Cititul ca normă

Am observat că s-a declanșat, în ultima vreme, un fel de întrecere în a îndemna lumea să citească. Orice, cu orice preț, numai să citească.

La început, a fost așa-numita provocare de 10 minute (ten minutes challenge). Apoi am vâzut că s-a trecut la 35 de pagini dimineața și 35 de pagini seara. De ce 35 și nu 30 sau 40, numai Sfântul Duh al lecturii și cel care a avut năstrușnica idee pot ști!

Cum ziceam, parcă s-ar fi declanșat campionatul planetar de citit, dacă mă iau după îndemnurile aproape patetice la citit! Citiți 35 de pagini dimineața și 35 seara și în nu știu câți ani o să aveți citite nu știu câte jdemii de pagini! Așa, și? Ce-i cu asta? Ce rezolvăm dacă bifăm sute și mii de pagini și ne lăudăm pe Facebook cu zecile de cărți citite lunar? Ne face asta mai deștepți? Mai înțelepți? Mai îngăduitori? Mai empatici? Mă îndoiesc.

Nu s-a lăsat mai prejos nici doamna ministru de la Educație – deh, e profesor de română! – și a lansat cică un proiect (mai nou totul e pe bază de proiect) prin care elevii sunt îndemnați să citească câte 20 de minute la școală și 20 de minute acasă, cu părinții și bunicii. Săracii bunici! După ce că trebuie să lucreze până ajung nepoții lor la facultate, mai au și normă de citit! Prima întrebare care mi-a venit în minte când am citit despre mărețul proiect douăzeci-douăzeci (aha!) a fost: și dacă nu citesc, ce le faceți?

Mă întreb dacă o să fie ministru un profesor de matematică, o să ne dea normă tuturor, elevi, părinți, bunici, 20 de minute de integrale? Cu cititu’ ca cu cititu’ (cacofonia e intenționată), dar cu integralele am băgat-o pe mânecă!

Toată agitația asta presupun că are ca scop să facă lumea să citească mai mult. Cărți, că la ele cred că se referă. Numai că eu cred că e foarte puțin, spre deloc, probabil să-l și atingă. De ce? Pentru că poate stârni o reacție adversă, o și mai mare respingere a cărților, dacă ea există cu adevărat. Ceea ce am mai spus-o, eu nu cred că e adevărat, cred, mai degrabă, că atât sursele de informație cât și cele de divertisment (pentru asta citim doar, nu?) s-au diversificat atât de mult, încât lectura nu se mai poate limita doar la cărți. Chiar și când ne uităm la un documentar sau la un film la televizor, până la urmă, citim, nu? Fiindcă în România suntem norocoși să avem încă subtitrare.

Cât despre elevi, dacă vine cineva să le impună nu doar ce să citească, ci și cât să citească, ghici ce reacție va primi din partea lor? Nu trebuie să fii mare specialist în educație – deși e plină țara de ei – ca să răspunzi la întrebarea asta.

Și ce vreau să zic cu toate astea? Citiți ce, când și unde aveți chef s-o faceți! În rest, bucurați-vă de un film bun, de natură, de cei dragi și nu vă bateți capul cu norme de citit.

21 de gânduri despre &8222;Cititul ca normă&8221;

