facebook e, evident, o mare gaură în buget.
E dreptul companiilor să-şi aleagă mediile pentru campaniile publicitare, dar n-ar strica să dea dovadă şi de puţină coerenţă, dacă se poate. Nu de alta, dar una dintre companiile menţionate era destul de activă, nu cu mult timp în urmă, în vânzoleala noastră dâmboviţeană. Au descoperit acum, brusc, polarizarea societăţii!
Dacă e dreptul companiilor să-şi alegă mediile de publicitate, tot aşa e (sau ar trebui să fie) dreptul consumatorilor să-şi aleagă produsele care le satisfac cel mai bine nevoile. Inclusiv aceea de a avea un ten mai alb, mai luminos. Aşa că eu una nu pricep acuzaţiile de rasism la adresa companiilor producătoare de cosmetice (Unilever, de exemplu) pentru folosirea cuvintelor alb sau luminos. Nu pricep de ce dorinţa mea de a avea un ten mai luminos încalcă dreptul cuiva de a avea un ten măsliniu sau ciocolatiu. Care, apropo, pot fi foarte frumoase. Problema mea în toată tevatura asta e că L’Oreal a acționat cu mare rapiditate și a anunțat că va scoate cuvintele alb și luminos de pe etichetele produselor sale. Asta înseamnă că, dacă L’Oreal nu-mi poate vinde iluzia unui ten mai luminos, asta înseamnă să găsesc pe altcineva care poate. Sper să nu se reprofileze toți pe produse pentru bronzat, că astea n-au fost nicodată în sfera mea de interes.
Mă întreb cât mai e până începe campania împotriva producătorilor de bere blondă? O să trecem toţi pe sortimentul ăla mai închis la culoare?