Eu și literatura română – o relație cu năbădăi

carti

Când eram la școală citeam, relativ conștiincioasă, literatura română pe care o aveam în programă. S-a întâmplat chiar să citesc unele cărți cu plăcere. Despre altele nu aș putea spune același lucuru, dar nici n-am să pretind acum, doar ca să fiu în trend, că programa școlară m-a marcat negativ pe vecie și că mi-a tăiat cheful de citit pentru totdeauna. Chiar dimpotrivă, aș zice.

În prima categorie, a cărților care mi-au plăcut, aș enumera Cireșarii de Constantin Chiriță (cred că a fost primul roman pe care l-am citit), La Medeleni de Ionel Teodoreanu (jocurile copilăriei și prima poveste de dragoste), Moromeții de Marin Preda (primul volum, că pe al doilea nu l-am suportat), Ion de Liviu Rebreanu (poate influențată și de filmul în care juca Șerban Ionescu și care mi s-a părut grozav la vremea aceea), Baltagul de Mihail Sadoveanu (un thriller rural excelent) și chiar Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon (pentru veritabila paradă a modei vremurilor). Am devorat romanele lui Cezar Petrescu, care nu cred că erau în programă, dar le-am citit de plăcere. Preferatul meu a fost – și rămâne – genialul Caragiale, căruia i-am savurat fiecare cuvânt (și încă o mai fac). Îl folosesc uneori la lecțiile de comunicare, dar, din păcate, tânăra generație cred că nu-l înțelege prea bine. N-aș putea să spun că mă surprinde.

Bile negre au primit din partea mea George Călinescu pentru Enigma Otiliei (Doamne, ce plictisitoare mi s-a părut cartea aia!) și Liviu Rebreanu pentru Pădurea spânzuraților (posibil să n-o fi înțeles pe deplin la vârsta aia).

Până în ziua de azi, relația mea cu literatura română a rămas la fel de capricioasă. Parcă facem o plimbare cu barcă pe o mare agitată.

La început, a fost Rodica Ojog-Brașoveanu ale cărei cărți le-am împărțit clar în două categorii: unele le-am devorat, pur și simplu, pe altele nu le-am putut duce până la capăt, tot pur și simplu.

Citește și Omul de la capătul firului de Rodica Ojog-Brașoveanu – recenzie

O lungă perioadă de timp, s-a cam așternut liniștea în sectorul lecturi din literatura română, în ceea ce mă privește. S-a întâmplat să-l descopăr, absolut din întâmplare, pe Igor Bergler, despre care, când am cumpărat Biblia pierdută, habar n-aveam că e român. Mi-a plăcut mult, de aceea m-am hotărât să citesc și următoarele cărți ale domnului Bergler. M-a făcut să mă răzgândesc Testamentul lui Abraham, care stă deocamdată în colțul cărților începute și abandonate.

Tot o relație de tipul una caldă-una rece (a se citi una bună-una mai puțin bună), am avut și cu romanele Doinei Ruști, o scriitoare absolut adorabilă (poate sună fals, dar fix asta cred eu). Prima dată, am citit Mâța Vinerii, care mi-a plăcut mult de tot, motiv pentru care v-o recomand și vouă), apoi mi-a ieșit în cale Logodnica, o întâlnire mai puțin agreabilă pentru mine, trebuie să recunosc.

Citește și Mâța Vinerii de Doina Ruști

Ioan T. Morar e arădean la origine și asta ar fi trebuit poate să mă facă să-i citesc mai repede cărțile, dar, nu-mi dau seama din ce motiv (poate din cauză de activitate politică, a lui, nu a mea) lucrul ăsta nu s-a întâmplat până relativ recent, când am fost la lansarea cărții lui Șapte ani în Provence. Bună, bună, o recomand, chiar dacă are un titlu mai puțin inspirat. După un timp, am răsfoit Lindenfeld, dar, deocamdată, cred că nu m-a convins prea tare. Stă la rând și Sărbătoarea corturilor, despre care am auzit lucruri bune, dar eu știu ce să zic?

Singura care pare să fi spart tiparul alba-neagra, până acum, e Simona Antonescu: trei cărți și toate trei bune. Urmează Ultima cruciadă, din care am citit câteva pagini și am decis să mai aștepte puțin. Cred, totuși, că are ceva bun de zis cartea aia.

Tu ce cărți bune scrise de autori români ai citit și vrei să mi le recomanzi?

Reclame

5 gânduri despre &8222;Eu și literatura română – o relație cu năbădăi&8221;

  1. Mi-a plăcut mult Adrian Sângeorzan, Camelia Cavadia, Doina Ruști, Aurora Liiceanu. Am mai citit câteva cărți semnate de Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu (fără Solenoid pe care am cumpărat-o, dar nu s-a lipit). În privință cărților pentru copiii, am cumpărat și citit aproape tot ce a apărut – Cristina Andone, Victoria Pătrașcu, Adina Rosetti, Iulia Iordan, Laura Grunberg, T.O.Bobe. Unele mi-au plăcut mult de tot, altele mai puțin, poate neînțelegând scriitura. Pe altele nu le-am achiziționat încă și nu mă pot pronunța. Dar mă bucur că am de unde să aleg iar asta este super!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Probabil că literatura studiată (mai mult sau mai puțin) în școală nu trebuie neapărat să ne placă, ci mai degrabă să învățăm ceva din ea.
    Să știu să fac diferența între literatură bună și literatură proastă, chiar dacă ultima e uneori mai plăcută (există ”junk” pentru toate gusturile…). E greu să apreciezi valoarea a ceva care nu îți place, dar e totuși posibil.

    Operele literare care fac parte -prin tradiție- din programa școlară sunt cu adevărat târâte prin ”colbul școlii”; disecate cu cuțitul de zarzavaturi, abuzate, maculate, sufocate de o atenție tâmpă, de opinii semidocte și inepte. Elevii învață din ele ca studenții de la medicină din cadavre. Le recitesc peste ani ca să îmi dau seama totuși cât de vii sunt.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.