Tag de vacanță

N-am mai făcut demult un tag, de altfel, n-aș putea spune că sunt neapărat un fan al tag-urilor, dar am văzut unul tare simpatic pe Delicatese literare și m-am gândit să-l fac și eu, în așteptarea vacanței.

N-am putut să mă abțin să-l personalizez puțin, așa că a ieșit un tag de vacanță cu thrillere, mystery sau romane polițiste, cum vrei să le spui.

1. O carte al cărui titlu ne duce cu gândul la vacanță

Crăciunul lui Poirot de Agatha Christie 

De când am văzut prima dată cartea asta, m-am întrebat cum își petrece vacanța de Crăciun micul și tipicarul detectiv belgian. Când am citit-o, am aflat răspunsul și m-am întrebat cum de n-am știut de la  bun început: cum altfel decât într-o vilă englezească, investigând o crimă. Așadar, un Crăciun plin de mister și suspans.

2. O carte a cărei copertă ne duce cu gândul la vacanță

Răul sub soare de Agatha Christie

O insulă în apropierea țărmului, căreia i se spunea Insula Contrabandiștilor, este locul ales de Hercule Poirot pentru o vacanță liniștită. Locul s-a dovedit potrivit mai degrabă pentru o crimă, decât pentru o vacanță. Coperta romanului, în ediția de la Editura Litera, te duce negreșit cu gândul la vacanță. Una cu soare și fără crime, dacă se poate.

3. O carte care ne propune o călătorie

Crima din Orient Express de Agatha Christie 

Una dintre cele mai celebre (și invidiate, de ce să nu recunoaștem) călătorii turistice din lume este cea cu luxosul tren Orient Express, care străbate Europa de la vest la est. Hercule Poirot decide să călătorească și el cu orient Express-ul, călătorie care-i va prilejui investigarea celui mai celebru și, probabil, al celui mai interesant caz. Un afacerist american este găsit mort în compartimentul său, înjunghiat cu douăsprezece lovituri de cuțit și toți pasagerii din vagonul în care s-a comis crima par să aibă ceva de ascuns.

4. O carte a cărei acțiune se petrece la malul unei ape (mare, ocean, lac)

Paznicul farului de Camilla Läckberg

Romanul Paznicul farului este cel de-al șaptelea din populara serie Fjällbacka. În apropierea micului orășel care dă numele seriei, se găsește Graskar, o insulă plină de secrete, despre care localinicii credeau că ar fi bântuită de spiritele celor morți. Adevărul va fi, în cele din urmă, scos la iveală de inspectorul de poliţie Patrick Hedström și de echipa sa.

5. O carte a cărei acțiune se petrece la munte

Muncile lui Hercule de Agatha Christie

Înainte de a se retrage din activitate, Hercule Poirot decide să rezolve ultimele 12 cazuri, urmând modelul eroului mitologic al cărui nume îl purta, cu cele 12 munci ale sale. Cu acest prilej, Poirot, un orășean get-beget, ajunge și la munte, mai exact în Alpii elvețieni.

6. O carte care ne poartă într-un oraș turistic european

Moarte în La Fenice de Donna Leon

Acțiunea romanului se petrece în Veneția. Poți să-ți imaginezi un oraș turistic european mai interesant decât La Serenissima? Atât de mulți oameni vor să ajungă acolo, încât venețienii încearcă să reducă fluxul de turiști.

Unul dintre cei mai importanți dirijori din lume este descoperit mort în cabina sa de la teatrul La Fenice din Veneția, în pauza unui spectacol de operă. Comisarul Guido Brunetti, care se descrie singur ca  „Polițist, însurat cu o hoață, având o maniacă a computerelor și un anarhist drept copii”, este chemat să elucideze cazul.

7. O carte care ne poartă într-o cunoscută destinație turistică din lume

Moarte pe Nil de Agatha Christie

Egiptul, în general, și Nilul, în special, se numără printre cele mai cunoscute destinații turistice din lume. Și asta nu de ieri, de azi, ci de o lungă perioadă de timp. Hercule Poirot s-a lăsat și el ademenit de farmecul Nilului și a pornit într-o croazieră de plăcere pe marele și misteriosul fluviu. Și ce plăcere mai mare pentru Poirot decât să investigehze crime?

8. O carte a cărei acțiune se petrece pe o insulă

10 negri mititei de Agatha Christie

Zece persoane sunt atrase, sub diverse pretexte, de misteriosul U.N.Owen (unknown?) pe o insulă izolată, cunoscută ca Insula Negrilor. După ce ajung pe insulă, află că presupusa lor gazdă nu-i va onora cu prezența, cel puțin o vreme. La scurt timp,invitații încep să fie omorâți unul câte unul. Zece negri mititei e cea mai bună carte scrisă de Agatha Christie și o capodoperă a genului.

9. O carte care ne „cazează” la un han sau la o pensiune (poate fi și un hotel, nu?)

Misterul din Caraibe de Agatha Christie

Miss Marple pleacă în Caraibe, trimisă de nepotul său, ca să se recupereze după o pneumonie și să-și trateze reumatismul. Întâmplarea face ca, hotelul unde s-a cazat, să fie locul în care s-au întâmplat trei crime, așa încât Miss Marple a fost nevoită să intre în acțiune ca să descopere criminalul.

10. O carte care ne poartă într-o zonă pitorească de la noi din țară

Detectiv de România de Silviu Iliuță

E un roman polițist super amuzant, care îl are ca protagonist pe Anton Scorilo, un provincial care odată ajuns în capitală nu încetează să fie uimit de tot ceea ce vede. Bine, poate că sensul cuvântului pitoresc nu e chiar cel la care te-ai gândit prima dată :), dar trebuie să recunoști că avem o capitală tare pitorească, în toate sensurile cuvântului.

Dacă ți-a plăcut tag-ul de vacanță, te invit să-l preiei (evident că nu trebuie să fie cu literatură polițistă). Doar dă de știre să-l citim și noi.

Publicitate

13 gânduri despre „Tag de vacanță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.