Bacalaureat

De unde vine cuvântul bacalaureat?

Se crede că termenul bacalaureat vine din limba latină în care bacca înseamnă boabe, iar laurea se traduce laur.

În franceza veche, cuvântul este sinonim cu expresia tânăr care vrea să devină cavaler.

Ce este bacalaureatul?

Bacalaureatul este un examen care se susține de către absolvenții liceului, la mai multe discipline, promovarea lui însemnând încheierea ciclului liceal de pregătire.

Promovarea examenului de bacalaureat este o condiție pentru admiterea în învățământul superior. Dacă mă întrebați pe mine, ar trebui să fie o condiție de accesibilitate, necesară, dar nu suficientă, de admitere, care ar trebui făcută în baza unui examen riguros. Așa cum se întâmpla cu ceva vreme în urmă, în învățământul superior românesc. Când am dat eu admitere la Academia de Studii Economice București, de exemplu, am concurat 12 pe un loc. Media 10 la examenul de bacalaureat nu a contat deloc.

Cine și când a inventat bacalaureatul?

Cred că puțini dintre cei care se confruntă cu examenul de bacalaureat știu cui trebuie să „mulțumească” pentru această încercare.

Răspunsul corect este: lui Napoleon Bonaparte, care, în 17 martie 1801, a dat un decret prin care a luat naștere examenul de bacalaureat, punând astfel bazele învățământului modern în Franța.

Bacalaureatul în România

Bacalaureatul a fost introdus în România în anul 1925, de către dr. Constantin Angelescu (medic chirurg la bază, cum am zice azi), Ministrul Instrucțiunii Publice la vremea respectivă. Liceul este dificil de absolvit (spre deosebire de zilele noastre), iar bacalaureatul era considerat examenul maturității.

În 1929, a apărut Legea nr. 77/1929 pentru modificarea câtorva dispozițiuni ale art. 21 din legea învățământului secundar referitoare la examenul de bacalaureat, care prevedea:

Absolvenții liceelor de Stat sau particulare, (ale confesiunilor, comunităților și ale particularilor) cu sau fără drept de publicitate, care doresc să continuie studiile în învățământul superior, trebuie să depună un examen de bacalaureat. Scopul acestui examen este de a verifica cunoștințele dobândite de elevi la materiile de studii cele mai importante și mai ales de a dovedi influența studiilor făcute asupra formării cugetării lor, deci, cu chipul acesta a selecționa dintre absolvenții liceului pe cei care dovedesc că sunt în stare să urmeze cu folos studiile de specializare universitare.

În 1925, doar 30 de elevi au susținut bacalaureatul, printre ei numărându-se și Mircea Eliade. Și în vremea aceea, ca și în vremurile noastre, bacalaureatul avea două sesiuni, una de vară și una de toamnă.

Materiile la care se dădea examen erau limba şi literatura română, istoria românilor, geografia României, instrucţia civică și o limbă modernă (la alegere), plus alte două materii, în funcţie de liceul urmat. Comisiile de examen erau formate din câte șapte membri.

Bacalaureatul în lume

Germania – Abitur (în limba latină: ābitō, ābitere înseamnă a pleca) este echivalentul german al bacalaureatului, un examen final, organizat la încheierea studiilor secundare, de obicei după 12 sau 13 ani de școlarizare. Este un bacalaureat diferențiat, iar cei care vor să urmeze o facultate trebuie să promoveze examenul, deoarece, în baza notei obținute și a portofoliului personal, sunt admiși la facultate.

Franța – bacalaureatul diferă în funcție de filieră și este de trei tipuri: general, tehnologic şi profesional. Bacalaureatul general permite continuarea studiilorla facultate, iar cel tehnologic și profesional intrarea la facultate sau integrarea pe piața muncii.

China – echivalentul bacalaureatului poartă numele de Gaokao și a fost supranumit „cel mai înspăimântător examen al maturității” din lume. Rezultatul obținut la acest examen determină clasamentul pentru admiterea în învățământul superior.

Elveția – doar absolvenții care vor să urmeze o facultate încearcă să promoveze examenul de maturitate și aproape toți cei care dau examenul (cam o treime dintre absolvenți) îl promovează.

Bacalaureatul în literatura română

— Închipuieşte-ţi, zice mama emoţionată. Să-l persecute pe băiat! să-i zdrobească băiatului cariera!… Cum este el simţitor, e în stare să se prăpădească… Ştii ce mi-a zis? „Mămiţo, dacă pierz un an, mă omor!…” E în stare, cum e el ambiţios… închipuieşte-ţi, să-i dea nota 3, şi lui îi trebuie 6… Şi la ce? tocmai la Morală… Acu, dumneata îl cunoşti pe Ovidiu de când era mic… Ştii ce creştere i-am dat!…

Acesta este un fragment din Bacalaureat de I.L.Caragiale, scris cu atât de multă vreme în urmă, dar atât de actual și astăzi. Ce ți-e și cu profesorii ăștia care dau notă din burtă (pardon my French!)!

Mircea Eliade și bacalaureatul

Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învăţau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu ştie ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii şi-au pierdut calmul, băieţii sunt înspăimântaţi. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit şi care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienţi sau insuficienţi pentru Universitate.

Cam asta gândea Eliade despre bacalaureat în 1925, anul în care examenul a fost introdus în România. Probabil că, de-a lungul anilor, multe generații de proaspăt absolvenți au fost de aceeași părere. Și tot la fel ca Eliade, mulți cred că „trec cei norocoşi, cei favorizaţi, cei tâmpi”. Se pare, totuși, că Mircea Eliade a fost singurul elev de la școala lui care a promovat bacalaureatul în sesiunea respectivă. Păcat că nu a fost nimeni să-l întrebe și după examen cum stă treaba cu bacalaureatul :).