Femeia din Orient Express de Lindsay Jayne Ashford – recenzie

Despre autoare:

Lindsay Jayne Ashford (n.1959, Marea Britanie) este o scriitoare britanică, prima femeie care a absolvit Queens’ College, Cambridge, după 550 de ani de existență. A fost reporter BBC, înainte de a deveni jurnalist freelancer.

La început, a scris romane polițiste, după care a publicat ficțiune istorică.

Locuiește în două case, când pe coasta de vest a Țării Galilor, când la o mică fermă în Spania. Are patru copii, face caiac, voluntariat și plimbări cu terrierul său, Milly.

Despre carte:

Femeia din Orient Express este cartea care face din Agatha Christie, cea mai vândută scriitoare, un personaj de roman. Nu este o carte biografică, ea se concentrează doar asupra perioadei de după divorțul Agathei de Archie Christie, când a decis să facă o lungă călătorie în Orientul Mijlociu, ca „o încercare de a alunga fantoma lui Archie”. Tocmai predase editorului romanul Misterul celor șapte cadrane, așa că își permitea o vacanță prelungită.

femeia-din-orient-express

Lindsay Jayne-Ashford împletește cu măiestrie personaje și întâmplări reale cu unele ficționale, astfel încât a reușit să facă din Femeia din Orient Express o lectură interesantă și agreabilă.

În Orient Express, Agatha întâlnește două femei, Katharine Keeling și Nancy Nelson, care călătoreau spre aceeași destinație ca ea. Pentru că dorea să-și păstreze anonimatul, Agatha Christie se folosea de al doilea său prenume și de numele de fată, așa încât era cunoscută ca Mary Miller. S-a dovedit că și cele două femei pe care Agatha le-a cunoscut în tren ascundeau secrete. Fapt care a făcut călătoria mult mai interesantă. Iar când cele trei femei au ajuns în Mesopotamia, lucrurile s-au complicat și mai mult.

Femeia din Orient Express  este o ficțiune istorică foarte bine documentată, un roman de atmosferă, care aduce în fața cititorului locuri și timpuri, dar este, în primul rând, un roman de călătorie. Cel puțin eu așa am ales să-l citesc și mărturisesc că am savurat fiecare etapă a călătoriei.

Călătoria cu Orient Express

este una foarte agreabilă, pasagerii având la dispoziție confortul unui adevărat hotel de lux pe roți, plus peisaje mereu în schimbare și posibilitatea să viziteze locuri interesante.

Unul dintre punctele de atracție ale călătoriei cu un tren de lux este vagonul-restaurant, unde, la micul dejun, pasagerii sunt răsfățați cu pâine prăjită cu unt, bacon, ouă Benedict, pilaf englezesc cu pește (hmm??) sau clătite cu sirop de arțar, cafea, ceai chinezesc sau indian, la prânz cu supă franțuzească de ceapă, pateu de rață cu vin roșu sau șnițel vienez pentru cei mai puțin sofisticați. Cât despe cină .. terrine aux fruit de mer  și cocktailuri White Russian.

La Veneția

pasagerii au avut la dispoziție câteva ore ca să viziteze orașul din lagună. Agatha rătăcește și se rătăcește pe străzile Veneției, iar, la un moment dat, pașii o duc în Piazza San Marco.

Nimic nu ar fi pregătit-o pentru priveliștea peste care dădu cnd ajunse la capătul străzii. Ieși dintr-un tunel de piatră printr-o clădire străveche, care se ridica deasupra caldarâmului. Și, iat-o, într-un vast spațiu deschis, ticsit de oameni și porumbei. Ultimele raze ale soarelui cădeau pe fațada aurită a Bazilicii San Marco. Lemnul și piatra srăvechi scânteiau ca intrarea într0un oraș ceresc, străjuită de un leu înaripat, strălucind pe cerul înstelat.

Veneția este pentru Agatha locul unor amintiri dureroase despre Archie, dar și locul în care are prilejul să-l reîntâlnească pe Max Mallowan, un tânăr  și chipeș arheolog, pe care îl cunoscuse în tren și care se îndrepta tot spre Bagdad. Și care, peste un timp, se va căsători cu Agatha.

