---

Despre autor:

Bill Bryson (n.1951, SUA) este un autor anglo-american despre care am scris mai multe aici.

Despre carte:

Am citit Însemnări de pe o insulă mică scrisă de Bill Bryson, mi-a plăcut așa că m-am hotărât să citesc și alte „însemnări” din călătoriile autorului și am continuat cu cartea despre o călătorie pe care Bill Bryson a făcut-o la începutul anilor ’90 prin Europa, cam pe același itinerariu pe care-l parcursese cu aproape 20 de ani în urmă, împreună cu prietenul său Stephen Katz. Apropo de reconstituirea călătoriei, cred că ar fi fost interesant dacă ar fi făcut încă una, la alte decenii depărtare. Am fost și eu în câteva – nu multe, e drept – dintre locurile vizitate de Bryson și, pentru mine, a fost uimitor să aflu ce puțin s-au schimbat lucrurile în unele dintre ele. Alte locuri, în schimb, cred că arată total diferit. Sofia, de exemplu, unde n-am ajuns, dar cred că nu mai seamănă cu cea din anii ’90.

Europa anilor ’90 văzută prin ochii unui călător uneori cârcotaș dar, de cele mai multe ori, amuzant

Călătoria a început în nordul Europei, unde Bryson s-a dus să vadă aurora boreală. A început acolo e un fel de a spune, pentru că, după expediția nordică, a simțit nevoia să ia o pauză, ca să aștepte să treacă iarna, ca abia apoi să înceapă cu adevărat călătoria prin Europa.

Itinerariul a fost lung și ofertant pentru orice călător. Nu întotdeauna și pentru Bill Bryson.

Paris – un oraș în care piețele și spațiile deschise monumentale sunt imposibil de traversat pe jos, iar „semafoarele de la trecerile de pietoni au fost proiectate special pentru ca vizitatorul străin să fie confuz, umilit și, dacă totul merge conform planului, mort”.

Bruxelles – „capitala cu servietă a Europei” nu e, după părerea lui Bryson – și, trebuie să recunosc, și a mea – cel mai grozav oraș de vizitat. Poate că orașul nu mai e atât de urât și plin de gunoaie ude ca la începutul anilor ’90, dar, în afară de Grand Place, nu are aproape nimic atractiv și, în plus, are cel mai murdar aeroport pe care l-am văzut până acum.

Stockholm – un oraș în care ploaia părea să nu se mai oprească și unde ciupercile aveau gust de hârtie de ziar vechi (cum o mai fi și gutul ăsta?), altfel un oraș foarte frumos, cu mai multă apă ca Veneția și cu cele mai multe parcuri raportat la numărul de locuitori din Europa.

Roma – „Era exact opusul Stockholm-ului – caldă, însorită, relaxată, plină de ciață, de mâncare bună și de băuturi ieftine.” 

Insula Capri – un soi de paradis pe pământ, care l-a făcut pe Bill Bryson să se îndrăgostească pentru totdeauna de Italia. Sau cel puțin până avea să ajungă la Napoli.

O lună argintie de un alb strălucitor, atârna pe cerul albăstriu al serii, o briză călduță se juca în părul meu și peste tot se simțea parfum delămâi, caprifoi și pin. pară eram în raionul cu produse de menaj de la Sainbury’s.

Milano – un oraș care nu părea deloc italian, cu celebra sa Gallerie Vittorio Emanuele, „probabil cel mai frumos mall din lume”, dar și cu celebra și ușor dezamăgitoarea (odată ce te afli în fața ei) pictură a lui Leonardo da Vinci, Cina cea de taină.

Ce crede un american, naturalizat în Marea Britanie, despre diverse nații europene

Bill Bryson era fascinat de faptul că europenii puteau fi atât de asemănători și totuși atât de „nesfârșit și de imprevizibil diferiți unii de alții”.

Britanicii, de pildă, par să nu înțeleagă regulile de bază ale mâncatului, iar francezii pe cele ale statului la coadă. N-a trecut prin România, că ar fi văzut și altă nație „nepricepută” la statul la coadă :).

Pe nemți îi derutează umorul, elvețienii n-au nicio noțiune despre distracție, spaniolii cred că nu-i nimic ridicol în a lua cina la miezul nopții, iar italienilor n-ar fi trebuit să li se împărtășească vreo dată faptul că s-a inventat mașina.

Nici românilor, dacă ar fi să mă întrebați pe mine :).

Chestii amuzante

… în Germania, felurile de mâncare aveau denumiri „care nu prevesteau nimic bun – Schweinenrot mit Scuipattle und Pietrischän, Berbecänintestines und Oder Chestien Scârbosen și alte treburi din astea.”

… în regiunea germanofilă a Elveției, „orășelele au nume care sună ca și cum le pronunță cineva cu guraplină de pâine: thun, Leuk, Bulach, Plaffeien, Flims, Gstaad, Pfäffikon, Thusis, Fluelen, Thalwill.” Oare cum de nu m-am gândit la asta când am fost acolo?

Au mai fost și alte locuri, mai mult sau mai puțin interesante, pe care Bill Bryson le-a vizitat. De exemplu, Liechtenstein, despre care crede că e un loc în care n-ai de ce să mergi, decât să te lauzi că ai fost acolo (din păcate, nu se inventase Instagramul când am fost eu), iar dacă ar face parte din Elveția, nimănui nu i-ar trece prin cap să-l viziteze. Singurul lucru pe care mi-l amintesc e un magazin cu decorațiuni de Crăciun, superbe, nimic de zis, dar a căror prețuri erau cu cel puțin două cifre, cele mai multe cu trei (în euro).

Evaluarea mea:

• Subiect            – o călătorie cu peripeții prin Europa
• Scriitură          – amuzantă
• Redactare        – bună
• Traducere        – bună
• Copertă            – frumoasă
• Goodreads        3/5 stele.

Cartea poate fi comandată AICI sau AICI.

Lectură plăcută!