  1. Ah, ce pe sufletul meu ați spus (scris)!
    Mare dreptate cu norma, cu reacțiile elevilor (și nu numai!), și cu activitățile de informare -relaxare- divertisment. Subscriu la tot ce ați exprimat în articol. Di păcate, „trendul” este altul.
    Felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Perfect de acord!
    Zeci de cărţi pe lună? Asta înseamnă o carte la două-trei zile? Ori se citeşte pe diagonală şi atunci e degeaba, ori… dar nu mai spun continuarea.
    Eu nu pot. Pentru mine cititul e plăcere, nu maraton. Citesc încet, să nu-mi scape un cuvânt, să nu-mi scape sensuri, să nu pierd ceva. Şi dacă încep o carte care nu-mi spune nimic şi mă plictiseşte, decât să sar 80 de pagini şi să o bifez la citite, mai bine o las şi iau alta. Că şi timpul e scurt, nu câştig nimic astfel.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Intentia o fi ea buna, la pornire, dar intr-adevar efectul scontat putin probabil sa se produca. Incercarea asta de a introduce norme pentru orice lucru, nu va provoca pasiuni, e clar. Mai bine (si aici vorbesc despre gimnaziu, unde elevii au pe saptamana cate doua ore de fizica, biologie, chimie, desi cica ar trebui sa aiba cunostinte generale la aceste obiecte), ar transforma una din aceste ore in ora dedicata lecturii, un fel de club de carte. Sa se aleaga din mai multe lecturi potrivite varstei una de comun acord cu elevii, iar cei care citesc sa primeasca niste puncte in plus la romana. Ceva de genul ar putea sa ii stimuleze mai mult.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Perfect de acord! Nu mi se pare gresit sa incurajezi lumea sa citeasca, cunosc oameni care daca nu ar fi fost incurajati sa inceapa sa citeasca vazand actiunea ca un self challenge nu ar fi descoperit cat le place. In acelasi timp, mi-e groaza de ce ar putea produce obligarea oamenilor (nu doar a copiilor caci razvratirea om vrea noi sa credem dar nu e tipica doar lor) sa citeasca. Eu insumi am urat cititul in liceu pentru ca toate omorurile, certurile si ura din literatura de liceu romaneasca nu fac bine cititorilor emaptici ( mi se pare infiorator ca bagam pe gat numai carti de genul acela cand literatura noastra abunda de carti cu teme frumoase si unde nimeni nu tanjeste dupa suicid) si pentru ca eram obligata sa citesc cartile alea.

      Apreciat de 2 persoane

      1. Nu, eu mă refeream la punctele în plus la română, ca stimulent. Cât privește cluburile de lectură, da, există, și sunt utile doar dacă participarea este benevolă. În rest, vorba celor de la Pink Floyd 😊!

        Apreciază

  4. Da…nici eu nu cred în cititul „la normă”. Nu îmi place să număr pagini, să număr cărți într-un an, să fac liste. Cititul e plăcerea mea. Cred că dacă mă obliga cineva în copilărie să citesc forțat, în fiecare zi și un anumit număr de pagini – m-aș fi lăsat demult.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Are copilul meu la școală ( în Germania ) un ”proiect” din ăsta cu un carnețel de citit și nu știu câte minute pe zi. Trebuie să citească cu voce tare iar noi să semnăm că l-am ascultat. Bun. Semnăm carnețelul, desigur, dar nu ne uităm la ceas și nici nu citește cu voce tare X minute. El știe că cititul este hrană pentru creier și citește zilnic cât vrea și din ce cărți dorește. Întotdeauna când i se impune ceva care nu are o foarte mare logică pentru mintea lui de 8 ani, face lucrul degeaba. Astfel că am observat încă de când era mic că trebuie să îi susținem spiritul liber și să-l ajutăm într-un mod armonios lui să se adapteze regulilor societății. (reguli pe care nu le înțelege). Înțeleg că ideea ministrului educației nu este chiar una rea, dar impunsă nu va funcționa. Iubirea pentru citit nu se crește prin competiție și laude pentru că astfel va fi doar o alergătură după locul din față, nicidecum după o plăcere benefică.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Nici eu nu sunt pentru cititul la normă. E o sabie cu două tăișuri. În loc să îți placă să faci asta (și astfel să îți creezi o deprindere sănătoasă, plăcută), devine rapide un alt lucru pe care-l faci din obligație. Sigur, și eu am GoodReads, dar îl folosesc mai mult pentru a ține evidența cărților citite – un soi de carnețel virtual. Îmi setez un target anual, dar asta mai mult de curiozitate, nu mă întrec cu nimeni, nici măcar cu mine 🙂 Important e să citești, nu contează cât. Poate sunt zile în care nu citești deloc și zile în care doar asta faci. Nu e o competiție…

    Apreciat de 1 persoană

  7. Sunt de acord cu tot ce ați punctat în articol 🙂
    Norocul meu în copilărie a fost că în familia mea se citea, așa că am avut acces ușor la bibliotecă, atât la cea de acasă, cât și cea județeană, unde mă ducea tatăl meu. Și nu din obligație! Cel mai probabil, exemplul e mai puternic decât orice normă sau listă. Și îmi pare bine că nu îmi contorizez pasiunile.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.