Am părăsit camera, gândindu-mă că nici măcar ea nu ar fi încântată, dacă
ar știicine este persoana pe care mi-o doream în viața mea.
Lucinda Riley – Trandafirul nopții, Editura Litera
Așa apare verbul a ști într-o carte altfel bine tradusă și redactată decent. Nu doar în fraza de mai sus, ci și într-una anterioară.
Cumva surprinzător pentru mine, verbul A ŞTI, deşi e un verb uşor de conjugat, pare să fie printre verbele care par să dea mari bătăi de cap utilizatorilor, mai mult sau mai puţin experimentaţi, ai limbii române. La fel și a privi sau a citi (culmea, chiar și unii care se dau mari cititori și se laudă cu zecile de cărți pe care le citesc lunar au prostul obicei să scrie a citii!).
Parcă tot mai mulţi aleg să scrie A ŞTII, când infinitivul corect e A ŞTI, cu un singur i. Dacă ar aplica regula pe care am învăţat-o prin clasa a cincea de la proful de română, AR ŞTI imediat cu câţi i se termină verbul.
Sfatul profului meu de română din gimnaziu: când NU ŞTII (cu doi i!) cum să scrii corect un cuvânt, rosteşte-l cu glas tare şi o să-ţi dai seama imediat.
La fel de complicat pare şi conjuctivul verbului A ŞTI, aşa încât prea des citim SĂ ŞTI, în loc de SĂ ŞTII.
Așadar:
Infinitiv – A ȘTI
Prezent – eu știu, tu știi, el/ea știe, noi știm, voi știți, ei/ele știu
Viitor – eu voi ști, tu vei ști, el/ea va ști, noi vom ști, voi veți ști, ei/ele vor ști (cu un singur i, nu cu doi, da?)
Condițional prezent – eu aș ști, tu ai ști, el/ea ar ști, noi am ști, voi ați ști, ei/ele ar ști (tot cu un i).
Limba română pare din ce în ce în ce mai complicată pentru tot mai multe persoane. Oare lecțiile online ar putea avea vreun efect (pozitiv!) în sensul ăsta? Greu de crezut!
Și nu uita:
A ŞTI să scrii corect în limba română presupune SĂ ŞTII regulile de ortografie.
Dorina Danila 