Școala online pe scurt

Văzută prin ochii unui profesor 

Două luni te străduiești să concepi aplicații cât mai rezonabile și mai diversificate posibil, testezi platforme educaționale sau adaptate nevoilor elevilor și profesorilor, vorbești singur pe diverse grupuri de pe rețelele sociale (că de multe ori nu-ți răspunde nimeni, deși au văzut mesajul și știu că tu vezi că l-au văzut), dai feedback individual elevilor care trimit aplicațiile rezolvate, iar la sfârșit, vine părintele și zice: eu nu sunt de acord să se valorifice activitatea online. Ce drăguț! Sau poate nu. De ce nu au zis așa de la început? Știam o treabă, nu mai deranjam elevii care nu au avut chef de lecții în perioada asta sau pe cei care nu acces la Internet, dar au conturi și sunt activi pe rețele sociale (oare cum o fi posibil? :)).

Am avut parte în perioada asta de copii excepționali (și nu e un termen pompos, chiar merită calificativul ăsta), care s-au mobilizat exemplar și au rezolvat aplicație de aplicație, cu încadrarea în termenele limită. Copii care au muncit, au întrebat, au refăcut atunci când au greșit. Copii de a căror muncă cineva își bate joc acum cu această așa-zisă „negociere” a notelor. Bașca de munca profesorilor, dar cu asta suntem deja obișnuiți.

Și ce propui? Sigur, unii o să se întrebe și asta. De exemplu, încheierea situației școlare cu notele avute până la 11 martie, la toată lumea, nu la unii cu online, la alții fără, fiecare după cum are chef. Cred că era o variantă mai corectă pentru toată lumea. Iar online să muncească cine crede că poate și dorește. Cum s-a și întâmplat, de altfel.

Dacă n-ar fi acei elevi minunați, care au înțeles că muncesc și învață pentru ei, nu pentru altcineva, aș numi această perioadă Cooperativa Munca În Zadar. Sper doar să nu se demotiveze văzând că … merge și așa. Adică fără să muncești.

Poate că pasul următor e să fie întrebați părinții și elevii majori ce note cred ei că trebuie trecute în catalog? De ce nu? Am economisi timp și resurse. Sau poat un catalog în google docs ca să editeze direct notele. Nu e o idee bună? Eu cred că da. Asta ne-ar scuti de multe neplăceri.

Precizare: E o opinie personală, nu generalizez și privesc lucrurile strict prin prisma situației pe care am experimentat-o.

Un gând despre &8222;Școala online pe scurt&8221;

  1. Îmi pare rău! Nu sunt de nicio parte a baricadei deci cred că pot privi foarte de… din afară totul. Şi chiar îmi pare rău! De dascăli, de elevi, de părinţi. E foarte trist că nu se pune deloc preţ pe toată munca asta depusă şi mă gândesc că nu a fost chiar uşor în perioada asta.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.