Pe măsură ce trenul înaintează spre Istanbul, viteza lui scade, dar tensiunea  în compartimente crește.

Călătoria continuă

De la Istanbul, Agatha, Katharine și Nancy, continuă călătoria spre Damasc, tot cu trenul, Taurus Express, unul mai puțin luxos, însă (deși mai confortabil decât multe dintre trenurile cu care călătorim noi astăzi :)). Mâncarea nu este prea ispititoare, așa că cele trei prietene (cum deveniseră între timp) sunt nevoite să se aprovizioneze de prin gări: frigărui din carne de miel, sarmale în foi de viță, fructe.

Odată ajunse la Damasc

trenul „se transformă” în cămile, iar specialitățile locale sunt apa și înghețata de trandafiri, dar și kebab-ul cu sos de cireșe negre, scorțișoară și fistic. Tot la damasc, Agatha are parte și de o experiență inedită, puțin stânjenitoare – dar și ușor amuzantă – la hammam (baia publică).

După o sesiune de shopping exotic și înainte de continuarea călătoriei spre Bagdad, Katharine (o obișnuită a locurilor) le invită pe noile ei prietene la masă: falafel, tabouleh și baba ganoush. Dacă nu le-ai încercat încă, nici nu știi ce-ai pierdut!.

În Mesopotamia

Agatha și Nancy închiriază o casă în Bagdad, iar Katharine se căsătorește cu șeful șantierului arheologic din Ur, unde lucra și unde a plecat imediat după ce a ajuns în Bagdad. Agatha vizitează atracțiile turistice uneori singură, alteori însoțită de tânărul Max. doar că viața, cu întâmplările ei neprevăzute, le-o ia puțin înainte și nu le mai lasă timp de explorat.

O vizită în satul beduin

au făcut, totuși, cele trei prietene, împreună cu arheologii de la șantierul din Ur, ale cărora oaspete erau la vremea respectivă.

Cina beduină a constat în miel fript la proțap cu orez și lipie, servit într-un cazan uriaș, din care toți se serveau cu degetele. Mai întâi bărbații, apoi femeile, servitorii și apoi cerșetorii. La desert, holwah tamar, un fel de prăjitură cu nuci, curmale și semințe de susan. Sună cam bine desertul ăsta, nu?

O călătorie cu peripeții 

Călătoria de la Londra până la șantierul arheologic din Mesopotamia n-a fost una lipsită de peripeții.

Agatha plecase în călătorie ca să fie singură, să-și facă programul după propria dorință și, mai ales, să scape de fantoma lui Archie. Pe drum s-a împrietenit cu două tinere femei, a căror apariție în viața ei i-a dat tot programul peste cap. Cât despre Archie, chipul lui părea s-o urmărească peste tot.

Katharine, al cărui soț murise în mod suspect cu ceva vreme în urmă, ascunde un secret teribil. Ea merge la Ur ca să se căsătorească cu Leonard Woolley, dar le ascunde asta noilor sale prietene aproape până la destinație. Soții Woolley sunt două personaje care au existat în realitate. La fel ca și Max Mallowan.

Nancy își părăsește soțul, după ce rămăsese însărcinată cu un bărbat căsătorit, care avea o fetiță. Ea speră ca bărbatul pe care-l iubea să-și părăsească familia și s-o urmeze în Mesopotamia. Nancy este un personal ficțional, construit după chipul și asemănarea amantei lui Archie.

Recomandări

– călătorilor pasionați, mai ales că duce cititorul într-o zonă (Siria, Irak) unde în zilele noastre e cam dificil să călătorești în realitate

– fanilor Agathei Christie, care au ocazia să afle mai multe despre un episod dificil din viața scriitoarei.

Evaluarea mea:

  • Subiect            – o călătorie a Agathei Christie în Orient
  • Scriitură          – elegantă
  • Redactare        – rezonabilă
  • Traducere        – bună
  • Copertă            – foarte frumoasă
  • Goodreads       4/5 stele (mi-ar fi plăcut ca Agatha să aibă mai multă personalitate).

Mulțumesc, Libmag, pentru exemplarul oferit pentru recenzie!

Lectură plăcută!

Reclame

4 gânduri despre &8222;Femeia din Orient Express de Lindsay Jayne Ashford – recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.