Muntele familiei Gray de John Grisham

Despre autor:

John Grisham (n.1955, Arkansas) este politician, avocat și scriitor american despre care poți citi mai multe aici.

Despre carte:

Muntele familiei Gray nu e primul roman de John Grisham pe care-l citesc, dar e primul din categoria care l-a consacrat și anume așa-numitele thrillere juridice. Înainte citisem două cărți de cu totul altă natură, Un altfel de Crăciun, care mi-a plăcut mult de tot și Fotbal și pizza, care mi-a plăcut și-atât. Din păcate, nu pot să spun același lucru despre Muntele familiei Gray, de la care aveam multe așteptări și pe care am început s-o citesc cu speranța unei cărți bune, după ce am abandonat Cartea secretelor a lui Chirovici. Cât pe ce să aibă aceeași soartă și cartea lui Grisham, dar mi-am zis că două abandonuri la rând e prea mult, așa că am strâns din dinți și am dus-o – greu – la capăt.

In viața Samanthei Kofer nu era loc de surprize. Fiică de avocați, beneficiind de cea mai bună educație oferită de institutii prestigioase, curtată de firme de top după terminarea facultății, ea alege să lucreze pentru cel mai mare cabinet de avocatură din lume, Scully & Pershing. Toate planurile îi sunt însă date peste cap de izbucnirea crizei din 2008. Peste noapte, Samantha se vede silită să se mute din Manhattan în Brady, Virginia, orășel uitat de soartă din inima Apalașiei. De la un salariu anual de 180 000 de dolari, ea ajunge să ofere asistență juridică gratuită persoanelor nevoiașe din bazinul carbonifer american. Și totuși, pentru prima oară în viață, Samantha simte că poate face ca lucrurile să se schimbe.

Așa e prezentată cartea pe coperta a patra. Sună interesant, nu? Așa mi s-a părut și mie, așa că am început „escaladarea” muntelui cu speranța unei călătorii plăcute. Ei bine, n-a fost așa.

De ce nu mi-a plăcut Muntele familiei Gray?

În primul rând, personajul principal, Samantha Kofer. E cel mai plictistor personaj de care am dat de la Brooke Alter din Noaptea trecută la Chateau Marmont încoace. Părea un fel de spectatoare a propriei vieți, mi-a dat cumva impresia că nu-i păsa de nimic și că nu prea știa încotro s-o apuce. În plus mi s-a părut și cam egoistă și chiar ușor arogantă, dacă mă gândesc la cum se raporta la cei doi bărbați Gray dar și la posibilii ei angajatori.

Cât privește celelalte personaje. mi s-a părut că sunt tratate superficial, pe de o parte oamenii răi din exploatările minere, pe de alta victimele lor, iar la mijloc, cavalerii dreptății, sub înfățișarea unor doamne care furnizează servicii juridice gratuite și a unor domni care câștigă mulți bani din asta.

În afară de asta, cartea pare o (prea) lungă pledoarie despre nedreptățile suferite de locuitorii din zonele miniere din Munții Apalași, din cauza exploatării cărbunelui de către firme lacome și dornice să obțină profit cu orice preț. Chiar cu prețul vieții unor oameni. Subiectul poate fi interesant, dar romanului îi lipsește profunzimea, așa încât s-a transformat într-un fel de listă de cazuri juridice rezolvate rapid sau rămase în rezolvare. Un fel de compunere scrisă de un elev nu prea talentat și nu de un scriitor de talia lui Grisham.

Nici măcar în partea a doua, care s-a dorit mai dinamică, lucrurile nu stau mai bine. Chiar dacă e vorba de documente importante sustrase de la compania minieră și apoi bine ascunse, curse nebune cu mașina prin pădure, urmăriri, o mare firmă de avocatură contra unei companii miniere, decizii privind cariera sau scurte episoade de sex în miez de noapte. Totul s-a transormat până la urmă într-un mare nimic. Nimic mai mult decât un manifest împotriva nelegiurilor companiilor miniere.

Una peste alta, o carte neașteptat de proastă, vândută sub un brand puternic. De ce zic neașteptat? Pentru că și de la numele mari te aștepți la cărți mai slăbuțe, dar Muntele familiei Gray cred că depășește cu mult orice îngăduință pe care o poate avea un cititor. În ce mă privește, va mai curge multă apă pe Mureș până voi alege o altă carte de Grisham. Chiar dacă sunt sigură că sunt unele foarte bune pe rafturile librăriilor.